Imaginați-vă un politician care afirmă că trebuie controlată imigrația deoarece identitatea națională este în pericol. Probabil că o astfel de aserțiune agresiv nativistă ne-ar incomoda. Imaginați-vă, în plus, că acel lider politic ar avea un trecut în care ar fi cooperat cu exterminarea fizică a celor care nu îi împărtășeau ideile. Și că această persoană, chiar și astăzi, ar face parte dintr-un partid incapabil să condamne vandalizarea mormântului unui socialist asasinat.

Am fi dispuși să validăm interlocuțiunea politică cu cineva ca acesta în dreapta? Ar fi un bun partener parlamentar pentru o formațiune democratică? Dincolo de afinitățile proprii și străine, considerăm că este mai bine ca ultrașii să fie în instituții, sau ar trebui să parcurgă un lung drum democratic înainte de a fi normalizați? Politicianul pe care îl descriu, desigur, are un nume: este Arnaldo Otegi.

Acum, să ne imaginăm o altă formațiune politică ce ar cere garantarea unui grad specific de “spaniolitate” persoanelor migrante pentru a-și putea regulariza situația. Ne-am pune în gardă, nu-i așa? Dacă am fi legați la ochi, este foarte probabil ca reflexul nostru să ne determine să considerăm o astfel de exigență drept expresia unei ideologii ultra. Și am avea dreptate.

Personal, nu am prea clar în ce ar putea consta acea spaniolitate, dar știu că mi se pare tulburătoare propunerea, la fel cum ar fi dacă s-ar vorbi despre italianitatea, germanitatea… sau catalanitatea într-o formă esențialistă. Bănuiesc că tinerii de la Alternativa pentru Germania (AfD) se simt capabili să delimiteze ‘Volksgeist’-ul german cu aceeași precizie cu care Míriam Nogueras detaliază gradul de catalanitate care, după părerea ei, ar trebui să dicteze gestionarea migratorie a Cataluniei.

Cel mai îngrijorător la Otegi sau la Nogueras nu este ruinarea morală inegală pe care o întruchipează opțiunile lor politice, ci mai degrabă eșecul criteriului simetric care, până de curând, ne permitea să distingem acceptabilul de inacceptabil. Nu este nimic socialist sau progresist în a semna pacte infame cu forțe deschis contrare cuceririlor noastre civile. De aceea greșesc cei care spun că suntem beți de ideologie.

Dacă într-adevăr ideologiile ar mai juca vreun rol, niciun conservator nu ar putea celebra un alucinat cu o drujbă și niciun socialist democratic nu ar putea relativiza violența sau îmbrățișa xenofobia. Lucrul tragic, și îl știm cu toții, este că ceea ce este de neapărat nu se justifică niciodată printr-o convingere reală, ci printr-un interes pur și oportunist.