Dacă Fernando Pessoa a transformat străzile Lisabonei în literatură, atunci azulejos (plăcile ceramice) care acoperă clădirile și magazinele din cartierele Alfama și Chiado, gara Rossio și chiar metroul, au transformat acest oraș într-un muzeu al pereților de ceramică.

Este un muzeu urban în aer liber, care expune lucrări realizate dintr-un material obișnuit și accesibil. O piatră mică, netedă și lustruită, folosită de arabi, care o numeau „al-zuleique”, perfecționată de italieni și olandezi și importată de portughezi din centrele de producție din Sevilla, Valencia, Malaga și Toledo, cu care au decorat biserici și mănăstiri, palate și case, grădini, fântâni și scări ale conacelor.

Monarhii portughezi au apreciat modul în care arabii foloseau azulejos pentru a decora podelele și pereții, l-au introdus în arhitectură și l-au transformat într-un mijloc universal de exprimare culturală și creativă. Azulejos este o moștenire ceramică care prezintă teme sacre și lumești prin motive figurative, geometrice și abstracte, premergătoare artei stradale create de muraliști, cunoscuți sub numele de graffitisti. Artiștii portughezi pictează pereți și îi acoperă cu azulejos încă din secolul al XV-lea. Ceea ce a început ca un motiv decorativ este astăzi o manifestare artistică și o expresie creativă a culturii, care se afișează în multe orașe ale țării.

Lângă punctul de belvedere Santa Luzia se află biserica cu același nume. Aceasta păstrează un panou de azulejos de culoare albastru cobalt și alb, culorile porțelanului chinezesc de referință pentru artiștii portughezi, care înfățișează Piața Comerțului înainte de cutremurul, tsunami-ul și incendiul din 1755. Pe același balcon, cu vedere spre râul Tejo, există și pereți de azulejos scorojiți, care contrastează cu operele de artă rafinate păstrate și expuse în Muzeul Național al Azulejos din Lisabona, situat în fosta mănăstire Madre de Deus, fondată în 1509.

Colecția de azulejos, care demonstrează evoluția istorică, tehnică și artistică a azulejos în Portugalia, din secolul al XV-lea până la producția modernă, și în care se remarcă atât plăcile istorice, precum „Lecția de dans”, „Istoria pălăriei” și „Vedere panoramică asupra Lisabonei”, cât și alte lucrări ale autorilor moderni, precum Júlio Barradas, Júlio Pomar, Manuel Cargaleiro, Querubim Lapa și Maria Keil. Pe lângă demonstrație, muzeul explică și procesul de fabricare a azulejos și poate fi văzut în zona rezervată meșterilor care restaurează obiecte vechi. Păstrarea moștenirii azulejos din Lisabona este unul dintre obiectivele acestei instituții, care prezintă și biserica, corurile și mănăstirile.

Maria Keil (1914-2012) este considerată marea doamnă a artelor plastice portugheze, autoarea „Mării”, o mare frescă cu azulejos pe bulevardul Infante Santo din capitala Portugaliei. Ei și soțului ei, arhitectul Francisco Keil do Amaral, le-a venit ideea de a placa cu azulejos stațiile de metrou din Lisabona, combinând plăci și modele colorate. Alți artiști s-au alăturat acestei idei. Există suficiente stații pentru toți cei care lucrează cu azulejos: stația „Parque” cu tema sa marină; stația „Saldanha”, unde versurile lui Almada Negreiros acoperă pereții; stația „Oriente”; și stația „Aeroport”, care întâmpină sau conduce pasagerii cu scene cu icoane portugheze, precum cântăreața de fado Amália Rodrigues, fotbalistul Eusébio, arhitectul Porfírio Pardal Monteiro, artiștii Rafael Bordalo Pinheiro și Almada Negreiros și scriitorii Fernando Pessoa și José Saramago.

La suprafață, pe străzile Lisabonei, pot fi văzute multe alte azulejos care decorează clădirile și magazinele: Casa do Ferreira das Tabuletas, care conține diverse imagini ale Pământului, apei sau științei, pe strada Trindade 28-34; în Chiado – o fațadă căptușită cu azulejos galbene și portocalii, reprezentând imagini mitologice; Animatografo do Rossio, pe strada dos Sapateiros, a cărui fațadă în stil Art Nouveau are reliefuri sculptate din lemn și azulejos; Art Nouveau, care poate fi văzut și pe fațada unor clădiri de pe strada Rua do Salitre. Mai multe azulejos pot fi văzute pe străzile Boavista, Junqueira, Esperança și Almirante Reis. În Alfama, cel mai castilian cartier, intrările caselor sunt acoperite cu azulejos cu sfinți patroni, iar în piețe ghirlandele sunt combinate cu ceramică în tonuri galbene și roșiatice. Străzile Lisabonei sunt un catalog de pereți ceramici cu motive Art Nouveau, numit Arte Novo, sub influență belgiană, olandeză și germană.

Deoarece nu este bine să rupi o bucată de azulejos, cel care vrea să o ia acasă o poate cumpăra de la atelierul de artizanat Sant’Anna (Rua do Alecrim, 95) sau de la Târgul Popular Ladra (piața care are loc marți și sâmbăta pe câmpul Santa Clara). O altă opțiune este să te bucuri de lectura cărții „Azulejos în Lisabona” de Nuno Seabra, publicată de editura Zest. Valoarea azulejos constă în faptul că, fiind un material modest, accesibil și durabil, produs atât artizanal, cât și industrial, a supraviețuit secolelor și modei, a mărturisit schimburile culturale și a devenit un element distinctiv și de identificare al culturii portugheze.