Viața politică a lui Álvaro Uribe, fostul președinte al Columbiei, este plină de paradoxuri. El se vede pe sine ca un luptător între bine și rău. Uribe se prezintă ca un combatant al terorismului, criticând sistemul judiciar.

La baza acestor paradoxuri stau relațiile sale ambigue cu grupurile paramilitare. În timpul primei campanii prezidențiale din 2002, Uribe nu a respins sprijinul acestor grupuri în regiunile pe care le controlau. El a negat în repetate rânduri astfel de acuzații.

Mancuso, unul dintre liderii acestor grupuri, a recunoscut că au sprijinit Uribe la alegeri, deoarece l-au văzut ca un aliat în lupta împotriva insurgenților. De asemenea, este raportată participarea sa la organizarea unei întâlniri cu congresmenii în 2004. Uribe a facilitat prezența lui Mancuso în Congres pentru a discuta despre demobilizare.

Toate acestea au dus la acuzații de manipulare a martorilor, ceea ce a dus la arestul său la domiciliu. În cele din urmă, Uribe este acuzat de legături cu formațiuni paramilitare și manipulare în timpul alegerilor.

În concluzie, este o poveste despre putere, adevăr și intrigi politice, care continuă să se dezvolte.