O cercetătoare de la Cambridge dezvăluie conținutul jurnalelor unor adolescenți sovietici în timpul erei staliniste, explorând aspirațiile lor literare, luptele cu iubirea, foamea și presiunea ideologică.

Ivan Khripunov, un tânăr de 17 ani, a scris în jurnalul său în 1940 despre dorința sa de a deveni scriitor și despre greutățile întâmpinate. Soarta lui a fost curmată de război. Jurnalul său este doar un exemplu al modului în care adolescenții sovietici căutau să se exprime prin scris.

Cercetătoarea Ekaterina Zadirko subliniază că jurnalele acestei perioade sunt o sursă valoroasă pentru înțelegerea formării identității în societatea sovietică. Ele reflectă atât problemele adolescenței – iubire, îndoieli, căutarea de sine – cât și realitățile specifice ale vremii: presiunea ideologică, cenzura, așteptările societății.

În jurnale, tinerii împărtășeau cele mai intime gânduri, căutau răspunsuri la întrebările care îi frământau, experimentau cu forma, scriau poezii și povestiri. Scrisul era pentru ei o modalitate de autoexprimare, o oportunitate de a-și găsi locul în viață și chiar de a rezista presiunii sistemului.

Potrivit lui Zadirko, dorința de a scrie era pentru adolescenții sovietici una dintre puținele modalități de auto-realizare. Literatura era predată în școli, iar cititul era cea mai răspândită formă de petrecere a timpului liber. Scrisul le oferea posibilitatea de a-și păstra gândurile, de a le împărtăși cu lumea și de a fi utili societății.

Jurnalele, după cum a menționat cercetătoarea, dezvăluie complexitatea ființei sovietice: nu era doar un executant orb al voinței partidului, ci încerca să-și găsească drumul, să înțeleagă lumea și pe sine. Soarta acestor tineri a fost tragică: războiul le-a curmat viețile, împiedicându-i să-și realizeze visele. Dar jurnalele lor au rămas mărturia dorinței de creație, de auto-cunoaștere, de căutare a sensului vieții.