După ultimul episod de ploi extreme, conform datelor Ministerului pentru Tranziție Ecologică (Miteco), dintre cele peste 2.000 de baraje existente în Spania, cea mai mare alertă de risc de rupere vizează două infrastructuri mici cu probleme grave de siguranță preexistente potopului. Ambele se află la nivelul 2 de urgență (din maxim 3). Unul este El Tejo, în El Espinar (Segovia), cu o capacitate de 1,2 hectometri cubi (hm³). Deși pericolul de rupere este redus, s-au efectuat lucrări pentru golirea sa, iar serviciile de urgență regionale și naționale sunt activate preventiv. Celălalt este Buseo, în Chera (Valencia), cu o capacitate de stocare de 7,5 hm³ și o vechime de peste o sută de ani, care rămâne în scenariul 2 de urgență de la furtuna DANA care a lăsat peste 220 de morți pe 29 octombrie anul trecut. Deși situația sa este controlată, rămâne sub supraveghere preventivă în cazul revenirii ploilor torențiale.

Precipitațiile abundente din martie au crescut rezervele de apă ale țării, dar au obligat și echipele confederațiilor hidrografice, responsabile de gestionarea viiturilor și siguranța barajelor, să lucreze intens mai multe zile la rând. În bazinul hidrografic Tajo, unde peste 30 de baraje au deversat apă, porțile continuă să fie deschise, deși nu mai plouă, iar în Guadiana, apa va continua să curgă prin deversoarele unor infrastructuri timp de săptămâni, deoarece în unele cazuri capacitatea lor a depășit cu mult 100%. Barajul Los Molinos, din Hornachos (Badajoz), a ajuns la 130%.

Spania este una dintre țările cu cel mai mare număr de baraje din lume. Vârsta medie estimată a acestor infrastructuri este de 55-60 de ani, deși uneori pot depăși o sută de ani (și există exemple extraordinare, cum ar fi Proserpina, din epoca romană). „Avem niște baraje deja puțin învechite”, comentează Juan Carlos de Cea, coordonator în Subdirecția Generală a Domeniului Public Hidraulic și Infrastructuri a Miteco. El explică că toate sunt clasificate în trei categorii în funcție de riscul potențial în caz de rupere sau funcționare incorectă: cele de tip A pot afecta grav nuclee urbane sau produce daune de mediu foarte importante, cele B ar afecta un număr redus de locuințe sau ar provoca daune de mediu importante, iar cele C implică doar daune moderate. Conform Miteco, în țară există 904 baraje de categoria A, 146 de categoria B și 1.242 de categoria C. Deși sunt infrastructuri mici, El Tejo și Buseo sunt catalogate de tip A.

Normativa actuală obligă la revizii tehnice de siguranță la fiecare cinci ani pentru barajele de tip A, la fiecare 10 ani pentru cele B și la fiecare 15 ani pentru cele C. După cum subliniază De Cea, vechimea nu este neapărat o problemă dacă se investește în întreținere și asigură că „în general sunt bine” toate barajele deținute de stat (aproximativ 375) și cele concesionate marilor companii. „Oamenii din aval pot sta liniștiți”, afirmă el. Cu toate acestea, există baraje ale primăriilor, comunităților de iriganți sau ale particularilor care nu sunt în condiții la fel de bune, deoarece întreținerea este costisitoare. „Când facem inspecțiile, unele ne dau fiori”, recunoaște reprezentantul Miteco, dând ca exemplu de baraj neglijat pe cel de la El Tejo, aparținând Primăriei El Espinar.

Reglarea circulației apei

În ciuda acestor cazuri, în general, astăzi aceste infrastructuri elimină mult mai mult pericol decât generează, fiind cheia atenuării viiturilor râurilor înainte de a afecta localitățile. „Suntem ca un agent de trafic care reglează circulația apei”, subliniază Álvaro Paniagua, șeful Exploatării Confederației Hidrografice a Guadiana (CHG), de la centrul de control al acestui organism din Don Benito (Badajoz). „Problema este că, dacă faci o manevră greșită, poți genera o viitură mai mare decât cea care vine”, explică acest inginer. De aici și tensiunea din aceste zile, mai ales după evenimentele post-DANA din Valencia, unde unii politicieni i-au pus imediat pe tehnicieni în vizor.

În centrul de control al Confederației Hidrografice a Tajo (CHT), din Madrid, cearcănele și căscaturile sunt și mai vizibile. „Am dormit puțin zilele astea”, asigură Antonio Yañez, președintele organismului care are în subordine cel mai mare număr de baraje mari din țară și care era sunat și întrebat dacă capitala se va inunda. Deși aceste bazine hidrografice, Guadiana și Tajo, sunt alăturate, porneau de la situații very diferite. Când a început potopul, primul avea barajele mai goale, la 45% în medie, în timp ce al doilea era la 61%. Acest lucru a îngreunat gestionarea viiturii. „Ploile ne-au prins primăvara cu barajele mai pline și a fost mai complicat și pentru că au fost multe zile la rând și a intrat în joc întregul bazin”, relatează Irene Melón, șefa Exploatării CHT. Astăzi, bazinul Guadiana este la 65%, iar cel al Tajo la 81,64%, un record de umplere în seria sa istorică. Ambele au acumulat multă apă, dar doar al doilea a trebuit să multiplice deschiderea porților, o operațiune care nu este lipsită de riscuri.

În realitate, procentul de umplere al unui baraj este un concept oarecum difuz, deoarece capacitatea sa maximă este de obicei diferită de 100%. După cum subliniază Melón, în general, limita este mai jos, deoarece trebuie respectate obligații de „gardă”, ceea ce implică lăsarea unui spațiu gol tocmai pentru a putea primi viituri. Dacă și astăzi se deversează apă dintr-un baraj Tajo fără să plouă, este pentru a scădea nivelul apei până la acea limită de gardă. Inversul se poate întâmpla și în situații de viitură, așa cum arată vârful de 130% de umplere atins de Los Molinos.

Acest baraj din Badajoz a primit o viitură brutală de 1.500 de metri cubi pe secundă (m³/s), iar nivelul apei a atins recordul absolut înregistrat vreodată la această infrastructură. Deși era plin și apa ieșea deja prin deversor, barajul a asimilat cu 30% mai mult decât se presupune că poate stoca. „Chiar și pline, barajele laminează viitura, deoarece obligă apa să iasă încetul cu încetul, apa trebuie să stea la coadă pentru a ieși”, subliniază Fernando Aranda, director tehnic al CHG.

Creșterea atât de mare a apei este delicată, trebuind evitată cu orice preț deversarea peste coronamentul barajului, ceea ce poate fi fatal, nu atât pentru infrastructurile de beton, cât pentru cele din materiale neconsolidate (cum ar fi cel de la El Pardo, ale cărui deversări au contribuit la creșterea nivelului râului Manzanares în Madrid).

În cazul Los Molinos, s-a declarat scenariul 0 de urgență pentru siguranța barajelor, ceea ce s-a întâmplat în aceste zile și cu alte patru baraje din bazinul Tajo. Acesta este primul nivel de alertă și presupune pur și simplu creșterea supravegherii. Scenariul 1 se declară atunci când apare o defecțiune care poate fi remediată prin măsuri corective, scenariul 2 înseamnă că există un risc de rupere sau avarie gravă care este posibil să nu fie rezolvată cu măsurile disponibile, iar scenariul 3 presupune deja o probabilitate ridicată de rupere a barajului.

Deși în Spania au avut loc dezastre legate de aceste infrastructuri, precum Ribadelago în 1959 sau Tous în 1985, după cum subliniază Juan Carlos de Cea, reprezentantul Miteco, astăzi este rar să se ajungă la nivelul 2 și, deși nu imposibil, foarte dificil să se atingă nivelul 3. În timpul catastrofalei furtuni DANA din octombrie trecut, s-a declanșat alarma din cauza situației barajului Forata, lângă municipiul Yátova (Valencia), care a primit un debit de apă de aproape 2.000 m³/s. Cu toate acestea, și această urgență a fost un scenariu 2. „În realitate, Forata a rezistat foarte bine și exista o marjă de 10 ore pentru a vedea cum evoluează situația și a determina dacă se va ajunge la deversarea peste coronament, ceea ce nu s-a întâmplat”, comentează De Cea. „În schimb, cu Buseo ar fi trebuit declarat un scenariu 3; dacă nu s-a făcut, a fost pentru că persoana care trebuia să se apropie pentru a verifica starea barajului, deoarece această infrastructură [a Comunității Valenciene] nu dispune de sisteme moderne de monitorizare, nu a putut ajunge acolo în timpul furtunii DANA, dar deversarea peste coronament s-a produs”.

Fără a ajunge la aceste extreme, deschiderea porților unui baraj este întotdeauna o operațiune delicată, deoarece o defecțiune poate avea implicații foarte grave, iar în aval nivelul râurilor crește. Decizia este luată de un grup restrâns de responsabili din fiecare confederație, care formează Comitetul Permanent al Comisiei de Deversare, iar acționarea vanelor de deschidere trebuie realizată obligatoriu manual, pentru care mai mulți operatori trebuie să se deplaseze de fiecare dată în galeriile barajului. Spre deosebire de bazinul Tajo, în Guadiana nu a fost necesară deschiderea porților, deoarece aveau mult spațiu liber în infrastructurile lor mai mari, în special La Serena (de 3.219 hm³), cel mai mare baraj din țară. Cu toate acestea, celelalte baraje ale lor cu deversor fix, care în loc de porți au o deschidere permanentă în partea superioară a zidului (precum preaplinul unei chiuvete), au eliberat apă fără nicio intervenție umană, încetinind-o.

Apa care iese dintr-un baraj nu este apă pierdută, deoarece din punct de vedere ecologic este benefic ca râurile să curgă și pentru că poate exista o altă infrastructură cu spațiu disponibil mai jos. Una dintre particularitățile bazinului Guadiana, de dimensiuni mai reduse, este că dispune de un sistem de canale și tuneluri care conectează majoritatea barajelor sale. „Putem gestiona conectat 80% din rezervele bazinului”, subliniază șeful Exploatării CHG, explicând că acest lucru permite mutarea apei (prin gravitație) în zone mai puțin problematice pentru a maximiza utilizarea rezervelor. Astfel, în acest ultim episod au stocat 1.600 hm³, echivalentul a doi ani de campanii agricole, și nu au reținut alți 500 hm³ care au ajuns în Portugalia (contabilizați pentru volumele pe care această țară trebuie să le primească anual conform Convenției de la Albufeira). În bazinul Tajo, deversările nu s-au încheiat încă, dar astăzi au cu 2.261 hm³ mai mult decât la începutul lunii martie.

În ciuda depășirii cu succes a acestor viituri, pentru președintele CHT, „problema este că aceste evenimente extreme erau înainte foarte excepționale, iar acum se repetă din ce în ce mai frecvent”. Din acest motiv, deși barajele sunt uneori criticate pentru impactul lor asupra mediului, Samuel Moraleda, președintele CHG, consideră că „acum sunt esențiale pentru adaptarea la schimbările climatice, fie pentru atenuarea secetelor, fie a viiturilor”.

Auscultația barajelor

După cum subliniază Irene Melón, șefa Exploatării CHT, „nu-mi imaginez aceste trei săptămâni trebuind să aflăm nivelurile râurilor sau ale barajelor sunând la telefon sau prin walkie-talkie, cum se întâmpla înainte”. Unul dintre marile progrese în gestionarea actuală a acestor episoade de ploi abundente sunt Sistemele Automate de Informații Hidrologice (SAIH), care permit accesul în orice moment la informațiile cheie ale bazinului prin monitorizarea la distanță a unui număr mare de senzori. Aceasta include debitul râurilor, nivelurile barajelor sau mulți alți indicatori ai bazinului, precum și ceea ce se numește auscultația barajelor. După cum relatează Confederația Hidrografică a Ebrului, la fel ca și controalele medicale periodice ale oamenilor, această auscultație a barajelor se realizează prin senzori care controlează permanent variabile precum temperatura exterioară sau interioară a structurilor, presiunea apei în fundație, mișcarea propriu-zisă a barajului, apa care circulă prin el...