Pe 11 septembrie 2001, un tânăr de 20 de ani, în drum spre muncă, a fost martorul direct al atacului aerian asupra Turnurilor Gemene din New York. Un atentat care a lăsat o cicatrice adâncă în poporul american și a subliniat vulnerabilitățile unei țări aparent invincibile. Acel tânăr era Gerard Way și, aproape două decenii mai târziu, a mărturisit într-un interviu că 11 septembrie a fost, fără îndoială, evenimentul care l-a determinat să-și sune un prieten și să compună prima melodie care va face parte din albumul de debut al trupei My Chemical Romance. Această trupă a combinat elemente distinctive din diferite genuri muzicale existente, precum emo, pop-punk sau rock, și a prezentat o propunere narativă și estetică plină de teatralitate și dramatism. My Chemical Romance nu a inventat genul emo - care a apărut în anii '80 ca subgen al hardcore punk - dar a adoptat rațiunea lui de a fi, care, în definitiv, era exprimarea nostalgiei, dorul de un trecut mai bun și revendicarea vulnerabilității, a singurătății și a tristeții ca modalitate de a înfrunta lumea. Acest cocktail de emoții, exprimat prin muzică și printr-o estetică nonconformistă care ducea la extrem aspectul altor trupe populare din deceniul anterior, precum Nirvana sau Green Day, a avut un impact puternic, mai ales asupra adolescenților, care s-au simțit identificați cu narativul și cu punerea în scenă. Contururile accentuate ale ochilor, bretonul care ascundea o parte a feței, piercing-urile și țintele împrumutate din punk, pantalonii strâmți din rock și aspectul neglijent din grunge au început să devină o modă răspândită. Datorită impulsului pe care canalul de muzică MTV a început să-l dea trupelor care apăreau în jurul acestei mișcări, emo a devenit un fenomen adolescentin care avea să dea naștere unei subculturi bine diferențiate din punct de vedere estetic.

Potrivit lui Carles Feixa, profesor de antropologie socială la Universitatea Pompeu Fabra (Barcelona), emo este asociat cu experimentarea crizei emoționale a adolescenței și a tinereții. „Așa cum celelalte subculturi sunt legate de crize sociale, economice și politice, emo explorează criza emoțională individuală”, asigură el. Trupele de muzică emo din anii 2000 compuneau versuri care făceau aluzie la melancolie și la neînțelegere, sentimente care sunt foarte legate de etapa de dezvoltare juvenilă. Acei adolescenți care simțeau că nu se integrează în grupurile tradiționale găseau un spațiu sigur în comunitatea emo, unde își puteau exprima starea de criză existențială prin haine și prin atitudine, fără riscul de a fi judecați. Rețelele sociale populare în acel moment, precum MySpace, Tumblr sau Reddit, au contribuit la răspândirea acestui grup contracultural underground al cărui leitmotiv era exprimarea melancoliei.

În acei primi ani 2000, nu au apărut doar emo ca nouă subcultură definită. În paralel cu dezvoltarea internetului, alte grupuri legate de diferite genuri muzicale au început să câștige popularitate și să coexiste cu cele care existau deja din anii '80 și '90. În acest context, găsim un amestec de identități destul de curios: erau bakala și pokeros, influențați de muzica dance electronică; canis, de primul reggaeton și de flamenco; pijos, de pop; punk și heavy (deși cu mai puțină prezență); și rapperi, de hip-hop. Dintre toți, emo juca rolul inadaptatului, al celui care nu se integrează. În acest sens, doctorul în antropologie culturală, Iñaki Domínguez, subliniază că „emo făceau parte din valul noilor romantici, împreună cu ceea ce fuseseră anterior grunge, goticii sau sinistrii”.

Pentru a desena profilul adolescentului emo, scriitorul și autorul cărții Bufones: Humor, censura e ideología en los tiempos de internet (Ariel, 2023), povestește că „este tipul clasic de băiat neînțeles care exista și în anii '80 și '90”. Pentru el, un exemplu clasic al acestui profil este cel reprezentat de The Smiths în anii '80 care, deși din punct de vedere muzical nu erau legați de emo, tipi ca Morrissey (vocalistul) reprezentau acel băiat chinuit, cu sensibilitate romantică, cu o sexualitate ambivalentă și cu un anumit interes pentru punk.

Febra emo a început să piardă avânt începând cu anul 2010 din mai multe motive: în primul rând, trupele de muzică care au reprezentat acest gen și-au virat atenția către ceva mai comercial, iar căutarea underground a început să fie un motiv de conflict între diferitele curente emo. Această pierdere de sens a dus la dizolvarea unora dintre ele. Pe de altă parte, apariția rețelelor sociale precum Instagram sau Tuenti a omogenizat estetica momentului, iar diferențele atât de marcate între subculturile existente au început să se dizolve. De fapt, experții subliniază că subculturile au dispărut începând cu 2015.

Roger Martínez Sanmartí, profesor de Sociologie la Universitat Oberta de Catalunya, consideră că unul dintre motive este că, în general, adolescenții ies acum mult mai puțin decât înainte și există mai puțină viață de stradă. „Ritualurile față în față legate de muzică și de a se îmbrăca într-un anumit mod pentru a se diferenția de restul au pierdut din forță. Instagram sau TikTok difuzează etichete pe care mulți oameni le folosesc pentru a-și lua o poziție față de ceva, dar imediat trec mai departe, deoarece totul merge foarte repede”, spune el. Despre această pierdere a identității de grup în rândul adolescenților, Domínguez adaugă un alt motiv: „Pe internet pare să existe o diversitate maximă, dar, în cele din urmă, canalele care sunt cu adevărat puternice sunt foarte puține și ceea ce promovează este o uniformizare totală. Toți copiii vor aceiași pantofi sport, ascultă mai mult sau mai puțin același lucru și se alătură acelorași mode”. Și concluzionează: „Nu putem spune că subculturile erau ultraradicale, deoarece erau și ele un pic un act de conformism - în sensul de a adopta o estetică prestabilită - dar au contribuit la existența unei diversități care nu mai există astăzi.”

Tinerii care au fost emo în anii 2000 au crescut și au devenit adulți. Nu are sens ca o subcultură construită în jurul crizei adolescenței să găsească spațiu dincolo de 18 ani. Cu toate acestea, sentimentul de apartenență al celor care au alcătuit această contracultură, spre deosebire de ceea ce s-a întâmplat cu altele, este încă foarte viu. „Astăzi nu mă declar emo în același mod în care o făceam la 14 ani, dar este o mișcare pe care îmi este foarte greu să o separ de ceea ce sunt acum, deoarece este ceea ce m-a ajutat să-mi dezvolt personalitatea”, relatează Marc Iznardo, emo de 27 de ani. Pe de altă parte, youtuber-ul și specialista în subculturi și cultura internetului, Esty Quesada (cunoscută în rețele ca Soy una pringada), afirmă că ea a fost, este și va fi emo întotdeauna: „Să fii emo acum că am 30 de ani este un pic patetic, dar pentru mine a însemnat totul. Am găsit-o la 12 sau 13 ani și ceea ce am văzut acolo a fost o opțiune de întuneric, o abordare a anumitor sentimente pe care le aveam în mine și care, crescând într-un oraș mic, vedeam că nu se potrivesc cu ceilalți”.

Datorită acelei estetici întunecate și a trupelor precum A Vain Attempt, Esty povestește că a găsit companie, înțelegere și sprijin. Podcaster-ul și prezentatoarea emisiunii Special People Club (Podimo) consideră că emo nu a murit: „Emo există, dar trebuie să-l cauți. În plus, chiar acum cred că trăim o renaștere”. Pentru ea, în emo a existat întotdeauna mult clasicism intelectual, în sensul că cel mai emo era ceea ce spunea că nu este. „Acum trăim o epocă mai superficială și, deoarece nu-ți pasă de nimeni, nu trebuie să spui că ai depresie pentru a-ți justifica bretonul”, asigură ea.

Ceea ce este evident este că estetica atât de definitorie a emo s-a schimbat față de cum era acum 15 ani. „Emo de centru comercial a ajuns într-un moment în care a început să se amestece cu scene [o evoluție care, muzical, a recuperat post-hardcore și a adăugat culoare esteticii originale, creând o fuziune între întuneric și izbitor]”, asigură Quesada. „Astăzi, datorită TikTok, personaje precum 6arelyhuman sau Britney Manson recuperează acea scenă. Îmi apar multe videoclipuri cu oameni de 15 ani din Statele Unite care ies cu prietenii lor și sunt toți îmbrăcați emo, la fel ca în 2008”, comentează ea. Despre dacă vom vedea sau nu această renaștere a esteticii emo în Spania, youtuber-ul are pariurile ei: „Reînvie în Statele Unite, dar în Spania, deoarece totul durează 100 de ani pentru a ajunge pentru că nu știm să achiziționăm tendința la începuturile ei, când se va întoarce emo, vom fi toate moarte”.