Un mural și o demisie

Un mural gigantic dedicat personalului sanitar în timpul pandemiei este astăzi, cinci ani mai târziu, mai mult decât o relicvă de artă urbană în centrul orașului Toronto. Trebuia să fie temporar, dar încă este acolo. Coronavirusul a lăsat, de asemenea, o amprentă indelebilă asupra mandatului liberalului Justin Trudeau (2015-2025), care a stagnat într-o buclă de oboseală, inerție și impopularitate, fără a ține cont de semnalele pe care toată lumea le vedea: datele proaste ale unei economii prospere, dar împovărată de inflație după pandemie, cheltuielile publice umflate de ajutoarele pentru a o atenua, criza profundă a locuințelor sau îndatorarea. Până când prognoza proastă a sondajelor l-a pus la picioarele cailor, colegii săi de partid, și a trebuit să demisioneze în ianuarie, aproape în același timp cu preluarea președinției SUA de către Donald Trump.

Sentimentul național

Cu mult înainte de pedeapsa tarifelor și a bravadelor republicanului cu privire la anexarea țării, Canada a experimentat un sentiment de disconfort paradoxal în singurul stat de bunăstare de pe continentul american. Nemulțumirea se arată luni la urne în alegerile anticipate cauzate de demisia lui Trudeau, și o face ațâțată de noi provocări, cele puse de Trump. Dar, departe de a acapara narațiunea, președintele SUA a favorizat o alta, cu majuscule: cea a unității. Principalul său artizan este câștigătorul previzibil al alegerilor, liberalul Mark Carney, înlocuitorul lui Trudeau care, în ciuda lipsei sale de experiență politică, a galvanizat resentimentele cetățenilor într-un front de rezistență inedit. Cu Trump, Canada și-a pierdut inocența, dar a descoperit sentimentul național.

Interferența lui Trump

Amenințările SUA au exacerbat circumstanțele în care se desfășoară alegerile. În patru zile de vot anticipat, 7,3 milioane de alegători și-au depus buletinele, un sfert din electorat și cu 25% mai mult decât în 2021. Oglinda de mărire a frontierei returnează o diviziune din ce în ce mai adâncă. Valul de steaguri cu frunza de arțar colorează țara în roșu, de la meciurile de hochei până la tarabele cele mai umile din piața cartierului. Și, poate cea mai șocantă consecință, interferența lui Trump l-a transformat pe candidatul conservator, Pierre Poilievre, făcut după chipul și asemănarea sa, într-un personaj secundar. Cu amenințările sale, republicanul a transformat în maculatură victoria conservatoare pe care toate sondajele o anticipau în februarie. Poilievre, care a navigat cu succes pe valul camionagiilor care s-au răzvrătit în 2022 împotriva obligativității vaccinului – o altă grimasă a pandemiei –, avea cu doar două luni în urmă un avans de 25 de puncte față de liberali. După ce a cedat focului prietenesc al modelului său politic, astăzi este cu cel puțin cinci puncte în urmă.

Economia canadiană

Războiul tarifelor lui Trump a pus ultimul cui în sicriul unei economii incongruente cu un membru al G-7, a cărui președinție o deține în acest an. Redresarea economică după pandemie a fost a cincea cea mai slabă dintre țările OCDE, conform datelor din noiembrie 2023. «Canadienii merg la urne în mijlocul unei situații economice deosebit de grave. Deși acoperirea internațională s-a concentrat pe tensiunile comerciale crescânde cu SUA, frustrarea internă crește din cauza unei crize profunde de accesibilitate care se extinde de la o coastă la alta. Canada se confruntă cu ceea ce unii au început să numească un deceniu pierdut: PIB-ul pe cap de locuitor este acum sub nivelul din 2018, un contrast izbitor cu SUA, unde a crescut cu 10% în aceeași perioadă. Disputa comercială cu SUA este doar ultimul cui în sicriu», explică Isabelle Salle, profesoară de Macroeconomie la Universitatea din Ottawa și cercetătoare la Școala de Economie din Amsterdam.

Jairo Yunis, director de Politică al Consiliului de Afaceri al Columbiei Britanice, coroborează acest pesimism. «Economia canadiană a stagnat practic în ultimul deceniu. Canada a avut a treia cea mai slabă creștere a PIB-ului pe cap de locuitor dintre cele 38 de țări ale OCDE în ultimii zece ani, iar organizația estimează că vom avea cea mai slabă creștere dintre toate țările avansate nu doar în acest deceniu, ci și în următoarele». Potrivit unui sondaj recent, pentru mai mult de jumătate dintre canadieni (53%), costul vieții este principala lor preocupare atunci când votează, «cu mult peste alte priorități, cum ar fi sistemul de sănătate (38%), economia în general (25%) sau relația cu SUA (27%). Deși tarifele și tensiunile comerciale cu SUA au generat îngrijorare și incertitudine, tema principală [a alegerilor] rămâne creșterea costului vieții: efectele durabile ale inflației post-Covid, prețurile locuințelor și prețul energiei», adaugă Yunis. Deși ecoul inflației și al crizei locuințelor rezonează în multe alte țări, «aceste probleme sunt deosebit de grave în Canada. Din 2015, Guvernul federal a extins semnificativ imigrația legală, adăugând peste șase milioane de noi rezidenți, o creștere de aproape 20% față de populația de 35 de milioane din 2015», adaugă Salle pentru a introduce un alt factor cheie: creșterea populației fără creșterea corespunzătoare a mijloacelor, oportunităților și serviciilor. Peter Welsh, un locuitor din Toronto care a votat anticipat luni «pentru a-l opri pe Trump», rezumă astfel fenomenul: «I-am primit cu drag, dar fără mijloace. Și au venit mulți, nu existau structuri de sprijin, mai ales în locuințe și servicii sociale, și acum concurăm cu ei pentru aceleași resurse pe care le aveam înainte de venirea lor, pentru că acelea rămân aceleași. Bine că nu am copii, pentru că nu aș avea unde să-i cazez». Salle reamintește că, în ciuda imensității Canadei, majoritatea noilor veniți se stabilesc în câteva centre urbane, ceea ce exercită o presiune imensă asupra infrastructurii și serviciilor publice. «Această creștere demografică, combinată cu o lipsă cronică de locuințe noi, a făcut ca chiriile să crească vertiginos. Ratele de dobândă zero în timpul erei Covid-19 au umflat și mai mult bula imobiliară. Sistemul sanitar este, de asemenea, sub presiune, și există așteptări lungi chiar și pentru serviciile de bază». Conștient de necesitatea îmbunătățirii accesului la sănătate, Carney a promis o investiție de 4 miliarde de dolari în spitale noi și i-a îndemnat pe medicii și asistentele care au emigrat în SUA să se întoarcă în Canada.

Corturi

Nici Toronto, capitala economică a țării, un oraș al primăverilor polare, al soarelui înșelător și al prețurilor astronomice, nu este scutită de aceste probleme, în ciuda dansului neîncetat al macaralelor pe terenurile goale. Kathy Biasi, responsabilă de programele sociale de la Catedrala Anglicană Saint James, arată de la ferestrele rectoratului spre parcul vecin, presărat cu corturi, între dimensiunea iglu și cea familială, «unde locuiesc oameni care au un loc de muncă, dar care așteaptă o locuință socială, pentru că nu pot accesa piața liberă». Într-un an, spune responsabila băncii de alimente foarte solicitată a bisericii, «au fost livrate 75 de case, dar sunt mii [de oameni] pe lista de așteptare». Parcul are toalete portabile, are o pereche de agenți de securitate și primește vizite periodice de la serviciile municipale. Este nivelul la care te-ai aștepta de la o țară în care bibliotecile publice par muzee și piețele populare, un disc de patenă pe cale să fie sfințit. Dar sub suprafața strălucitoare a cotidianului sunt și copiii care nu se pot independiza. «Cel mai mic dintre ai mei, de 35 de ani, trebuie să înlănțuie trei locuri de muncă pentru a-și putea plăti chiria, și ca și frații lui, nu-și va putea permite niciodată o casă în Toronto. Cea pe care am cumpărat-o noi și-a înmulțit prețul de cel puțin trei ori, într-un cartier în care înainte vedeai doar Chevys și Fords și acum, BMW-uri și vreun Ferrari. Dar tinerii trebuie să părăsească orașul, și asta este o pierdere de capital uman și, în același timp, de servicii, pentru că scade populația», se lamentează Biasi. Datorită structurii guvernamentale, o stratigrafie în care se suprapun trei administrații (federală, provincială și municipală) și care uneori este oarecum disfuncțională sau ineficientă – cum a fost răspunsul la incendiile din 2023, un alt cui în funeralii –, competențele în materie de locuințe revin în mare măsură provinciei, în timp ce Guvernul federal face transferuri de fonduri, dar nu și politici. «De aceea vorbesc foarte puțin despre asta», se plânge Biasi. Până la aceste alegeri, în care criza locuințelor a ajuns în prim-plan cu propuneri ambițioase, precum construirea a 500.000 de locuințe noi pe an (Carney) și 2,3 milioane în ipoteticul său mandat (Poilievre), obiective nerealizabile pentru mulți experți.

«Locuințele sunt în mare măsură o chestiune provincială și nu federală. Deoarece costurile și disponibilitatea locuințelor afectează mulți oameni, ambii lideri fac propuneri specifice pentru a crește fondul de locuințe. Diferențele dintre pozițiile principalelor partide în această chestiune nu sunt mari», explică Nelson Wiseman, profesor emerit de Științe Politice la Universitatea din Toronto. «Conservatorii se concentrează pe accesibilitate, în timp ce liberalii vorbesc despre costul vieții, dar [în realitate] se concentrează pe cine este în cea mai bună poziție pentru a se confrunta cu Trump». Amenințarea monstrului din Washington a devenit, de asemenea, arma preferată dintre candidați.

Obiectivele candidaților

Suflarea vieții într-o economie slăbită și, în același timp, evitarea daunelor aduse sectoarelor cheie ale țării sunt principalele obiective ale candidaților. Liberalii și conservatorii sunt secondați de alte două partide cu posibilități, deși rămase în urmă în intenția de vot: suveranistul Bloc Québécois și social-democratul Nou Partid Democrat, conform sondajelor, a treia și a patra forță. Proiecția radioteleviziunii publice canadiene (CBC, în acronimul său englez) acorda săptămâna trecută liberalilor majoritatea absolută cu 196 de deputați, 121 pentru Partidul Conservator, 20 pentru Bloc Québécois și cinci pentru social-democrați. Amenințarea tarifară a lui Trump la aluminiu și oțel, motorul economiei din Quebec, a erodat sprijinul pentru Bloc, care a reușit să-și tripleze prezența în Parlamentul de la Ottawa în 2019 până la 33 de locuri, și acum ar putea fi principalul prejudiciat, pe lângă Poilievre, de noua dinamică politică. «Dacă obține mai puțin de 25 de locuri, va fi o înfrângere, dar dacă scade sub 20, un dezastru», subliniază Guy Laforest, de la Universitatea Laval, pentru care «Quebec are o singură carte bună de jucat, cea a Canadei».

În ultimele ore de campanie, între atitudinea încrezătoare cu maniere de om de stat a lui Carney, care a fost guvernator al băncilor centrale din Canada și Regatul Unit, și suspiciunile lui Poilievre față de sistem și mass-media tradiționale – ca Trump, se simte mai confortabil între canale alternative și podcasteri furioși –, semnele către economia candidaților s-au înmulțit. Lucrătorii din industria auto din Ontario, una dintre ultimele opriri de campanie ale lui Carney, cei din industria petrolului din vestul țării și metalurgiștii din Quebec sunt, pe lângă victime potențiale ale nebuniei lui Trump, pepiniera pentru a zgâria ultimele voturi. Liberalii și conservatorii sunt de acord asupra pariului strategic al energiei, cu proiecte de noi conducte de petrol pentru diversificarea exporturilor (Canada trimite patru milioane de barili pe zi de țiței, aproximativ 90% din exporturile sale totale, către SUA) și deconectarea de piața vecină. «Conductele sunt o problemă de securitate națională pentru noi», a spus Carney într-una dintre cele două dezbateri televizate cu principalii candidați.

Toghrul Bazhte, care a venit din Azerbaidjan acum 25 de ani, face profesie de credință de canadian cu mai multă fervoare decât un nativ. «Canada este mai mult decât o țară, pentru mine și familia mea a fost o ofertă de viață, un cec în alb pentru a trasa destinul pe care ni-l doream, și nu cel pe care ne-a fost dat să-l avem [în Azerbaidjan]. Ne-a oferit studii, muncă, prosperitate și, deși simțim și noi efectele crizei și costul vieții, nu am schimba-o pentru nimic în lume, și cu atât mai puțin, desigur, pentru acea țară de nepoliticoși [cu aluzie la SUA]», spune Bazhte, un manager comercial din Toronto cu trei «copii studenți universitari străluciți». Criză locuințelor, costul vieții sau supraviețuire economică, indiferent, canadienii vor introduce în urnă mult mai mult decât un buletin de vot cu un nume și niște inițiale: o stare de spirit. Un punct de inflexiune existențial, îmbrăcat în mândrie și ferocitate politicoasă, în care pentru prima dată, în ciuda discreției lor obișnuite, se vor lăuda cu faptul că sunt canadieni.