Mii de persoane au participat la protestele convocate de sindicate în 80 de orașe spaniole de 1 Mai.

Mii de persoane au participat la protestele convocate de sindicate în 80 de orașe spaniole de 1 Mai. Lema aleasă de UGT și CC OO este «protejarea a ceea ce am cucerit, câștigarea de drepturi». Este un slogan deschis, în care încap multe revendicări muncitorești. Mai mulți participanți la protestele din Madrid și Barcelona explică revendicările lor pentru Джерело новини.

Natividad Camacho (77 de ani)

Natividad Camacho (77 de ani) a lucrat o mare parte din viața ei în industria textilă. «A fost foarte greu. Puneam 1.150 de fermoare zilnic la pantalonii pe care îi făceam. Mă dureau mâinile, spatele, încheieturile... Ne ajustau foarte mult timpul, exploatarea era teribilă și șovinismul, flagrant», își amintește, acum pensionară. Spune că protestează «pentru tot», pentru «a putea continua să manifestez și pentru că problemele care continuă să existe sunt foarte grave». Reclamă ca, la fel cum «capitalul se globalizează», să se globalizeze și «drepturile omului».

Julia Sánchez (25 de ani)

Julia Sánchez (25 de ani) își amintește că are fotografii de la alte zile de 1 Mai cu ea în căruciorul de bebeluș. «Am studiat drept și științe politice, am lucrat în șapte locuri și acum studiez pentru niște concursuri pentru că piața privată este total agresivă», se plânge ea. «În accesul la lumea muncii te întâlnești cu practici fără plată și un fel de armată a muncii unde ești obligat să treci prin condiții proaste câștigând nimic», denunță ea. «Acum, oamenii de afaceri au un discurs despre beneficii pe seama condițiilor noastre de muncă. Situația noastră este infinit mai rea decât cea a părinților mei», conchide ea.

Jaime Losada (27 de ani)

Jaime Losada are 27 de ani și este avocat comercial. Consideră «esențial» să participe la marșurile de 1 Mai, «la care, din păcate, vine din ce în ce mai puțină lume». «Este o luptă constantă împotriva companiilor și a oamenilor de afaceri care ne asupresc, care ignoră complet contractele colective. Singurul lucru pe care îl vrem este să trăim o viață liniștită», adaugă el. Regretă că ultima reformă a muncii nu a schimbat compensația pentru concedierea abuzivă (care în reforma anterioară a fost redusă de la 45 la 33 de zile). «Ne spun din Europa că acest lucru nu este corect și nici legitim».

Nurieh Cabrera (39 de ani)

Nurieh Cabrera (39 de ani) este educatoare într-un centru de protecție a minorilor. Însoțită de copiii ei, nu ezită să indice problema nerezolvată a Guvernului în materie de muncă: «Concilierea familială, posibilitatea de a lucra și de a trăi în condiții decente pentru toate tipurile de familii». De asemenea, pune accent pe programul de lucru și pe «persoanele care vin din afară și modul în care este reglementată prezența lor aici». Consideră că creșterile salariului minim «au protejat persoanele cele mai vulnerabile» și încheie cu o altă cerere: «Salarii mai bune, pentru că viața este din ce în ce mai scumpă. Sunt necesare mai multe venituri pentru a trăi cu calitatea vieții de acum câțiva ani».

Antonio Domínguez (54 de ani)

Antonio Domínguez are 54 de ani și lucrează de 39 de ani în compania de cava Freixenet. Este președintele CC OO în companie și anul acesta este unul dintre protagoniștii manifestației din capitala catalană. «Compania vrea să facă un ERE de 180 de persoane și venim să denunțăm faptul că argumentează că este din cauza lipsei de ploaie, când de fapt este o strategie de a ne delocaliza», se plânge el. «Oamenii de afaceri respectă din ce în ce mai puțin și politicienii sunt singurii care ne pot salva», speră el.

Francisco Bernete (67 de ani)

Francisco Bernete (67 de ani) este profesor universitar. Spune că este «foarte de acord» cu reducerea programului de lucru de la 40 la 37 de ore și jumătate. «Trebuie să lucrăm mai puțin pentru a trăi mai bine. Cred că este fundamental pentru a avea mai mult timp liber, ne poate face mai fericiți. Vrem să dispunem de timp». Consideră că creșterea cu 61% a salariului minim din 2018 este una dintre cele mai transformatoare măsuri din ultimii ani.

Mari Moreno (42 de ani)

Mari Moreno (42 de ani) lucrează în Serviciul de Asistență la Domiciliu din Sabadell, ajutând persoanele în vârstă cu diferitele nevoi ale zilei de zi. «În ultimii ani, mi-au crescut salariul cu doar cinci euro. Începe să nu mai fie rentabil să lucrez», se plânge Moreno. Angajata participă pentru prima dată la o manifestație în care își revendică drepturile de muncă. «Companiile ne strâng din ce în ce mai mult și situația este insuportabilă în multe ocazii. Se pare că avem mai puține drepturi decât acum câțiva ani», conchide ea.

Carmen Sererol (80 de ani)

Carmen Sererol are 80 de ani și este din Girona, deși locuiește în Barcelona de zeci de ani. «Am fost educatoare în centre speciale, am fost și una dintre fondatoarele Coordonatoarelor Utilizatorilor Sănătății», informează ea ca un curriculum vitae. A participat la zeci de manifestații de 1 Mai, dar anul acesta este special. Sererol are probleme de mobilitate și lunea trecută, cu pana de curent, a rămas blocată în casă. Joi, ea manifestă în centrul capitalei catalane arătând o foaie pe care se poate citi: «După ani de muncă, pensii de sărăcie». Pe hârtie a scris și cereri pentru pensii decente și, în ultimul moment, a adăugat că în pana de curent «cei mai uitați» au fost persoanele cu dizabilități.

Rafa Monzón (26 de ani)

Rafa Monzón (26 de ani) se dedică dreptului muncii. «Cred că trebuie să regândim drepturile muncitorilor în Spania». Pentru a începe această schimbare, consideră că ar fi suficient să «abandonăm ideile generice». Dă ca exemplu ultima reformă a muncii: «Spun că am terminat cu temporaritatea pentru că am terminat cu contractele temporare. Dar dacă există încă o perioadă de probă de trei luni, în realitate temporaritatea nu se termină. Continuă să existe». Consideră că anumite politici caută «să poată spune am făcut asta», dar că apoi «nu se traduc în realitate».

Álvaro Vicioso (50 de ani)

Álvaro Vicioso, de 50 de ani, este teleoperator. «Vin în fiecare zi de 1 Mai din conștiință de clasă, din cauza precarității pe care o suferim în sectorul meu. Avem conflicte constante». Spune că este o activitate în care companiile și subcontractele concurează «în jos» și «răsucesc» drepturile de muncă. «Pun probleme pentru tot, pentru orice permis». Regretă că lucrează într-un ritm ridicat, cu «foarte multă» presiune și nu vede «nicio opțiune» nici de a avansa, nici de a crește salariul.

Ada Heredero (67 de ani)

Ada Heredero (67 de ani), deja pensionară, lucra înainte într-o editură. «Trebuie menținută ziua de 1 Mai ca o zi revendicativă, care să nu fie doar o zi de sărbătoare în care mergi la plajă. Este esențial». Consideră că în ultimii ani s-au făcut «multe» progrese în lupta împotriva precarității, «dar mai rămâne mult loc de muncă precar, mai ales pentru tineri». Reclamă ca clasa muncitoare să prioritizeze criza accesului la locuințe pe pancartele sale: «Este esențial. Oricât de mult ar crește salariile, dacă locuințele continuă așa, nivelul de trai al claselor de mijloc este în picaj. Este în picaj de zeci de ani, dar acum mai mult».

María Martínez (45 de ani)

María Martínez (45 de ani) este educatoare de copii. Consideră că principalul progres pendinte pe care trebuie să îl facă guvernul este facilitarea «concilierii profesionale» a lucrătorilor. «Este necesar pentru tot, pentru creșterea natalității, pentru îngrijirea copiilor noștri într-un mod responsabil, eficient și fericit. Este fundamental pentru o societate sănătoasă». Spune că este «puțin dezamăgită» de ultimele politici de muncă ale Guvernului: «Se pare că acum toți câștigăm 3.000 de euro și avem multe vacanțe. Nu, mai sunt multe de făcut. Sunt multe probleme ascunse. În practică, multe nu se realizează».