În luna martie, florile se succed una după alta, trezindu-se încetul cu încetul pentru a adăuga nuanțe vii câmpiilor și grădinilor. După înflorirea migdalilor și concomitent cu alți pomi, precum prunii ornamentali (Prunus cerasifera var. pissardii) sau perii de flori (Pyrus calleryana 'Chanticleer'), încep să înflorească și florile arborelui iubirii (Cercis siliquastrum). Acest nume poetic provine, probabil, de la forma frunzelor sale, asemănătoare unor inimi, și de la înflorirea spectaculoasă de culoare roz intens, care are loc pe ramurile încă desfrunzite ale arborelui.

Această specie mai este cunoscută și sub un alt nume, mai puțin poetic, și anume "arborele lui Iuda", deoarece tradiția spune că acesta ar fi copacul în care s-a spânzurat Iuda Iscarioteanul. Cu toate acestea, se spune că este mai probabil ca acest nume să fie o deformare a unuia dintre locurile sale de origine, Iudeea, fiind o specie nativă din Orientul Apropiat și estul Mediteranei.

Înflorirea acestui Cercis este admirabilă, deoarece florile sale apar chiar și din scoarța copacului, chiar și din cele mai vechi părți ale sale. Acest lucru se observă ușor când se văd mănunchiurile de flori roz apărând din trunchiuri, o înflorire numită cauliflorie, fenomen întâlnit și la arborele de cacao (Theobroma cacao) cu micile sale flori albicioase. În cazul arborelui iubirii, pare că furia dezlănțuită a primăverii îl face să explodeze din interior cu mii de flori, care se adună în grupuri atât de dense încât nu lasă loc una alteia și ascund ramurile sub petalele lor roz. Aceste flori contrastează foarte frumos cu scoarța întunecată și crăpată a plantei.

Abundența florilor arborelui iubirii ascunde practic ramurile. După înflorire, apar noile frunze, de un verde deschis atractiv. Pe măsură ce frunzele cresc, încep să se alungească și fructele plantei, păstăi mici care amintesc de leguminoase miniaturale, deoarece arborele iubirii aparține aceleiași familii ca mazărea, năutul sau fasolea: familia leguminoaselor sau fabaceelor. Când vine toamna, păstăile capătă o culoare maro-ciocolatiu și atârnă de trunchiurile și ramurile copacului. Ele creează o armonie tonală frumoasă cu frunzele căzătoare, care se colorează mai întâi într-un verde decolorat, apoi într-un galben pal, înainte de a cădea la pământ.

Dacă doriți să germinați una dintre miile de semințe pe care le produce acest copac, trebuie să-i dați un pic de ajutor pentru ca miracolul vieții să aibă loc. Învelișul fiecărei semințe este un strat dur și impermeabil, așa că este ideal să puneți semințele în apă foarte fierbinte – fără a fierbe – și să le lăsați în aceeași apă timp de 12 ore. După acest timp, se seamănă în substrat, de preferință bogat în materie organică și cu un drenaj foarte bun. Este important să nu îngropați prea mult sămânța; o adâncime maximă de jumătate de centimetru este suficientă.

Când răsadul germinează, trebuie să-i găsiți un loc însorit pentru a se dezvolta puternic. Este esențial să nu deteriorați rădăcinile în timpul transplantărilor ulterioare în ghivece mai mari, pe măsură ce crește, deoarece arborele iubirii este foarte sensibil la schimbările din partea sa radiculară. Odată ce este plantat în pământ, acesta trebuie să fie locul său final, deoarece orice mișcare ulterioară l-ar afecta în mod excesiv, provocându-i moartea.

Nu este un copac de dimensiuni mari, atingând de obicei în jur de 10 metri înălțime. Una dintre particularitățile sale este că este o specie care se poate dezvolta atât cu un singur trunchi, cât și cu mai multe. Un astfel de exemplar bătrân se află în parcul El Capricho din Madrid; de asemenea, este celebru arborele iubirii multi-trunchi de pe colina Palatin, foarte aproape de Colosseumul roman, cu aproximativ șase sau șapte brațe mari care se târăsc pe pământ, exemplar căruia i se estimează o vârstă de aproape 200 de ani.

Iubitor de soare, există două soiuri cultivate în mod obișnuit ale acestei specii. Unul dintre ele înflorește în alb, de unde și numele de Cercis siliquastrum 'Alba'. Celălalt soi, cu o culoare și mai intensă decât specia tip, se numește Cercis siliquastrum 'Bodnant' și are flori de un fucsia vibrant. Își ia numele de la faptul că a fost cultivat pentru prima dată în Grădina Bodnant, în Țara Galilor, în 1876. Dacă în timpul unei plimbări de primăvară prin parc întâlniți un arbore al iubirii cu florile sale strălucind pe cerul albastru, veți primi unul dintre cele mai puternice impacturi vizuale, o săgeată botanică ce va rămâne întipărită în minte și nu va mai părăsi niciodată persoana recent îndrăgostită.