Yuleima Borja locuiește de cinci ani în La Pista, cea mai mare așezare informală de migranți din America.

Femeia, de 54 de ani, a fugit în anii optzeci de violența gherilelor columbiene și s-a stabilit în Venezuela. Acolo și-a făcut viața: a devenit administrator de companii și a avut fiice. Dar situația economică a devenit insuportabilă. S-a întors în 2015 în Columbia pentru a vinde bomboane în autobuze și cu asta plătea o cameră pe care o împărțea cu sora ei. Odată cu pandemia, nu le mai ajungeau banii pentru chirie. «Așa am decis să invadăm aici. Am ajuns doar cu un pat pliant și o valiză cu haine. Nu aveam mai mult», povestește acum, așezată în casa ei, o căsuță mică acoperită cu plăci de zinc și cu câteva camere și o bucătărie. Un tânăr merge în fața a ceea ce era o tabără umanitară în La Pista, La Guajira (Columbia), pe 22 aprilie 2025. Diego Cuevas

La fel ca Borja, mii de persoane s-au instalat în ultimul deceniu în La Pista, care își primește numele de la faptul că este situată de-a lungul unei foste piste de aterizare a aeroportului din Maicao, în nordul Columbiei. Majoritatea celor peste 9.000 de locuitori numărați în ultimul recensământ sunt venezueleni, dar există și columbieni repatriați și indigeni wayúu, nativi din cele două țări. Ei trăiesc în parcele mici de teren lângă cei aproape 1,5 kilometri ai fostului aerodrom. Unii au locuințe făcute din bețe, saci și carton; cei mai norocoși, în case acoperite cu metal pentru a împiedica pătrunderea ploii în timpul sezoanelor de iarnă nemiloase.

Mâncarea este puțină, iar apa și mai puțină. Dimineața, unii distribuitori traversează zona, complet aridă, cu căruțe trase de măgari care transportă câțiva galoane de apă potabilă și o vând la domiciliu sau în mici magazine informale. Situația precară afectează, mai ales, copiii. Mulți copii muncesc și își asumă riscuri mari, mai ales noaptea, deoarece puține case au electricitate și nu există iluminat public. Potrivit autorităților locale, aceștia devin o pradă ușoară pentru traficul de persoane, recrutarea forțată și exploatarea sexuală. O fată se uită pe fereastra unei case improvizate din lemn în La Pista, pe 23 aprilie 2025. Diego Cuevas

Pentru a atenua aceste nevoi multiple, mai multe ONG-uri s-au instalat în zonă de câțiva ani. În Centrul Tranzitoriu de Solidaritate (CTS), situat la mijlocul așezării, operau în urmă cu câteva luni până la 20 de organizații, precum ACNUR, UNICEF, Programul Alimentar Mondial, Organizația Internațională pentru Migrație, Salvați Copiii, Medicare sau World Vision. Astăzi, centrul este abandonat. Toate ONG-urile și-au încetat activitățile după ce președintele Statelor Unite, Donald Trump, a ordonat în ianuarie închiderea USAID, agenția americană de cooperare și, odată cu aceasta, a înghețat livrarea de fonduri de cooperare, esențiale pentru munca în comunități precum La Pista.

Borja, pe lângă faptul că este rezidentă, este și președintele așezării. La Pista este organizată în 12 sectoare, fiecare cu propriul lider. Aceștia formează un consiliu și votează un șef. Columbianca ocupă această funcție de mai bine de un an și a trăit pe propria piele ravagiile cauzate de retragerea organizațiilor umanitare. «Ne simțim foarte neputincioși. Înainte, când o persoană nu avea acces la sănătate, era îngrijită. Acum, spitalul răspunde doar dacă ajungi murind. De asemenea, exista spațiu pentru trupe de muzică, dans, alimentație și întăriri de educație pentru copii. Totul s-a terminat», se plânge ea printre lacrimi. Yuleima Borja, liderul consiliului comunitar din La Pista, pozează pentru un portret în casa ei din La Guajira (Columbia), pe 24 aprilie 2025. Diego Cuevas

Îngrijorarea este împărtășită și de Jorge Paz, coordonatorul CTS și legătura dintre comunitate și ONG-uri. «Se simte foarte mult plecarea acestor aliați», afirmă el într-unul dintre corturile centrului care sunt acum goale. Efectele pentru mulți, asigură el, au fost imediate. «De exemplu, am informații că sunt mai multe femei care se prostituează pentru a da de mâncare în casele lor. Este foarte, foarte foame», ilustrează în timp ce își deschide brațele. Unele organizații continuă să opereze mobil și reușesc să se ocupe de unele cazuri, dar nu la aceeași scară ca înainte.

Lipsa sprijinului financiar oferit de ONG-uri a oprit progresul pe care îl întrevedeau unele familii. Acesta este cazul Rosei, o venezueleană de 44 de ani care preferă să-și rezerve numele real. Este de șapte ani în La Pista și de trei ani pregătește chicha de casă, făcută din paste, pentru ca soțul ei să o vândă la ieșirea dintr-o școală din apropiere. Ea se afla la sfârșitul anului trecut într-un program Salvați Copiii pentru a-și îmbunătăți abilitățile de vânzare. Inițiativa, care îi promitea mai mult de 1 milion de pesos (aproximativ 250 de dolari) pentru a-și îmbunătăți afacerea, s-a închis. «Ne-am simțit foarte triști când ne-au spus că nu vor putea să ne dea banii. Urma să cumpăr un frigider», deplânge ea. Alte douăzeci de antreprenori au fost, de asemenea, afectați. Vedere aeriană a La Pista, La Guajira (Columbia), cea mai mare așezare informală din America Latină. Pentru Rosa, decizia lui Trump are o altă conotație. Ca venezueleană, ea condamnă viziunea pe care o are președintele nord-american asupra compatrioților săi: «Este nedrept. Cei care mergem în altă țară o facem pentru a merge mai departe, nu pentru a face rău nimănui. În toate locurile în care mergem, venezuelenii muncim din greu. Nu suntem infractori. Dar el nu ascultă strigătul oamenilor noștri».

A dispărea peste noapte

Columbia este țara din regiune care a primit cele mai multe subvenții pentru dezvoltare din partea Statelor Unite: a furnizat aproape 70% din ajutorul umanitar primit de țară în 2024, conform datelor de la Biroul pentru Coordonarea Afacerilor Umanitare al ONU (OCHA). Zeci de organizații au fost nevoite să se închidă, iar cele care rămân active au trebuit să își reducă personalul și operațiunile. Forumul ONG-urilor din Columbia numără 1.300 de lucrători umanitari care au fost concediați în urma reducerilor lui Trump. Niște vaci caută mâncare în gunoi în La Pista, La Guajira (Columbia), pe 24 aprilie 2025. Diego Cuevas

María Mercedes Liévano, director în țară al Salvați Copiii, estimează că 40% din bugetul care era planificat pentru 2025 a dispărut. «Din 12 birouri teritoriale, a trebuit să închidem cinci. În plus, nu mai avem prezență în șase departamente», constată ea în timpul unei călătorii convocate de ONG în Maicao. «Este dureros pentru că implementam inițiative importante și am creat o rețea foarte valoroasă pentru comunități. Am dispărut peste noapte». Operațiunea sa în La Guajira, cel mai nordic departament al Columbiei și unde se află La Pista, a fost slăbită după concedierea a peste 30% din personal.

Închiderea USAID a prejudiciat, de asemenea, organizații internaționale precum ACNUR, agenția ONU pentru refugiați. Biroul columbian al entității a avertizat vineri asupra riscului ca «ani de progrese în protecție și integrare să se piardă» din cauza lipsei de finanțare. Printr-un comunicat, a anunțat că este obligat să «suspende serviciile esențiale», ceea ce va afecta mii de persoane, în special persoanele strămutate intern și migranții venezueleni. Un bărbat stă așezat în afara casei sale în La Pista, La Guajira (Columbia), pe 24 aprilie 2025. Diego Cuevas

În La Pista există mulți migranți în mișcare, sau locuitori pendulari, care nu locuiesc permanent în așezare. Xiomara (nume fictiv) este una dintre ei. Este indigenă wayúu și locuiește în Las Huertas, o mică municipalitate din Venezuela, foarte aproape de graniță. O traversează pentru a primi îngrijiri medicale, deoarece în țara sa nu poate accesa tratamentele pentru anemie de care suferă și pentru «alte boli» care îi provoacă amețeli și vărsături constante. Când se află în Columbia, Xiomara stă în casa familiei surorii sale. Cumnatul ei este cel care obține bani cum poate: lucrând ca frizer sau tehnician de telefoane mobile.

Jorge Paz subliniază că mulți dintre acești rezidenți pendulari nu s-au mai întors. «Cum văd că nu mai primesc beneficiile pe care le dădeau [ONG-urile] și nici nu au un loc de muncă, au fost nevoiți să plece. În fiecare zi aud că sunt familii care și-au vândut cambuche pentru că nu au putut găsi mijloace de subzistență pentru familia lor». De aceea, el prezice, populația se va reduce mai mult dacă organizațiile nu își reiau activitățile.

Un limbo legal

Nicio autoritate nu a reacționat când unele familii au început să-și însușească fostul aeroport, acum 10 ani. Creșterea rapidă a caselor improvizate a reprezentat o provocare pentru administrații. Primarul din Maicao, Miguel Aragón, admite fără echivoc că orașul «nu are capacitățile» de a se ocupa de migranți. Retragerea ONG-urilor internaționale a însemnat «ceva nefast» și este «foarte regretabil», asigură el. O mamă cu fiul ei pe străzile din La Guajira. Diego Cuevas

Întrebat dacă există un plan de contingență, Aragón răspunde că au «bătut la ușile» Guvernului Național, condus de președintele Gustavo Petro. «Ajutorul a fost aproape nul. Ne spun că lucrează la «construirea de programe» și deocamdată ne-au livrat doar niște camioane pentru a distribui apă», susține el.

Situația juridică a La Pista este o altă problemă spinoasă. Vecinii trăiesc într-un limbo legal. Deși așezarea nu respectă reglementările de amenajare a teritoriului, evacuarea ar fi o sarcină titanică și foarte nepopulară. Nici nu există un proiect de relocare solid. Aragón consideră că nu se simte «cu voința de a scoate oamenii» din casele lor. Propunerea primarului este de a modifica regulile pentru a putea regulariza cartierul și, în cele din urmă, de a oferi acces la servicii publice. Dacă propunerea va fi aprobată, reglementările vor ajuta, de asemenea, alte peste 40 de așezări de scară mai mică care se află în oraș.

Această viziune îi liniștește pe locuitorii din La Pista. Pentru Yuleima Borja, este o victorie faptul că se vorbește despre legalizare, dar recunoaște că drumul este încă lung. «Dacă vorbim despre vise, mi-ar plăcea să văd case cu materiale, zone verzi, școli, posturi de sănătate și spații recreative». Ieșirea tuturor ONG-urilor și a lucrătorilor umanitari din zonă, subliniază Borja, îndepărtează pe termen nelimitat iluzia sa de realitate.