În câteva cuvinte
Diego Neira, un transsexual spaniol, își amintește cu emoție întâlnirea sa de 90 de minute cu Papa Francisc la Vatican, unde a discutat despre experiențele sale și despre respingerea pe care a suferit-o din partea unui preot. Această întâlnire l-a ajutat să se simtă acceptat și i-a redat încrederea în Biserică.
Ora siestei. Sună telefonul.
Număr ascuns:—Diego Neira?
—Da, sunt eu.
—Dar ești Diego? Sunt Papa Francisc.
—Ah, foarte bine. Ce bine îl imiți!
Și pentru că avea accent argentinian, Neira nu era foarte convins de acel ton. „Dacă vrei să-mi oferi o companie de telefonie”, a avertizat, „nu mă interesează”. La care Papa a izbucnit în râs:
—Înțeleg că sunteți foarte nervoși, dar am scrisoarea ta în față. Vreau să te văd. Nu-ți face griji pentru nimic.
Neira a sărit atunci. Nu-i venea să creadă. Apelul Papei Francisc l-a prins cu tatăl său dormind în sufrageria casei într-o zi de 8 decembrie. Acea scrisoare pe care Francisc a început să i-o citească la telefon în 2015 era foarte specială. O scrisese cu câteva luni înainte, după ce a primit un atac transfob de la un preot din Plasencia, orașul din Cáceres cu 45.000 de locuitori unde s-a născut acum 56 de ani. Parohul i-a spus că este ca o fiică a diavolului, că va arde în iad. Rănit, când a ajuns acasă a aprins computerul și a început să scrie o scrisoare. Lui Neira îi place să scrie de mic. Și i-a venit în minte conversația pe care Papa Francisc a avut-o cu niște jurnaliști după o călătorie în Brazilia în 2013. În acel avion, Papa le-a mărturisit reporterilor:
—Dacă o persoană este gay și îl caută pe Dumnezeu, cine sunt eu să o judec?
Acum, după moartea lui Francisc, Neira mărturisește că va păstra pentru totdeauna acea scrisoare, unde i-a scris că el este un om foarte catolic și că, pur și simplu, se simțea un bărbat în corpul unei femei. După ce a terminat de scris, a căutat cum să trimită o scrisoare la Vatican. „Am intrat pe Google. Am scris Orașul Vatican și în atenția sfinției sale. Nu avea nici adresă, nici nimic. El primea în medie 6.000 de scrisori pe zi și au găsit-o pe a mea. Eu n-am trimis o scrisoare. Eu am trimis un vis”.
Trei săptămâni mai târziu, telefonul său mobil a sunat din nou cu faimosul număr ascuns. De data aceasta l-a prins pe strada Sierpes din Sevilla, în plin centru, și în plin pod de decembrie. Acolo s-a uitat la Macarena, partenera sa, și i-a spus:
—Maca, e Papa.
Astăzi își amintește că familia lui nu credea pe deplin, cum să-l sune Papa Francisc pe el. A doua oară a servit pentru a da crezare mărturiei sale, chiar dacă l-a prins pe o stradă centrală din Sevilla și a trebuit să se refugieze într-un magazin de pantofi. Pentru a auzi vocea sfântului părinte, a pus difuzorul. Fețele vânzătoarei din magazin erau o poezie:
—Vorbiți cu Papa?
—Da.
Neira își amintește că i-a spus ce zi i-ar conveni mai bine, 25 ianuarie, pentru a călători la Roma. „Ne vedem la Santa Marta. Nu-ți face griji pentru nimic”. Acolo, puntea de legătură dintre Vatican și el a fost episcopul de atunci al Plasencia, Amadeo Rodríguez, care a terminat de organizat întâlnirea. Spune că atunci când a aterizat la Roma era foarte nervos, iar fiind diabetic nu este o carte de vizită bună. El și partenera sa au fost cazați într-un hotel lângă piața San Pietro. Pe la ora cinci după-amiaza, încă nervos, a avut o anxietate diabolică în timp ce traversa bulevardul. I-a salutat pe agenții Gărzii Elvețiene în uniforma lor tradițională galbenă, portocalie, roșie și albastră. Deodată, era deja în reședința Santa Marta, unde un domn i-a salutat după o ușă nu foarte mare:
—Intrați, că vine imediat.
Și acolo a apărut Papa. „Am spus: ‘Îsta e raiul’”. Și l-a îmbrățișat. „A fost foarte, foarte apropiat, foarte afectuos. Foarte argentinian. Pe mine mă câștigase deja”. Neira a început să i se adreseze familiar, nervos:
—Iertați-mă, părinte.
—Spune-mi Francisc sau Jorge.
“Este un om care călca pe același pământ ca tine. Nu este un îndumnezeit, purta crucea lui de argint și pantofii negri, era atâta umilință…”. Neira, partenera sa Macarena și sfântul părinte au fost împreună 90 de minute. O conversație pe care, spune el, nu o va dezvălui deocamdată. „Cred că nu voi trăi niciodată ceva asemănător în viață, în afară de liniștea emoțională și spirituală pe care mi-a dat-o. Eram convins că pentru Biserică eram un proscris doar pentru că sunt transsexual. Tot răul pe care mi-l făcuse instituția l-a șters. Cred că acea întâlnire a fost plănuită de mama mea din ceruri”. Cu timpul, au menținut contactul de mai multe ori în acești ani. Neira, de fapt, la întoarcerea în Plasencia, a început să se împărtășească din nou. Și încă se emoționează când își amintește cum în acea sală a Vaticanului, Papa i-a făcut cu mâna la revedere după ce s-au despărțit:
—Au fost 90 de minute ca-n rai.
