Războaie, dezastre naturale, strămutări forțate...

Când crizele lovesc, educația este primul lucru care se pierde și ultimul care se recuperează, lăsând milioane de copii fără dreptul de a învăța, condamnând generații întregi la un viitor incert.

Am văzut acest lucru în Gaza, unde aproape 88,5% dintre școli au fost deteriorate sau distruse, lăsând mii de fete și băieți fără posibilitatea de a se întoarce la cursuri timp de mai bine de un an. Vedem asta în Sudan, unde peste 17 milioane de copii au fost excluși din sistemul de învățământ. Sau în Niger, unde, conform datelor din 2023 de la Consiliul Norvegian pentru Refugiați, 42% dintre studenți nu au participat la cursuri din cauza conflictului, dezastrelor și strămutărilor. Și am trăit-o și în Spania, când DANA din 2024 a forțat închiderea școlilor, afectând 40.000 de studenți și generând o criză educațională care persistă încă.

Astăzi, 234 de milioane de copii și adolescenți de vârstă școlară sunt prinși de crize și au nevoie de asistență urgentă pentru a avea acces la o educație de calitate. Această cifră, alarmantă, nu este doar un număr: este copilăria strămutată de violență, fete obligate să se căsătorească sau să își asume sarcini casnice, deoarece nu se pot întoarce la cursuri, adolescenți care migrează fără protecție și, prinși între frică și incertitudine, profesori care predau printre ruine sau în aer liber (expunându-și viața), familii care au pierdut totul. Educația, care ar trebui să fie un refugiu și un drept garantat, este întreruptă, nu are o finanțare adecvată și este invizibilizată.

În mijlocul crizelor, școala poate fi o salvare. Întoarcerea în clasă nu înseamnă doar a învăța: înseamnă a recupera o rutină, a te reîntâlni cu prietenii, a avea acces la o masă, a primi sprijin psihosocial și a dobândi instrumente pentru a face față crizei. O școală deschisă poate preveni munca copiilor, poate reduce sarcinile la adolescenți, poate opri rețelele de trafic de persoane, poate spori stima de sine și poate genera legături. Pentru că educația salvează vieți.

Siguranța nu se realizează cu mai multe arme, ci cu mai multe școli, mai mulți profesori, mai multe cărți, mai mult sprijin psihoemoțional

În 2024, a fost acoperit doar 29% din finanțarea necesară pentru educație în situații de urgență. Din cele 3.000 de milioane de dolari (2.608 milioane de euro) cerute lumii de Națiunile Unite, au fost deblocate doar 879 de milioane (817 milioane de euro). Acest decalaj nu este doar inacceptabil, ci o amenințare directă la adresa viitorului a milioane de copii. Între timp, bugetele militare cresc vertiginos, Uniunea Europeană și Spania și-au anunțat angajamentul de a crește cheltuielile pentru apărare la 2% din PIB până în 2029.

Ce s-ar întâmpla dacă am aplica același angajament educației? Investiția în educație în situații de urgență înseamnă investiția în securitate, în pace, în justiție socială. Înseamnă construirea unui prezent mai demn și a unui viitor posibil pentru cei care au pierdut totul. Siguranța nu se realizează cu mai multe arme, ci cu mai multe școli, mai mulți profesori, mai multe cărți, mai mult sprijin psihoemoțional. Pentru că școlile sunt refugii de pace și speranță în mijlocul atâtor crize.

Tume, în vârstă de 10 ani, mergând la școala din tabăra de persoane strămutate intern în Etiopia.Izla Bethdavid (Plan International)

De aceea, Campania Mondială pentru Educație (CME), condusă de Ayuda en Acción, Educo, Entreculturas, Madre Coraje și Plan International, se mobilizează încă un an în Săptămâna Mondială de Acțiune pentru Educație (SAME) 2025, care are loc între 28 aprilie și 5 mai. De această dată, sub motto-ul „Educația salvează vieți: apără educația, stinge urgența!”, și împreună cu entități aliate, studenți, profesori și alți membri ai comunității educaționale din diferite comunități autonome, cerem guvernelor să garanteze accesul la educație în situații de urgență ca o prioritate reală și contribuie astfel la construirea unei societăți mai juste și mai rezistente.

Cerem, de asemenea, ca construirea de sisteme educaționale rezistente, incluzive, care să nu lase pe nimeni în urmă, să fie prioritizată. Să integreze persoanele strămutate, refugiate, apatride

În SAME, prin poziționarea noastră, cerem statelor și, mai ales, Spaniei, să își asume rolul de actori cheie în agenda internațională. Să aloce cel puțin 10% din ajutorul umanitar pentru educație în situații de urgență, să își consolideze angajamentul față de fonduri multilaterale precum Education Cannot Wait (ECW) și Global Partnership for Education (GPE) și să promoveze alianțe strategice cu organizațiile locale, care sunt primele care răspund în crize.

Cerem, de asemenea, ca construirea de sisteme educaționale rezistente, incluzive, care să nu lase pe nimeni în urmă, să fie prioritizată. Să integreze persoanele strămutate, refugiate, apatride. Să garanteze spații sigure și de îngrijire pentru fete, băieți și adolescenți în toată diversitatea lor. Să protejeze în special fetele, care se confruntă cu bariere și riscuri mai mari, în special în contexte de urgență. Și să asculte copiii, tinerii, ca ei să fie protagoniștii deciziilor care le afectează educația.

În acest 2025, să ne amintim că educația salvează vieți, că fiecare zi pe care o fată o petrece fără să meargă la școală este o zi în care pierde oportunitatea de a deveni ceea ce visează să fie. Că fiecare școală reconstruită este o promisiune de viitor. Și că nu există o adevărată reconstrucție fără educație.

Mariluz Aparicio este coordonatorul coaliției spaniole a Campaniei Mondiale pentru Educație.