Cina premergătoare finalei de la Los Alcázares Reales

Cina premergătoare finalei de la Los Alcázares Reales a fost marcată de absența unuia dintre invitații de onoare, Florentino Pérez. În schimb, a fost prezent omologul său, Joan Laporta, cel care l-a avut angajat timp de șapte ani (2003-2010) pe vicepreședintele de atunci al CTA, Enríquez Negreira. Acesta ar fi fost un motiv suficient pentru ca Florentino, din respect pentru funcția sa, să nu dorească să cineze în asemenea companie. Ar fi putut fi și manevrele sale dolosive pentru a-l menține pe Olmo în echipă, cu acordul docilului González Uribes, încălcând reglementările în vigoare. Dar nu, nu acesta a fost motivul. Motivul a fost apariția în grup a arbitrilor finalei și plângerea lor împotriva videoclipurilor RMTV. Un act nechibzuit și nesăbuit al unor persoane care nu putea fi mai nepotrivit și a confirmat lipsa de direcție a CTA, prezidată de Medina Cantalejo.

Florentino a profitat de acest lucru pentru a organiza o altă reprezentație exagerată cu care, după părerea mea, încearcă să satisfacă sectorul cel mai radical al fanilor săi, pentru a compensa indulgența sa complice față de lucrurile Barça, pe care chiar îl ajută să găsească pârghii mai mult sau mai puțin fantomatice. Adversarul natural al clubului este acum singurul lucru de pe planeta fotbal pe care Florentino îl privește cu simpatie, acesta inversând rolul istoric al Real Madrid, întotdeauna pilonul central al sistemului, într-o organizație anti, care atacă instituții și competiții cu furia iconoclastă cu care El Cojo Manteca spărgea felinare. Totul cu un respect deosebit pentru Barça, singurul partener în inexistenta aventură a Superligii, acea iluzie cu care a pretins să intre în istorie ca mare reformator. Mai multe informații despre o finală colosală care încununează cel mai bun Barça.

Florentino se bazează mult pe sondaje și, fără îndoială, se întâlnește frecvent cu perplexitatea fanilor față de inacțiunea clubului în fața exceselor Barça, chiar și față de sprijinul său insistent pentru ca Laporta să își poată duce proiectul mai departe; așa că se acoperă periodic cu veșminte de război invocând cauze precum calendarul, Tebas, noua Liga Campionilor, arbitrii... Așa oferă carne de tun și transformă un madridism care, insensibil, încetează să se mai simtă ca poporul ales pentru a adopta rolul de popor persecutat. Din fericire, după prostia celor doi și după amenințările Madridului de a nu se prezenta la meci, filtrate prin canalele obscure obișnuite, a urmat o finală superbă.

Dar crisparea pe care o alimentează constant Florentino a provocat o erupție urâtă finală, când Rüdiger a ajuns să arunce cu gheață în arbitru, iar atât el, care vom vedea ce pedeapsă primește, cât și Lucas Vázquez și Bellingham au fost eliminați. Unde a rămas acel «când pierd, dau mâna…»? Starea de iritare permanentă nu este bună pentru nimic. În câteva săptămâni am văzut un tip atât de calm precum Ancelotti amenințând că nu va prezenta echipa dacă i se vor da din nou două meciuri în mai puțin de 72 de ore (a trebuit să se retragă imediat), pe Camavinga câștigând o eliminare prostească pentru că a îndepărtat o minge la finalul meciului cu Arsenal și a pierdut returul, pe Mbappé făcând o intrare oribilă la Antonio Blanco în Vitoria... Semne ale unui comportament inadecvat la personaje din echipă care nu sunt înclinate în mod obișnuit spre scandal.

Și, în general, indiferent dacă o apreciază sau nu, Madridul începe să fie perceput ca un club antisistem, protestatar împotriva a tot ceea ce nu reprezintă privilegiile de care se bucură Barça. Niciodată nu a fost așa.