În viața fiecărei persoane vine un moment când vrea să scape de rutină, să fugă de cotidian. Pentru unii, un simbol al libertății este o valiză veche, care păstrează amintiri despre aventurile trecute și cheamă spre noi orizonturi.

În călătoriile sale prin lume, autorul a călătorit mereu cu o valiză mică, în care, după cum i se părea, se potrivea întregul univers. Credea că valizele, ca și pantofii, păstrează în ele un vis despre libertate, posibilitatea unei evadări, care se poate realiza sau nu, în funcție de cât de profund ai reușit să te scufunzi în această „evadare”.

Această valiză avea culoarea pielii maro decolorate, ca un câine zdrențuit de rasă necunoscută, ceea ce îi permitea să rămână neobservată în aeroporturi. Ca și în cazul câinilor, uneori se pierdea, făcea o călătorie în jurul lumii, dar se întorcea mereu la proprietarul său. Înainte, stătea mereu lângă birou, era suficient să întinzi mâna pentru a o mângâia, și începea să vorbească cu autorul pe o limbă înțeleasă doar de ei doi.

Uneori, dimineața, valiza șoptea: „Hai să mergem”. Vocea ei suna ispititoare și, în același timp, imperativă, iar autorul se supunea mecanic. O deschidea pe pat și o umplea cu cele mai necesare: lenjerie de schimb, trei cămăși, trei chiloți, trei perechi de șosete, o periuță de dinți, un aparat de ras și, eventual, o carte, deși, călătorind într-o țară necunoscută, autorului i-a fost mai interesant să citească cartea scrisă pe fețele oamenilor.

Mulți ani, el a urmat capriciile ei, care l-au dus în locuri de neuitat – groaznice și frumoase, în holurile hotelurilor vechi din cele mai fermecătoare orașe, care au păstrat pe pielea lor urmele acestor evadări. Acum, valiza nu mai călătorește, dar uneori îl împinge pe autor să evadeze, iar atunci este suficient să deschizi valiza veche pentru a simți din nou libertatea și imaginația, care îți permit să fugi fără să te ridici de pe scaun.