În Brazilia, indigenii și descendenții africani se reunesc pentru a-și împărtăși poveștile și a oferi experiențe unice printr-un nou tip de turism. Alianțe ale satelor indigene, așezărilor afro-braziliene și comunităților tradiționale din sudul Rio de Janeiro și nordul São Paulo organizează tururi bazate pe participarea comunității.

Tupã Mirim, un tânăr de la etnia Guarani-Mbya, aflând că poate fi ghid turistic în satul său, a simțit dorința de a-și schimba viața. După cinci ani de muncă, a urmat un curs de turism comunitar în cadrul organizației Rede Nhandereko. În timpul cursului, Tupã nu doar că s-a pregătit ca ghid, ci a reușit să proiecteze un viitor pentru cele treisprezece familii din satul Rio Bonito.

Mergând pe o potecă la trei kilometri de plaja aglomerată Itamambuca din Ubatuba, Tupã explică că turul său include observarea păsărilor, activități muzicale, tir cu arcul, vizitarea plantației sale agricole și o expoziție de artizanat. „Le explicăm vizitatorilor că plantăm manioc și banane în mijlocul pădurii. Pentru noi, conservarea este importantă. Itamambuca nu este doar un râu, este un râu-spirit”, spune Tupã.

Ivanildes Kerexu, matriarha satului, susține că turismul de masă este dăunător: „Nu lasă decât gunoi. Ei nu au cunoștințe despre teritoriu și despre istoria noastră”. Satul Rio Bonito nu are încă un titlu oficial. Pentru Ivanildes, intrarea în Rede Nnandereko ar putea ajuta satul să intre în Terra Indígena Boa Vista, situată la șapte kilometri.

Valdecir Mirim, șeful Terra Indígena Boa Vista, este mândru că satul său este unul dintre cele din Rede Nhandereko. „Deși încă vin puțini turiști, primim multe vizite de la școli”, spune Valdecir după o ceremonie în Casa de Reza pentru școala Santa Clara din São Paulo. Uitându-se la un meci de fotbal în sat, el vorbește despre provocările unei comunități de 222 de locuitori. Panourile solare sunt de la programul Luz do Povo al guvernului central. Comunitatea primește resurse de la proiectul Guardiões da Floresta pentru munca sa de conservare a mediului. Cu toate acestea, principala sursă de venit este artizanatul. „Pentru a atrage turiști, avem nevoie de o infrastructură mai bună. Vrem să deschidem o potecă care să ajungă la satul Rio Bonito. Va fi o atracție pentru vizitatori”, explică șeful.

În 2019, Rede Nhandereko, lansată de Fórum de Comunidades Tradicionais (FCT) cu sprijinul Fundação Oswaldo Cruz (Fiocruz), a început să comercializeze excursii turistice. Până în 2024, rețeaua a inaugurat un punct de vânzare în orașul Paraty. Deocamdată, oferă cinci itinerarii: satul Boa Vista și Quilombo da Fazenda (ambele în Ubatuba), comunitățile tradiționale São Gonçalo și Trindade, și , cele trei în Paraty. „Ne-am unit pentru a încerca să eliminăm intermediarii. Agențiile păstrează între 12% și 20% din tururile pe care le oferim. În plus, acestea prioritizează rutele lor convenționale”, spune Daniele dos Santos, una dintre fondatoarele Rede Nhandereko. Comunitatea fondată de sclavi emancipați, unde locuiește Dos Santos, a început să organizeze excursii turistice la începutul anilor 2000: „Au venit ghizi cu grupuri și au explicat orice. De aceea, am decis să ne organizăm și să ne spunem propria poveste”, spune Daniele. Într-un timp scurt, quilombo s-a consolidat ca destinație pedagogică pentru școli, universități și cercetători.

Adilsa da Conceição da Silva (68 de ani) își împărtășește povestea cu un grup de educatoare din regiune într-o clădire a Asociației Locuitorilor din Quilombo do Campinho. „Înainte, când mergeam la Paraty, ne era rușine să fim quilombolas. Acum, suntem mândri de cultura noastră jongo (dans), Casa da Farinha (făină), Casa do Artesanato, un restaurant”, spune Adilsa. În zona plantației quilombo, Vagner do Nascimento, unul dintre coordonatorii forumului, împărtășește cu vizitatorii secretele unei exploatări agroforestiere: „Nu folosim pesticide. Monsanto are grijă de afacerea sa agricolă. Noi de patrimoniul genetic al strămoșilor noștri. Folosim doar semințe native”. Excedentul de cafea, pupunha, cacao, porumb, fasole, banane și manioc, printre alte produse, este comercializat. Producția de palmier palmito-juçara, al cărui fruct este similar cu açaí, este „mândria națională” a Campinho. „Datorită recuperării tradițiilor noastre, oamenii care au plecat din quilombo s-au întors. Tinerii sunt implicați în munca agricolă”, explică Vagner.

Eloá Chouzal, istoric și cercetător audiovizual rezident în São Paulo, mărturisește că a fost încântată de excursia turistică la quilombo do Campinho: „Am ascultat istoria locului și lupta sa. Am cunoscut liderii săi, am mâncat produse locale. Ne-am bucurat de o ciranda și de o roda de samba [activități muzicale]. A fost o învățare intensă”.

Vagno Martins, unul dintre ideologii Rede Nhanderekó, care în prezent este consilier al Partidului Muncitorilor (PT) din Paraty, susține că turismul comunitar a apărut în ultimele decenii. Experiențele comunității São Gonçalo, Quilombo do Campinho și în anii 2000 au fost cheia pentru conceptualizarea turismului comunitar. În 2008, Ministerul Turismului din Brazilia a canalizat resurse publice către turismul comunitar. „Turismul comunitar conciliază șederea comunităților pe teritoriile lor și conservarea mediului. Turismul convențional nu poate vizita cascadele în zonele de conservare. Noi putem, deoarece fluxul nostru durabil și practicile comunitare respectă zonele protejate”, spune Vaguinho către America Futura, în timp ce pregătește prânzul la casa sa din São Gonçalo.

Mauricéia Pimenta, unul dintre responsabilii Rede Nhandereko din São Gonçalo, reflectă la Rancho da Tânia asupra memoriei teritoriului. „Unii ghizi turistici numesc cascada Usina de Taquari cascada Crepusculului, deoarece acolo a fost filmată saga Twilight. Plaja da Pitanga este pentru localnici Colțul Fericit, deoarece acolo era o femeie care ajuta femeile să nască”, spune ea. În opinia sa, acest turism este un contrapunct al exploatării turistice a pieței, care șterge memoria colectivă. Recuperând identitatea lor, comunitățile se consolidează.

Sergio Salvati, consultant al Incubatorului de Tehnologii Sociale, care sprijină Rede Nhandereko, consideră că turismul în Paraty se află la o răscruce. Titlul de Patrimoniu Mondial UNESCO Paraty și Ilha Grande (2019) a crescut presiunea turistică. „Turismul comunitar are nevoie de un impuls. Vrem să investim în marketing digital. De asemenea, să încheiem acorduri cu agenții de turism din Rio de Janeiro și São Paulo. În același timp, trebuie să ajungem la turistul străin care este interesat de cultură”, spune el. Strategia, potrivit lui Salvati, include și schimbul de învățături cu alte experiențe de turism comunitar în alte zone ale țării.

Vaguinho din São Gonçalo crede că provocarea este să crească fără „logica publicitară a turismului prădător”. Același lucru crede Marcos Westley, coordonator al Programului Rio Negro al Institutului Socioambiental (ISA), care a vizitat Trindade în trecut, când era doar un sat de pescari. Aflând că această zonă din Paraty a devenit un pol turistic, și-a pierdut interesul pentru ea. Dar, aflând despre propunerea Rede Nhandereko, a decis să se întoarcă. „Am fost ghidați de fiii și nepoții acelora caiçaras [gentiliciul local] care m-au primit. A fost emoționant să găsești o comunitate atât de organizată. Pescuitul, mâncarea, conversațiile au fost fantastice”, spune el. Marcos compară turismul comunitar din Trindade cu cel oferit de indigenii yanomami pentru a urca pe vârful Neblina, în mijlocul Amazoniei: „Mulți turiști care fac expediția spun: am venit aici să cuceresc vârful Neblina, iar cei care m-au cucerit au fost yanomami”.

Ca și în acel teritoriu îndepărtat, în Paraty și Ubatuba, conexiunea emoțională cu teritoriul prin locuitorii săi apare ca principalul instrument pentru a-i proteja de turismul de masă.