În ultima vreme, în societate se ridică tot mai des întrebarea despre corectitudinea impozitării și despre modul în care este organizată bogăția. În spatele fiecărei reforme fiscale, în spatele fiecărei polemici despre creșterea sau reducerea ratelor, stă un sistem complex de cunoștințe și profesioniști care influențează ceea ce este considerat respectarea legală și ceea ce este considerat evaziune fiscală. Este vorba despre industria de protecție a bogăției.

Influența crescândă a acestei industrii nu este doar o problemă tehnică care ar trebui lăsată specialiștilor. Puterea sa ne readuce inevitabil la dilema care se află în centrul democrației: poate un ordin democratic să se mențină atunci când anumiți actori sociali acționează în spații excepționale, permițându-le să-și ascundă averea, să o perpetueze și să-și minimizeze contribuția fiscală la societate prin instrumente juridice concepute pentru nevoile lor? Adevărata provocare nu constă în modul în care este ajustată comportarea unei cifre separate de colectare a impozitelor, ci în înțelegerea dinamicii care permite unui grup mic de oameni să-și păstreze și să-și mărească bogăția din generație în generație.

Exemplele sunt numeroase. Scurgerile internaționale, cum ar fi Pandora Papers, au arătat cum averile globale recurg la structuri juridice transnaționale pentru a-și proteja și înmulți activele. Datele arată că, în paralel cu creșterea controlului din partea agențiilor guvernamentale, repertoriul practicilor de planificare fiscală în rândul persoanelor bogate se extinde și se complică.

Cu toate acestea, dezbaterea publică orbitează în principal în jurul cifrelor generale: cât se va colecta din impozite sau ce procent din PIB reprezintă povara fiscală. Ceea ce aproape niciodată nu se discută este infrastructura juridică a bogăției și piața profesională înalt specializată care organizează apărarea activelor elitelor. Nu este vorba doar de consultanța tehnică pe care aceste grupuri o angajează pentru a-și gestiona averile mari. Aceasta este o industrie dinamică și în expansiune rapidă. Pe lângă expertiza tehnică, unul dintre cele mai valoroase atribute este capacitatea de a combina creativitatea juridică, narațiunile justificative și capitalul social al profesioniștilor capabili să transforme interesele private în drepturi cu forță juridică și aspirație la legitimitate socială.

Problema este că acest proces nu are loc într-un vid politic. Permițând marilor averi să-și reducă contribuția fiscală prin formula „optimizării”, industria de gestionare a activelor contribuie la restrângerea bazei fiscale pe care se bazează bunurile colective precum educația, sănătatea și locuințele. Efectul poate să nu fie imediat și vizibil, dar este cumulativ: presiunea economică este transferată în restul societății și subminează lent fundamentele materiale ale instituțiilor politico-democratice.

Mai mult, acești experți juridici nu doar lucrează într-o relație strânsă și confidențială de încredere pe care o construiesc cu clienții lor, ci și intervin în dezbaterea publică privind politica fiscală și inițiativele de reglementare. Vocile lor apar la seminarii, forumuri de afaceri sau în mass-media specializată, apărând cu argumente tehnice ceea ce, în practică, se traduce adesea într-un mod de asigurare și imunizare a poziției marilor averi în societate. În acest scenariu, instrumentele dreptului nu sunt doar un cadru neutru de norme, ci un teren disputat în care se decide ce contează ca sarcină comună și ce rămâne protejat de excepționalitatea bogăției.

În democrațiile contemporane, tensiunea dintre bogăția concentrată și promisiunile de egalitate politică se rezolvă parțial pe acest teritoriu juridic aproape invizibil. Singurul lucru care se schimbă este intensitatea dezbaterii publice și capacitatea de a face transparente practicile acestei industrii. Atâta timp cât discuția fiscală tinde să se concentreze puternic pe cât de mult se colectează, discutăm foarte puțin despre cine și cum proiectează regulile jocului averilor.

Această problemă nu trebuie ascunsă. Putem vorbi serios despre un nou pact fiscal fără a examina arhitectura juridică care sprijină marile averi? Ce înseamnă democrația atunci când regulile care definesc sarcina fiscală pot fi negociate și rescris de un grup mic de experți? Și, mai presus de toate, ce viitor politic se construiește dacă apărarea bogăției devine mai sofisticată și mai puternică decât eforturile colective de distribuire a acesteia?

Este necesar să punem deschis întrebări despre rolul dreptului în perpetuarea bogăției și despre modul în care această infrastructură juridică afectează democrația. Fără această perspectivă, dezbaterea privind impozitele va rămâne parțială și, în cele din urmă, insuficientă pentru a face față provocărilor inegalității în secolul XXI.