Autorul reflectă asupra fenomenului driblingurilor de fotbal și a evoluției acestora în lumea modernă. Observând jocul fiului său pe teren, el se întreabă de ce, în ciuda accesibilității tutorialelor video și a instrucțiunilor, arta driblingului devine din ce în ce mai rară în fotbalul profesionist.

El își amintește de copilăria sa, când driblingurile erau percepute ca ceva mistic, legendele despre care erau transmise din gură în gură. Lipsa reluărilor și accesul instantaneu la informații făceau din fiecare dribling un eveniment unic, care rămânea în memorie mult timp. Astăzi, în epoca YouTube, copiii pot învăța driblinguri, repetându-le pas cu pas, ca și cum ar asambla mobilier după instrucțiuni.

Cu toate acestea, autorul ajunge la concluzia că nu este vorba de lipsa de informații sau de lenea copiilor. Principala problemă este lipsa spațiului de joacă. Străzile și curțile, unde se putea perfecționa mai devreme măiestria, sunt acum ocupate de mașini și construite. Jocul de fotbal devine din ce în ce mai limitat și controlat.

Autorul concluzionează că anumite condiții sunt necesare pentru dezvoltarea talentului. Ca și în cazul oricărei ființe vii, driblingului îi este necesar spațiu pentru creștere și dezvoltare. Și dacă acest spațiu dispare, atunci nu se vor naște nici vedete de fotbal capabile de driblinguri frumoase.

În concluzie, autorul își exprimă speranța că fiul său și prietenii lui vor putea păstra posibilitatea de a se juca și de a-și dezvolta abilitățile, în ciuda tuturor dificultăților lumii moderne.