Mica cristelniță este uscată, iar resturi de tencuială de pe tavan profanează recipientul. O sculptură a lui Hristos a rămas fără un ochi. Mormintele proprietarilor istorici ai mănăstirii La Monjía (Fuentetoba, Soria) au fost pângărite: intrușii, asemenea hoților de piramide, au deschis mormintele în căutare de relicve. Au luat și câteva statui ale unor sfinți. Umiditatea roade ermitajul romanic și, după ce a atacat straturile moderne, dezvăluie vechea policromie. Băncile bisericii sunt îngrămădite în spate, lângă un dulap prăbușit, lipsit de veșminte liturgice, dar plin de pânze de păianjen și nori de țânțari care plutesc deasupra vizitatorilor.

Imobilul enorm, din secolul al XVI-lea, și hectarele din jur valorează 748.309 euro. „Exact atât”, a răspuns Primăria, cu prețul îndatorării pe 25 de ani. Locuitorii aplaudă măsura datorită sentimentului spiritual și emoțional al celor care se roagă acelor sfinți și care, în alte vremuri, au descoperit acolo televizorul datorită generozității foștilor proprietari.

Schimbarea vremurilor a ruinat mănăstirea. Lacătele abia împiedică raidurile hoților, în timp ce trecerea timpului a dărâmat ziduri mici, a distrus acoperișuri, a curbat grinzi, a găurit pereții și a putrezit lemnul. Copacii se cațără pe pereți și îngreunează unele accese, în timp ce găurile capricioase din acoperiș oferă fascicule de lumină, ca niște luminatoare printre țiglele crăpate. Luciano Hernández, în vârstă de 61 de ani, se plimbă prin ermitajul de origine romanică privind cu îngrijorare și regret distrugerea. „Suntem bucuroși și îngrijorați”, comentează primarul acestei entități locale minore (420 de locuitori), la 15 minute cu mașina de Soria.

Locuitorii sunt mulțumiți de inițiativa aprobată de a aloca acești trei sferturi de milion pentru a face publice aceste bunuri private atât de dragi satului, dar sunt și îngrijorați pentru că acum Curtea de Conturi din Castilia și León trebuie să valideze planurile economice ale Fuentetobei: solicitarea unui credit de 400.000 de euro rambursabil în 25 de ani, contribuția cu 150.000 de euro din trezorerie și vânzarea a două parcele pentru scopuri imobiliare, destinând venitul către La Monjía. Împrumutul, cu o dobândă fixă de 3,64%, va necesita o plată anuală de 24.000 de euro timp de 25 de ani.

Cifrele, în așteptarea confirmării oficiale, se potrivesc. Factorul sentimental compensează și mai mult după suferința uitării, subliniază consilierul Luis Mateo, în vârstă de 69 de ani. „Cine nu repară o scurgere, pierde toată casa”, spune el constatând prăbușirea aproape totală a complexului, odinioară locuit de zeci de călugări, slujitorii lor și cei responsabili de gestionarea proprietăților și a vitelor.

Terenul total se ridică la 325 de hectare, era de vânzare pentru două milioane de euro și include mănăstirea, clasificată ca Bun de Interes Cultural (BIC), astfel încât proprietarul trebuie să o îngrijească și să o deschidă publicului. Acordul cu proprietarii s-a încheiat pentru 10 hectare, pe lângă La Monjía, care includ un izvor cu cascadă de unde speră să obțină o sursă de apă pentru municipiu. „Există o mare devotare socială, 99% sunt entuziasmați că este oficial al lor, deși recent a fost proprietate privată”, susține Hernández. Nobilii din secolul al XIX-lea îngropați în mormânt, Jorge Olcina și Laura Carrillo, au vândut ansamblul astfel încât a ajuns la familia Carabantes, de înaltă spiță soriană și apreciată în Fuentetoba.

Cei doi consilieri ai Primăriei se plimbă prin încăperi alături de câinele lor Baloo, care are grijă să nu calce în găurile din podea. Ambii arată o masă enormă de lemn unde, jură ei, bătrânii Carabantes ofereau „o agapă, un vin spaniol” în timpul pelerinajului de vară al Fecioarei de Valvanera, locatară pe atunci a ermitajului mănăstirii. Generoșii patroni adunau, de asemenea, satul în jurul televizorului lor, primul care a existat acolo ani de zile, iar vara deschideau piscina pentru bucuria vecinilor. Mateo își amintește că pe acel ecran a văzut în 1964 vechea Cupa Europeană câștigată de Spania. Apoi au urmat complicații financiare, ultragii nobiliare și La Monjía a ajuns la o societate agricolă de la care acum încearcă să cumpere terenurile și emoțiile stârnite.

Primarul menționează că vor căuta „subvenții de la Junta sau de la stat” pentru a administra mănăstirea, în timp ce Mateo indică faptul că „va fi pentru uzul și bucuria satului, va trebui să vedem dacă se poate face vreo concesiune care să implice restaurări”. El clarifică, de asemenea, că fiind BIC, trebuie deschis gratuit. Acest statut a fost acordat în 2024 după ani de litigii în tribunale, unde proprietarii anteriori au contestat această certificare deoarece ar fi fost obligați să o îngrijească, lucru pe care nu l-au făcut. Justiția le-a dat dreptate inițial, deoarece dosarul inițial a început în 1995 și în acele decenii nu au existat progrese judiciare sau materiale.

Prezența umană se observă prin faptul că un intrus a desenat „2024” în stratul de praf de pe o oglindă. Hernández urcă la etajul inferior și arată un perete gol unde înainte era „un tablou gigantic al unui preot care părea că te privește”. „Când eram copii, ne impunea respect”, spune el. Sus sunt bucătării pe cărbuni învechite, o cămară frigorifică plină de sticle goale de lapte, un raft cu zeci de sticle goale de anason La Sevillana, schelete de paturi, dulapuri, comode și latrine. În partea de sus a unei săli întunecate, opt lilieci dorm cu capul în jos, cu podeaua plină de excrementele lor. Curentul face ca balamalele capacului unei ferestre să se închidă, ca și cum clădirea ar îndemna să fie lăsată înapoi în liniștea deceniilor.

Afară, în căldura primăverii timpurii, două tipuri de sat: o urbanizație fără suflet, cu case moderne mari, și dincolo locuințele modeste de همیشه, cu teren de fronton, rufe uscate la vânt și pisici la soare. Acolo, Segunda Recio, de 85 de ani, aplaudă achiziția: „Când eram mici, mergeam să curățăm mormintele”. Prietena ei, Julia Romera, de 74 de ani, completează: „Păi să fie a satului și a nimănui altcuiva, e cel mai mare lucru din lume!”. Împreună își amintesc de acele faimoase vinuri și de prestigiosul televizor. Pașii duc la casa Juliana Álvarez, de 90 de ani, pe care Джерело новини a vizitat-o acum doi ani pentru a vorbi despre momentul când ansamblul a fost pus în vânzare pentru două milioane. Juliana, fostă lucrătoare la fermă, este la fel: vioaie, ochi strălucitori, memorie bună. „Fecioara de Valvanera o avem jos. I-am spus preotului de ce voiau să o urce. Ca să se prăbușească și ea?”. Bătrâna apreciază schimbarea proprietarului: „Da, domnule, satul să recupereze ce este al său”. Rugăciunile ei au fost ascultate: „Când aprind niște lumânări, le aprind privind în sus, spre La Monjía”.