Pornind de la povestea populară „Pescuitul ambițios și peștele fermecat”

Pornind de la povestea populară „Pescuitul ambițios și peștele fermecat”, recreată de Philipp Otto și recuperată de frații Grimm, teologul brazilian al eliberării, Leonardo Boff, analizează caracterul nelimitat al dorinței umane, care se traduce în tot felul de excese și exagerări: în consum, exercitarea puterii oamenilor asupra femeilor, folosirea raționalității, recurgerea la violență, relația cu (exploatarea) natura, acumularea bogăției și aroganța în relațiile cu ceilalți oameni. Disproporția este atât de mare încât se ajunge la ambiția puterii divine. Cu toate acestea, dorința excesivă se ciocnește de limitările inerente naturii umane: suntem ființe înțelepte, dar și ignorante și nebune, tindem spre infinit, dar suntem finite.

În acest sens, amintește de Alexandru cel Mare, numit astfel datorită ambiției sale excesive care l-a dus la una dintre cele mai mari fapte din toate timpurile, dar, în ciuda întregii sale puteri, a găsit moartea prin mușcătura unui țânțar. Boff își pune această întrebare pertinentă: „cine a fost mai mare: împăratul sau țânțarul febrei?”. Întrebare pe care o transferă la COVID-19.

Ca răspuns la dorința excesivă, el propune măsura corectă, echilibrul dinamic și moderația, urmând maxima scrisă cu litere mari în templul din Delphi: *medén ágan* (nimic în exces) și practicată în epoca axială de Zarathustra, reformatorul moral al vechii religii iraniene, profeții lui Israel, Confucius, Lao Tzu și Socrate.

Planeta și-a depășit cu mult propriile limite din cauza logicii capitalismului și a supraexploatării bunurilor și resurselor naturale, până la necroeconomie, o economie care ucide și nu doar metaforic, ci și real. Alternativa nu poate fi, așadar, menținerea unei economii cumulative și competitive, ci angajamentul față de o economie comunitară, solidară și colaborativă, practicată de înțelepciunea ancestrală, comunitățile indigene din America Latină și filozofia *ubuntu* a popoarelor africane, care se ghidează după principiul „eu sunt doar dacă și tu ești”.

Ființa umană a câștigat putere, dar a pierdut sensibilitate, empatie, umanitate și compasiune. Pentru că acolo unde este putere, nu este loc pentru dragoste și tandrețe. Prin urmare, trebuie reabilitată rațiunea cordială, rațiunea sensibilă, care are capacitatea de a simți aproapele și de a recunoaște drepturile inimii în deplină armonie cu filozofia lui Pascal: „Inima are rațiuni pe care rațiunea nu le înțelege”. Unirea dintre inimă și inteligență constituie cel mai bun antidot împotriva insensibilității față de suferința eco-umană.

În fața excesului și a aroganței, propunerea lui Boff este o spiritualitate și o etică a măsurii corecte și a echilibrului dinamic, pe care o exemplifică în două figuri care strălucesc cu lumină proprie și ajută la iluminarea întunericului prezentului: Francisc de Assisi și Papa Francisc. Pe primul îl definește drept „fiul comunei Assisi”, primul creștin după Hristos, *fratello* și *poverello*. Pe actualul Papă îl prezintă drept „cel care a venit de la capătul lumii”, oaspete al oaspeților, care trăiește în afara palatelor pontificale și visează la o biserică în ieșire spre periferiile existențiale și spital de campanie.

Pescuitul ambițios și peștele fermecat. În căutarea măsurii corecte

Leonardo Boff Traducere de Óscar Madrigal

Trotta, 2024

224 pagini

18 euro

Căutați-o în librăria dvs.