În câteva cuvinte
Papa Francisc se recuperează după o pneumonie, dar starea sa de sănătate ridică întrebări despre capacitatea sa de a conduce Biserica. Deși a existat precedentul demisiei lui Benedict al XVI-lea, nici Papa Francisc, nici Biserica nu consideră demisia o opțiune decât în cazuri extreme, cum ar fi pierderea facultăților mintale. Se pune accent pe ideea că papalitatea este *ad vitam* (pe viață).
Papa Francisc are 88 de ani și se află de o lună în spitalul Gemelli din Roma cu o pneumonie bilaterală.
Deși a fost într-o stare critică, se pare că a depășit ce a fost mai rău și este în curs de recuperare. Cu toate acestea, există multe întrebări, având în vedere vârsta sa, fragilitatea și, mai presus de toate, precedentul demisiei lui Benedict al XVI-lea, care în 2013 a renunțat la funcție considerând că nu se află în condiții de a continua. Nici Pontiful, nici Biserica nu cred în această opțiune, cu excepția cazurilor extreme. Francisc este deja cel mai în vârstă Papă de la Leon al XIII-lea, care a murit în 1903 la vârsta de 93 de ani. Spitalizarea sa este cea mai lungă a unui Pontif după cele 55 de zile ale lui Ioan Paul al II-lea în 1981.
Cum se simte Papa?
Papa se simte deja mai bine, se pare că ce a fost mai rău a trecut și nu mai există buletine medicale zilnice. Jorge Mario Bergoglio, internat pe 14 februarie, a trecut prin zile foarte critice, dar lunea trecută medicii au anunțat că este în afara pericolului. De atunci, starea sa de sănătate s-a îmbunătățit. Dar încă nu există o dată de externare. Printre altele, pentru că încă are nevoie de ajutor pentru a respira. În timpul nopții, cu ventilație mecanică cu mască, iar în timpul zilei, cu oxigenare cu flux mare, prin canule nazale. Lunea aceasta, surse de la Vatican au semnalat pentru prima dată că în unele momente respiră deja fără ajutor, așa cum s-a observat duminică în prima fotografie difuzată. Odată cu vindecarea pneumoniei, Papa ar trebui să-și recupereze autonomia, dar nu se știe în ce măsură, și deja se vorbește despre posibilitatea de a echipa o echipă medicală în camera sa din reședința Santa Marta de la Vatican, unde locuiește. Lunea aceasta, surse de la Vatican au reiterat că externarea sa „nu este iminentă”.
Chiar dacă va ieși din spital, va fi în stare să guverneze Biserica?
Aceasta este întrebarea cheie pentru care lipsește un detaliu decisiv, să vedem în ce condiții se află cu adevărat, pentru că abia duminică Vaticanul a difuzat prima imagine cu el într-o lună, și era cu spatele. Singura sursă de informații au fost scurte buletine medicale. S-a auzit și vocea sa, mesajul înregistrat care a fost difuzat pe 6 martie, și, mai mult decât să liniștească, a crescut îngrijorarea. Vocea sa era fragilă și întreruptă. În realitate, explică experții, vocea practic dispare cu o pneumonie, la orice vârstă. Și ar trebui să se recupereze. O altă întrebare este dacă va avea nevoie să respire cu mască și dacă se va vedea un Papă cu butelie de oxigen la evenimente publice. Oricum ar fi, Papa și Vaticanul se vor adapta la noua situație, cu mai puțină expunere publică și reducerea agendei.
În orice caz, chiar și în cele mai rele momente ale convalescenței sale, Bergoglio a transmis mesaje clare că a rămas la conducerea Bisericii Catolice. Zilnic au fost făcute publice numiri de episcopi și alte decizii. Vaticanul, cu toată intenția, a subliniat întotdeauna că rămâne conștient și lucid. Ideea esențială este cea pe care a spus-o deja acum trei ani, când a început să se deplaseze în scaun cu rotile, din cauza problemelor la genunchi, și a fost întrebat dacă se gândește să demisioneze: „Biserica se guvernează cu capul, nu cu genunchii”. Atâta timp cât va avea capul, va continua.
În plus, nici Papa, nici Vaticanul nu se tem să arate imaginea unui Pontif în vârstă și în declin, așa cum a făcut Ioan Paul al II-lea în ultimii săi ani, în care suferea de sindromul Parkinson și era foarte deteriorat. Aceasta consolidează ideea că papalitatea este pe viață, că este în mâinile lui Dumnezeu, de a accepta bătrânețea și apropierea morții. Dar, evident, de data aceasta există un factor nou: demisia lui Benedict al XVI-lea în 2013.
De ce s-a vorbit despre o posibilă demisie?
Luna aceasta, ca de mai multe ori în ultimii ani, de fiecare dată când Papa avea probleme de sănătate, s-a vorbit despre posibilitatea demisiei sale. Precedentul lui Joseph Ratzinger face ca aceasta să fie o întrebare perfect pertinentă. De aceea, jurnaliștii l-au întrebat pe fiecare cardinal care s-a lăsat intervievat, și din același motiv răspunsul a fost că este posibil dacă Francisc dorește. Dar adevărul este că dezbaterea nu există în public, niciun cardinal, nici măcar dușmanii înverșunați ai lui Francisc, din tabăra cea mai conservatoare, nu au cerut-o. Mai mult, sunt contrari, un factor care poate părea paradoxal dacă nu se cunosc bine dinamica internă a Bisericii: pentru cei mai tradiționaliști, demisia lui Benedict al XVI-lea a fost o ruptură dramatică și periculoasă a regulilor milenare, care nu trebuie repetată.
Cardinalul Gerhard Ludwig Müller, de exemplu, unul dintre referenții acestui sector, a spus deja în 2023 că este „absolut împotrivă” și a ajuns să spună că decizia lui Ratzinger nu a fost „reflectată în mod clar, nici dogmatic, nici canonic”. Acum a repudiat orice bârfă despre conclav sau succesori și a repetat-o: „Demisia unui Papă nu poate fi considerată o opțiune”. Este foarte frapant faptul că în presa italiană nu există pronosticuri și liste de papabili, nici calcule despre conclav, spre deosebire de ceea ce se întâmpla în ultimii ani ai lui Ioan Paul al II-lea.
Ar putea Francisc să demisioneze?
Da, desigur, el însuși a spus-o fără ocolișuri. În 2022 a povestit deja că, după ce a fost ales, în 2013, a scris o scrisoare cu demisia sa și a înmânat-o secretarului de stat, pe atunci Tarcisio Bertone, pentru a o folosi „în caz de impediment din motive medicale”. În 2023 a explicat din nou că nu ar avea nicio problemă să demisioneze dacă nu s-ar vedea în stare să continue, dar a clarificat deja că ar fi un caz extrem, redus la pierderea facultăților mintale, pentru că „nu trebuie să devină, să spunem, o modă, un lucru normal; eu cred că ministerul Papei este ad vitam”.
„În aceasta, Papa are dreptate total, este o poziție foarte înțeleaptă. Trebuie să ne gândim la eventualele probleme de coabitare”, consideră Giovanni Maria Vian, directorul Osservatore Romano, ziarul Vaticanului, între 2007 și 2018. „În opinia mea, nu va demisiona. Cu excepția cazului în care situația este dezastruoasă, iar în acest moment informațiile pe care le avem nu ne permit să ajungem la această concluzie”.
De ce este problematică demisia?
Nu trebuie uitat că demisia lui Benedict al XVI-lea a fost o traumă în Biserică, nu se mai întâmplase de la Grigore al XII-lea, în 1415, și s-a produs din cauza neputinței sale de a face față unor probleme interne grave, de la corupție la scandaluri financiare și pedofilie în Biserică. Acestea erau cuprinse în acea cutie mare pe care i-a înmânat-o succesorului său prima dată când s-au văzut, o imagine pentru istorie. Francisc a fost ales în mijlocul unei crize. Dar făcea să se teamă de una și mai gravă, apărea un scenariu inedit și care evoca alte traume din trecut: riscurile coexistenței a doi papi sunt un coșmar pentru Biserică, amintind de vremurile papilor, antipapilor și schismelor. Au declanșat mii de dezbateri și augurii funeste după demisia lui Ratzinger, care apoi s-au risipit când s-a constatat că Francisc și Benedict al XVI-lea s-au înțeles foarte bine, până la moartea celui de-al doilea în 2022.
Dar teama este că nu trebuie să fie așa întotdeauna. Este un fapt că sectorul conservator al Bisericii a încercat în acești ani să-l implice pe Ratzinger în manevre împotriva lui Bergoglio, pentru a-l dezautoriza, pe care Papa german le-a disprețuit întotdeauna elegant, după cum a povestit Massimo Franco, de la Corriere della Sera, în cartea sa Enigma Bergoglio: „Adversarii lui Bergoglio, adesea conservatori în căutarea disperată a unui cuvânt al lui Benedict al XVI-lea care să sune ca o critică la adresa lui Bergoglio, au văzut cum răspundea invariabil că 'Papa este unul, este Francisc'. Obsesia unității Bisericii, pentru Ratzinger, era mai acută ca niciodată. Fantomele unei schisme erau foarte prezente atât în el, cât și în succesorul său, cât și în mulți cardinali”.
„Papa vrea să meargă înainte, nu va demisiona decât dacă i se întâmplă ceva cu adevărat foarte, foarte grav”, coincide Elisabetta Piqué, biografă și prietenă a lui Bergoglio, corespondentă la Roma a ziarului argentinian La Nación. Ea subliniază tocmai că Pontiful poate simți greutatea responsabilității de a nu consolida ca nouă tendință, cu demisia sa, un fapt pe care el și întreaga Biserică doresc să fie excepțional, cel al lui Benedict al XVI-lea. „Acest lucru ar fi problematic pentru succesorul său, pentru că ar consolida deja această linie, și el nu vrea să devină o modă, pentru el Biserica nu este o companie, unde cineva se pensionează când este mai în vârstă, și crede că este în puterea sa să decidă sau nu dacă devine o tendință”.
