Mișcarea „Revoluția Cetățenească” (RC), fondată și condusă de Rafael Correa timp de un deceniu, se confruntă cu momente dificile. După înfrângerile din ultimele alegeri prezidențiale, plecarea mai multor deputați și excluderea altuia pentru că a votat cu partidul de guvernământ, în RC a izbucnit un conflict intern, așa cum reiese dintr-o scrisoare trimisă de cinci figuri proeminente.

În scrisoare, care a ajuns pe rețelele de socializare la sfârșitul lunii iulie, liderii avertizează despre o „criză” caracterizată de „deconectarea de țară” și o conducere care „a pierdut cursul, ascultarea și coeziunea internă”. Scrisoarea este semnată de primarul din Quito, Pabel Muñoz, prefecții din Pichincha și Guayas, Paola Pabón și Marcela Aguiñaga, primarul din Manabí, Leonardo Orlando și primarul din Azuay, Juan Lloret. Aceștia cer o reînnoire profundă pentru a recăpăta capacitatea de a reprezenta valorile pe care, spun ei, le-au apărat cândva „cu mândrie și vehemență”.

Pabón a confirmat pe X că scrisoarea a fost semnată pe 17 iulie: „Vorbește de la sine și reflectă îngrijorarea noastră cu privire la criza pe care o traversează mișcarea”. Muñoz, la rândul său, a insistat asupra urgenței de a deschide un dialog: „Pentru a găsi soluții și alternative, este urgent să activăm un dialog intern pentru a găsi împreună aceste răspunsuri”.

La finalul scrisorii, cei cinci îi cer lui Correa un spațiu de dialog pentru a găsi aceste soluții. „Pentru că a nu fi de acord este și iubire. Pentru că a tăcea înseamnă a trăda. Și pentru că această revoluție, dacă vrea să devină din nou a tuturor, trebuie să asculte din nou”, au încheiat cei cinci membri ai partidului.

Lui Rafael Correa nu i-a plăcut deloc „scurgerea” scrisorii. A doua zi după publicare, a scris pe X: „Aceste probleme se rezolvă intern”. Și a adăugat: „Cel care a scurs această scrisoare este, pur și simplu, un trădător”. Pentru fostul președinte, dialogul intern nu a încetat niciodată, iar supraviețuirea în fața obstacolelor impuse partidului și membrilor săi „este deja un succes”. În legătură cu presupusa „criză”, el a pus o întrebare retorică: „Pentru că ne-au furat alegerile sau pentru că au reușit să cumpere patru sau cinci deputați?”. Correa, lider incontestabil al opoziției, a fost categoric: „Pentru a fi „încă un partid”, este mai bine să dispărem”.

Potrivit politologului de la Universitatea San Francisco de Quito, Santiago Basabe, scrisoarea nu dezvăluie o dispută nouă, ci mai degrabă vechi disensiuni care au existat întotdeauna, dar care au fost umbrite de autoritatea lui Correa. „Acum devin evidente, deoarece acești actori — cu spațiu electoral relativ fără Correa — se gândesc la posibilități viitoare și încearcă să se delimiteze”, afirmă el.

La înfrângerile electorale se adaugă mențiunile repetate de corupție legate de correamism — o strategie politică a partidului de guvernământ sau nu — și recentul scandal. Pentru analista Pamela León, criza este și o criză a instituționalizării: „Personalismul, care odată a coezionat, împiedică astăzi mișcarea să se adapteze la noile realități sociale și generaționale”.

Critica internă apare într-un moment în care RC este principala forță de opoziție a guvernului lui Daniel Noboa. Orice ruptură ar putea slăbi capacitatea sa de a tempera inițiativele executivului în Adunarea Națională și în dezbaterea publică. Mișcarea, care este a doua forță din legislativ, se confruntă, de asemenea, cu provocarea de a-și menține baza electorală în perspectiva alegerilor din 2027, într-un context politic marcat de violență și de popularitatea crescândă a președintelui. Basabe rezumă cu asprime: „Correamismul este o opoziție fără credibilitate. Nu există niciun actor politic care să poată spune același lucru ca și Revoluția Cetățenească, dar cu o altă voce”.

Apelul la reînnoire îl confruntă pe Correa cu cea mai mare dilemă a sa: să deschidă spațiu pentru noi voci sau să păstreze modelul de conducere personalist care a caracterizat mișcarea de la începuturile sale. Răspunsul va defini nu numai viitorul partidului său, ci și locul pe care îl va ocupa în politica ecuadoriană în următorii ani.