Marți, ora 20:00

Aceleași alarme antiaeriene care se activează când un proiectil se îndreaptă spre Israel sună timp de un minut. În loc să se îndrepte spre adăposturi, populația se oprește și își pleacă capul în semn de respect. Chiar și cei care conduc, trag vehiculul pe marginea drumului și ies pentru a respecta minutul de reculegere. Este așa-numita Zi a comemorării soldaților căzuți în războaiele Israelului și a victimelor actelor teroriste (319 soldați, 79 civili, de la precedenta) care se va încheia la apusul soarelui, lăsând loc Zilei Independenței.

La o jumătate de oră după sirene și în contrast cu această durere colectivă selectivă, israelieni și palestinieni care au pierdut persoane dragi în ultimele decenii se adună pentru a recunoaște durerea celuilalt fără a o ignora pe a lor, într-un centru cultural din localitatea israeliană Yaffa, pe care organizatorii l-au ținut secret din motive de securitate. Este a douăzecea ediție a ceremoniei alternative organizată anual de ONG-urile Combatants for Peace și Forumul israeliano-palestinian al familiilor îndoliate. Și, după cum a amintit una dintre prezentatoare, Fida Shehada, a doua deja în mijlocul «celui mai oribil război», cu un sfârșit care «pare încă îndepărtat». Moto-ul, într-unul dintre cele mai întunecate momente din istoria conflictului din Orientul Mijlociu, a fost «Alegând umanitatea, alegând speranța».

Evenimentul a început cu o frază care s-a dovedit profetică: «Mulțumim centrului pentru găzduirea evenimentului, ceea ce în aceste momente nu poate fi considerat de la sine înțeles». A fost pronunțată de Shira Geffen, o cunoscută cineastă, actriță și scriitoare de cărți pentru copii israeliană, care a prezentat evenimentul alături de Shehada, palestiniană, fost consilier în orașul Lod și coordonator al Coaliției Femeilor împotriva Armelor. În timp ce una vorbea în ebraică și cealaltă în arabă, zeci de ultradrepți au luat cu asalt o sinagogă reformistă (ramura iudaismului cea mai deschisă și majoritară în Statele Unite, dar anecdotică în Israel, unde ortodoxia controlează totul) care proiecta evenimentul în direct, în localitatea Raanana, lângă Tel Aviv. În imagini, se pot vedea tineri ultranaționaliști lovind cu mâinile mașinile, aruncând obiecte și artificii și strigând către participanți – mai ales către cei despre care se observa că sunt palestinieni – expresii precum «Fiică de cățea», «Du-te în Gaza», «Moarte teroriștilor» sau «Să vă ardă satul», o frază înainte marginală care se aude din ce în ce mai des din gura adolescenților. Poliția (care a desfășurat puțini agenți, în ciuda faptului că circula un apel pentru a împiedica proiecția «celor care susțin terorismul») a anunțat arestarea a trei persoane pentru incidente, pe care niciun membru al Guvernului lui Beniamin Netanyahu nu le-a condamnat.

Captură video publicată pe rețelele sociale care arată protestul din afara unei sinagogi din Raanana, marți. Nu este o excepție. Doar în ultimele săptămâni, Universitatea din Haifa a anulat proiecția de către un ONG a *No other land*, documentarul care tocmai a câștigat Oscarul de la Hollywood și pe care nicio sală comercială nu îndrăznește să-l programeze din cauza amenințărilor ministrului Culturii, Miki Zohar. În plus, pentru prima dată de la începutul său în 1988, nu va avea loc joi marșul în care palestinienii cu cetățenie israeliană comemorează Nakba (fuga sau expulzarea a sute de mii de palestinieni în fața avansului milițiilor sioniste și, apoi, a armatei Israelului, între 1947 și 1949), în coincidență tocmai cu Ziua Independenței pe care o sărbătorește majoritatea evreiască. Organizatorii au desființat-o luni din cauza «obstacolelor sistematice și a condițiilor fără precedent», cum ar fi interzicerea arborării drapelelor palestiniene sau a adunării a mai mult de 700 de persoane, pe care le impunea poliția (inclusă în Ministerul Securității Naționale, condus de ultranaționalistul Itamar Ben Gvir).

Spre deosebire de proiecția accidentată din Raanana, actul central din Yaffa s-a desfășurat fără incidente, într-o atmosferă de solemnitate și sentimentul împărtășit că, anul acesta, era mult pentru ce să plângă împreună. «Situația este foarte deprimantă, dar aceasta este o privire spre viitor. Un mesaj de umanitate și de reconciliere în fața celui de răzbunare și mai multă răzbunare», spunea pentru acest ziar Rana Salman, codirector palestinian al Combatants for Peace. Evoluția inițiativei spune multe despre momentul prin care trece regiunea. Ceremonia alternativă a început după a doua Intifada (2000-2005) pentru a crește și a se deschide către spații în aer liber. În 2023 a obținut cel mai mare succes, adunând 15.000 de oameni într-un parc celebru din Tel Aviv, deși în mare parte ca derivat al protestelor împotriva lui Netanyahu pentru reforma sa judiciară.

Publicul, în timpul ceremoniei alternative din Yaffa, marți. Gili Getz La o jumătate de an mai târziu, a venit atacul masiv al Hamas și Israelul a invadat Gaza. Atmosfera era atât de încărcată pentru ediția din 2024 (cu rănile din 7 octombrie încă vii și mii de morți într-o Gaza deja devastată) încât ceremonia a fost simbolică și înregistrată dinainte, din motive de securitate. «Deja atunci credeam că este oribil ceea ce se întâmplă în Gaza. Nu ne puteam imagina că anul acesta va fi și mai multă durere», admitea pentru acest ziar după ceremonie Ayelet Harel, codirectorul israelian al forumului familiilor, care și-a pierdut fratele Yuval în 1982, când lupta în Liban. «Nu mai rămân linii roșii». Marți a fost în direct, dar într-un spațiu închis a cărui locație a fost ascunsă publicului larg și cu o firmă de securitate privată. Ideea era să se evite tocmai atacuri ca cel al sinagogii din Raanana. Problema: au încăput doar 500 de persoane și era atât de plin – cu zeci de persoane în picioare pe laterale – încât organizatorii au trebuit să roage de la tribună să iasă cei care nu se înregistraseră anterior.

Din Beit Yala, o localitate din Cisiordania situată de cealaltă parte a barierei israeliene și apropiată de Betleem, au urmărit-o pe un ecran gigant aproximativ 200 de persoane. «În ciuda zidului de separare și a punctelor de control care încearcă să ne separe, locuim pe același pământ», a asigurat prin videoconferință producătorul și membrul Combatants for Peace, Sayel Yabarin. «Ca palestinieni, vedem de aici această ceremonie cu inima plină de durere și răni. Durerea nu este nouă pentru noi, ne însoțește de mult timp și ne locuiește casele și inimile, dar suntem aici pentru a afirma că umanitatea noastră ne permite să vedem durerea celuilalt, fără a o ignora pe a noastră». Alte 200.000 s-au înregistrat pentru vizionare în alte părți ale lumii, potrivit organizatorilor.

Din 2023, cuvinte precum pace, reconciliere sau dialog sunt cotate și mai jos în Israel, unde predomină sentimente precum neîncrederea într-un viitor comun, indiferența față de durerea din Gaza sau răzbunarea. De aceea, mesajul de la eveniment a fost, mai ales, de speranță. Ca cel al lui Liel Fishbein, care a supraviețuit în kibbutzul Beeri atacului din 7 octombrie, dar și-a pierdut singura soră, Tejelet. A povestit ceva care, a mărturisit, «sună ciudat» și uneori nici el însuși nu înțelege. Când aștepta la intrarea în kibbutz să fie evacuat, rănit de un glonț în șold, a văzut «șapte teroriști la pământ cu ochii legați și mâinile și picioarele legate» și ceea ce a simțit pentru ei a fost «compasiune», chiar și știind că probabil cineva încercase să-l omoare. «Am 27 de ani. Am crescut într-o realitate în care nu-mi cunosc vecinii arabi, nu le vorbesc limba, nici nu le cunosc tradițiile și istoria. Dar știu sigur că atunci când își pierd persoanele dragi îi doare ca pe noi», a asigurat el. «Nimeni nu se naște cu această ură», a adăugat el.

O femeie palestiniană a citit discursul unei activiste politice din Gaza care a scăpat în 2019 din Gaza în Cisiordania și a dorit să-și păstreze anonimatul din motive de securitate. În text a povestit că casa familiei sale a fost bombardată de trei ori și a amintit momentul în care a fost anunțată la telefon de moartea mamei sale «prin împușcătura unui trăgător direct în inimă» când urma ordinele armatei israeliene de a părăsi centrul Gaza. Sau cum a fost amputat un picior fără anestezie nepoatei sale de 13 ani, din cauza restricțiilor israeliene privind intrarea de material medical. «Viețile noastre nu sunt doar povești de durere, [ci și de] speranță care iese din dărâmături», a spus ea. Contrar sentimentului general, un sondaj efectuat de ambele ONG-uri în rândul a 221 de activiști ai săi reflectă faptul că 87% nu se gândesc să renunțe la eforturile lor pentru pace, în ciuda situației și a presiunilor prietenilor sau rudelor pe care le-a suferit cel puțin un sfert dintre ei.

Publicul, înainte de ceremonia alternativă din Yaffa. Gili Getz Coprezentatoarea Geffen a amintit că din octombrie 2023 conflictul a luat viața a 56 de minori israelieni și a peste 18.000 în Gaza, din cauza bombardamentelor și a foametei. «Vin să le spun tuturor celor care-mi spun de ce mă întristez pentru un copil palestinian și să veghez mai întâi moartea unui copil evreu, că pentru mine un copil este un copil. Simt aceeași durere, iar durerea nu are limbă, granițe, steag sau patrie. Și mă agăț de această durere, pentru că este ceea ce mă menține umană», a adăugat ea. Ceremonia nu este una dintre acele inițiative care adună copii arabi și evrei pentru a proiecta o imagine falsă de coexistență ca exercițiu de relații publice, cu aluzii abstracte la pace și dialog. «Acest război este o alegere, nu un destin», a amintit Shehada. Aproape nimeni de la tribună nu și-a terminat intervenția fără ca vocea să i se frângă. Geffen a denunțat «realitatea ocupației și a apartheidului» care îi împiedica pe partenerii săi din Cisiordania să participe în persoană. Ca Mussa Hitawi, membru al Forumului și care a pierdut 28 de membri ai clanului său familial în bombardamentele din Gaza. Nu a primit permisiunea de a intra în Israel, așa că a trimis un videoclip în care a povestit cum este povestea micuței Mira. Continuă, a explicat el, sub dărâmăturile unei clădiri din Gaza. A murit în al doilea bombardament, împreună cu tatăl ei și un grup de vecini, care nu mai puteau suporta să-i audă strigătele printre dărâmături după primul. «Plângem, dar nu ne pierdem umanitatea», a spus el. «Nu contează cât durează această noapte, se va sfârși prin a se rupe. Refuz ca durerea să fie singura moștenire pe care o lăsăm copiilor noștri»