Decizia instanței în cazul fostei șefe de stat Cristina Kirchner marchează un punct de cotitură important în viața politică a Argentinei. Pentru prima dată, un fost președinte va fi privat de libertate pentru corupție, verdictul intrând în vigoare după decizia Curții Supreme.

Acest eveniment are o importanță instituțională enormă, confirmând angajamentul față de principiile statului de drept, deși cu anumite rezerve. Totodată, pronunțarea verdictului ar putea exacerba polarizarea și tensiunile în societatea argentiniană.

Procesul a vizat alocarea fondurilor publice pentru lucrări publice în timpul președinției sale. Dovezile, colectate în timpul unui proces lung și complex, au fost confirmate în mai multe instanțe înainte de a obține aprobarea finală a celui mai înalt organ judiciar. Participarea a zeci de judecători la examinarea cauzei crește justificarea sa legală. Cu toate acestea, nu se poate ignora faptul că cursul anchetei și termenele acesteia au provocat controverse din punct de vedere politic: întârzieri care s-au întins pe ani de zile au fost înlocuite cu o accelerare suspectă pe măsură ce se apropiau alegerile. În același timp, zeci de dosare împotriva politicienilor non-kirchneriști au rămas nemișcate. O astfel de abordare selectivă a justiției alimentează opinia privind necesitatea tragerii la răspundere nu numai a fostului președinte.

Responsabilitatea statului este de a se asigura că aplicarea justiției nu devine un instrument de luptă politică. Sentințele de o asemenea amploare nu trebuie folosite pentru a suprima opoziția sau pentru a consolida narațiunile propagandistice. Guvernul lui Javier Milei, oscilând între aprobarea deciziei instanței și instigarea la confruntări ideologice, ar trebui să se abțină de la transformarea acestei sentințe într-un trofeu electoral. Nicio ramură a guvernului nu ar trebui să folosească justiția în scopuri interesate, mai ales atunci când în țară există o situație socială tensionată. Totodată, peroniștii, atât susținătorii lui Kirchner, cât și cei tradiționali, ar trebui să evite alimentarea fantomei tulburărilor sociale, care duc întotdeauna la consecințe negative. Din partea „Casa Rosada” (reședința prezidențială), mobilizarea în sprijinul lui Kirchner nu ar trebui să servească drept pretext pentru radicalizarea retoricii dure îndreptate împotriva oricăror semne de nemulțumire.

În ciuda verdictului pronunțat, Cristina Fernández de Kirchner rămâne o figură cheie în mișcarea peronistă. Peroniștii văd în apărarea ei o cauză comună împotriva guvernului care nu a reușit să ajungă la un consens sau să asigure stabilitatea. Nu există un consens dacă aceasta este o veste bună sau proastă pentru Milei: Kirchner ca martir ar putea fi mai influent decât Kirchner ca candidat. Paralelismele cu cazul lui Lula da Silva în Brazilia sunt inevitabile. Încarcerarea nu i-a șters conducerea, ci, în cele din urmă, a întărit-o.

Argentina trebuie să restabilească un consens instituțional minim. Acest lucru nu poate fi atins prin negarea crimelor sau justificarea versiunii persecuției. Statul este obligat să asigure executarea sentinței fostului președinte în condiții decente, inclusiv arest la domiciliu, așa cum se cuvine oricărui fost șef de stat. Dacă democrația argentiniană va putea evita adâncirea spiralei urii, va depinde de înțelepciunea liderilor săi.