A fost nevoie de trei lustri de negocieri în cadrul ONU pentru ca tratatul de protecție a biodiversității marine pentru apele internaționale să fie adoptat în iunie 2023, stabilind bazele pentru crearea de arii protejate în zonele care nu aparțin niciunei țări, o problemă nerezolvată a legislației internaționale de mediu. Dar, la aproape doi ani distanță, tratatul încă nu a intrat în vigoare deoarece nu s-a atins încă numărul necesar de ratificări de țări, un proces care este de obicei lent și care acum, ca și în cazul altor puncte de pe agenda multilaterală legate de ONU, este amenințat de apariția lui Donald Trump, președintele SUA și dușman al politicilor de mediu.

Este nevoie ca 60 de țări să ratifice pactul pentru ca acesta să intre în vigoare. Până acum, doar 21 au făcut-o, printre care și Spania, prima țară europeană care l-a ratificat în februarie trecut. Vicepreședinta a treia, Sara Aagesen, a preluat apărarea acestui acord internațional ca unul dintre obiectivele sale principale în fruntea Ministerului pentru Tranziția Ecologică. De fapt, Aagesen a trimis o scrisoare responsabililor din 150 de țări, îndemnându-i să adere la pact. „Este de mare importanță ca țările să ratifice acordul”, explică scrisoarea despre așa-numitul Tratatul de Înaltă Mare. „Această ratificare ar contribui semnificativ la eforturile globale de a ne proteja oceanele și de a asigura utilizarea durabilă a resurselor marine”, adaugă aceasta.

Vicepreședinta asigură în scris că activarea tratatului „reprezintă o oportunitate excepțională de a consolida angajamentul mondial față de agenda de mediu și multilateralism”. „Este un pas ferm către un proiect mondial în care căutarea prosperității comune merge mână în mână cu protecția necesară a bunurilor publice mondiale”, subliniază ea. „Cooperarea internațională rămâne cea mai eficientă modalitate de a face față provocărilor timpului nostru”, susține ea, tocmai într-un moment în care această colaborare între națiuni este pusă la îndoială odată cu avansarea populismului conservator al lui Trump.

În urmă cu câteva luni, unele guverne și grupuri de activiști și-au stabilit ca obiectiv ca pactul să intre în vigoare la următoarea conferință a oceanelor a Națiunilor Unite, care va avea loc între 9 și 13 iunie la Nisa (Franța). La aceasta se referă și scrisoarea trimisă de titulara Tranziției Ecologice spaniole omologilor săi: „Se generează un impuls internațional pentru a face din această reuniune multilaterală un moment critic pentru a proteja unul dintre cele mai prețioase bunuri comune ale noastre: biodiversitatea marină și ecosistemele oceanice”.

Dar mai sunt doar 53 de zile până la reuniunea de la Nisa și timpul trece fără ca cvorumul să fi fost atins. Rémi Parmentier, directorul Varda Group și un activist cu o vastă experiență în negocieri internaționale de mediu, începe să se îndoiască de faptul că se va ajunge la conferința din Franța cu ratificarea de către 60 de țări. „Sper să se întâmple, dar sincer, cu fiecare zi care trece, mi se pare mai dificil”, afirmă el.

În diplomația internațională, națiunile negociază mai întâi acordurile și tratatele, iar apoi în fiecare text se stabilește un număr minim de ratificări pentru ca acesta să intre în vigoare. Dar, așa cum amintește Parmentier, „nu există reguli scrise” și au existat cazuri de toate felurile. Unele pacte au intrat în vigoare într-un timp record, cum ar fi Acordul de la Paris împotriva schimbărilor climatice, dar există și „instrumente juridice multilaterale” blocate de ani sau decenii, cum ar fi Tratatul de Interzicere Completă a Testelor Nucleare. „Depinde de ordinea de prioritate pe care o dau guvernele, adică de voința de a trece de la vorbe la fapte. Evident, mobilizarea societății civile și a opiniei publice ajută la marcarea pașilor și a ritmurilor”, opinează Parmentier.

Acest an 2025 este un an cheie pentru diplomația de mediu și negocierile din diferitele agenții și organe ale ONU. Pe lângă așteptata ratificare a Tratatului de Înaltă Mare, pe masă se află și un posibil acord împotriva poluării cu plastic, care ar fi trebuit să fie încheiat în decembrie trecut. Dar nu s-a ajuns la un acord și în august se vor relua negocierile. Revenirea lui Trump, care a activat ieșirea țării sale din Acordul de la Paris, de exemplu, este un element de perturbare.

Deși adevărul este că nicio țară nu i-a urmat pașii deocamdată în ieșirea din marele pact împotriva schimbărilor climatice. Și primul asalt direct împotriva unei alte măsuri de mediu l-a pierdut: săptămâna trecută, reprezentanții țărilor au aprobat în cadrul Organizației Maritime Internaționale (OMI) primul sistem global de taxare a emisiilor de gaze cu efect de seră din sectorul naval internațional. A fost adoptat fără consens; a trebuit să se voteze. Dar a prosperat în ciuda amenințărilor administrației Trump, care a avertizat prin scrisoare mai multe țări că va lua represalii împotriva celor care vor susține aceste taxe.

„În contextul actual al atacurilor la multilateralism și la știință provocate de Administrația Trump, este important să transformăm cuvintele în acțiune, pentru a nu alimenta discursul oligarhilor și populiștilor care descalifică marile conferințe ale ONU ca o pierdere de timp”, susține Parmentier. „Cea mai bună apărare în fața lui Trump și a acoliților săi este consolidarea dreptului internațional, inclusiv a dreptului și a politicii de mediu multilaterală”, adaugă el. În opinia sa, există mai multe formule, cum ar fi continuarea acordurilor multilaterale fără SUA —există un număr bun de convenții, cum ar fi cea privind dreptul mării sau cea privind biodiversitatea— care funcționează de ani de zile fără concursul Statelor Unite. Sau se poate apela și la acorduri plurilaterale ale coalițiilor de țări dispuse să combată în mod ambițios o problemă de mediu. Această ultimă cale, consideră Parmentier, este cea care ar putea fi folosită în cazul tratatului împotriva poluării cu plastic.