Este evident că a doua venire a lui Donald Trump la putere a provocat un cataclism.

Regresul democratic din Statele Unite, politica sa comercială agresivă – exprimată într-o strategie șovăielnică privind tarifele –, politica externă – pretențiile asupra Groenlandei sau intenția de a ajunge la un acord cu Putin pentru a împărți Ucraina – și „demisia” aparentă ca garant al securității occidentale legată de angajamentul atlanticist, generează un consens larg: Europa trebuie să își consolideze capacitățile autonome în fața schimbărilor geopolitice. UE trebuie să își consolideze autonomia strategică.

Cu toate acestea, până când deriva grotescă a războiului comercial a prins contur...

Cu toate acestea, până când deriva grotescă a războiului comercial a prins contur, acest concept comun s-a metamorfozat într-un apel aproape exclusiv la necesitatea de a ne consolida bugetele de apărare, într-un cadru confuz privind securitatea asupra căruia este bine să ne oprim. Nu pare rezonabil ca, în fața mișcărilor fără precedent din SUA, primul și principalul răspuns al Comisiei Europene, planul de reînarmare, să fie justificat de riscul unui război convențional cu Rusia. Bătălia tarifară nu se limitează nici ea la o dispută comercială. Este o provocare politică la adresa UE, în care sunt puse sub semnul întrebării sistemele noastre fiscale și, odată cu ele, modelul nostru social, precum și suveranitatea noastră legislativă, cu măgăria retorică obișnuită a personajului care ocupă astăzi Casa Albă. Este momentul să contextualizăm unele lucruri.

Consolidarea autonomiei strategice în Europa este un scop anterior conjuncturii actuale.

Consolidarea autonomiei strategice în Europa este un scop anterior conjuncturii actuale. Geneza Pactului Verde European și cererile Consiliului UE de a stabili o strategie industrială globală pe termen lung sunt anterioare pandemiei. Acest scop s-a exprimat în provocările privind modul de abordare a digitalizării și a tranziției economice către un model durabil și decarbonizat și a fost legat de declinul industrial european, dar și de mișcările în sens similar care au fost observate în SUA și China.

Pandemia de COVID-19 a actualizat această strategie...

Pandemia de COVID-19 a actualizat această strategie în fața evidenței insuficiențelor observate în momentul furnizării de consumabile sanitare de bază. Redresarea post-pandemică a comerțului mondial a dus la o blocare a lanțurilor de aprovizionare globale, care a generat primul vârf de inflație, care a urcat până la 6,5% în luna decembrie 2021. Invazia rusă a Ucrainei, politica de sancțiuni sau blocarea și ulterior aruncarea în aer a gazoductului Nord Stream 2 au evidențiat riscul sistemic enorm pe care îl reprezintă o dependență energetică excesivă în vremuri de turbulențe geostrategice globale.

În acest context, consolidarea tuturor capacităților autonome europene apare...

În acest context, consolidarea tuturor capacităților autonome europene apare nu numai ca o opțiune de dorit, ci și ca o necesitate imperativă în termeni economici, de ocupare a forței de muncă și de manevrabilitate politică. Acest proiect necesită decizie și îndrăzneală. UE trebuie să avanseze în integrarea politică și nu poate depinde de reguli de unanimitate. Nu este simplu să se modifice tratatele Uniunii, dar este posibil să se impulsioneze scenarii de cooperare consolidată între țările care doresc acest lucru. Poziția SUA nu se datorează doar unor chestiuni economice, ci este un pariu geopolitic de prim rang. Prin urmare, o mai mare integrare politică a UE este esențială pentru a participa la acest scenariu. Trebuie evitat un răspuns fragmentat sau pe țări la ofensiva trumpistă. Baza de voință sau toleranță pentru această integrare care permite o guvernanță efectivă necesită consolidarea Pilonului Social European. În caz contrar, va fi foarte dificil să se conecteze subiectiv populațiile statelor în poziții foarte diferite doar cu un apel la frică sau la insecuritate. Avem nevoie de un plan comun de investiții. Un Fond European care să susțină autonomia Uniunii. Pe plan social și de reducere a inegalităților; în consolidarea industrială și de tranziție energetică, reducând dependența externă; în cercetare și inovare digitală; în definirea acordurilor concesionale pentru furnizarea de materii prime strategice; în protecția șomajului și a altor contingențe; și, de asemenea, în politica externă și de securitate și apărare comună care să autonomizeze pozițiile geostrategice ale Uniunii, să facă toate eforturile posibile pentru a îndepărta războiul și să fie conștientă de multipolaritatea lumii în care ne aflăm deja și, mai ales, a lumii spre care ne îndreptăm. Să fim clari. Autonomia strategică este mult mai mult decât politica de securitate. Iar politica de securitate este mult mai mult decât politica de apărare. Se acomodează principalele inițiative luate de UE până în prezent la aceste nevoi multiple? În opinia mea, nu. Planul de reînarmare anunțat de Comisia Europeană este o reacție la „golul atlanticist” care se întrezărește în noua ordine trumpistă, dar nu răspunde în niciun caz globalității provocării. Sună mai mult a impuls economic cu ecouri de keynesism belicos, decât a răspuns adecvat la problema de securitate și apărare pe care o are UE. Se vorbește despre o sumă de 150.000 de milioane de euro în împrumuturi pentru efectuarea de achiziții de armament și stabilirea unei clauze de salvgardare care permite statelor membre să își mărească cheltuielile în apărare, suportând deficite naționale care să nu fie luate în calcul în scopul Pactului de Stabilitate și Creștere. Comisia renunță să stabilească bazele unor politici de securitate și apărare comune (dacă se dorește să se aibă vreuna), într-un spațiu fragmentat cu 27 de armate cu ineficiențe, duplicări, lipsă de interoperabilitate etc. Pe de altă parte, nu se stabilește ca prioritate articularea unui concept amplu de securitate care are implicații civile în domenii precum securitatea cibernetică, sau altele citate precum cel al aprovizionării și infrastructurilor energetice, sau securitatea asupra lanțurilor de aprovizionare.

Meciul nu îl jucăm singuri, desigur.

Meciul nu îl jucăm singuri, desigur. Venirea lui Trump la putere este disruptivă, dar nu este total incoerentă cu pozițiile SUA din ultimii ani. Trebuie amintit că SUA suferă o deteriorare importantă a bazei sale productive industriale și a ocupării forței de muncă în sectorul manufacturier încă din anii optzeci. Concepția Chinei ca o mare fabrică mondială pentru producția la costuri reduse de bunuri cu valoare adăugată medie sau scăzută a fost impulsionată de propriul capitalism nord-american, care căuta avantajele comparative în economia-lume, pentru a-și crește beneficiile și hegemonia mondială.

Cu toate acestea, China nu s-a limitat la acest rol...

Cu toate acestea, China nu s-a limitat la acest rol și, prin politica sa economică exprimată în diferite planuri cincinale, a devenit o mare putere în principalele sectoare productive și în mai multe dintre cele care vor tranșa puterea globală. De asemenea, deține o poziție avantajoasă în accesul la multe dintre materiile prime cheie (litiu, pământuri rare, cobalt etc.) datorită bogățiilor sale minerale și stabilirii de acorduri concesionale cu diferite țări de pe tot globul. China este lider mondial în producția a 29 dintre cele 43 de minerale considerate strategice și are 60% din rezervele mondiale de pământuri rare. În plus, are acorduri cu numeroase țări, mai ales din Africa și America Latină.

În această situație se desfășoară o luptă pentru puterea globală.

În această situație se desfășoară o luptă pentru puterea globală. SUA, după lungii ani de monolog neoliberal cu venirea lui Reagan la putere, a ajuns la concluzia că trebuie să repoziționeze țesutul productiv și industrial în propria țară și să dispute poziția în toate sectoarele strategice. Administrația Biden a dezvoltat o serie de programe de mobilizare a resurselor publice de miliarde de dolari (IRA este cea mai cunoscută) care, prin credite sau stimulente condiționate, vizau o relocalizare productivă. Trump, în schimb, alege să rupă orice spațiu multilateral, să amenințe democrația nord-americană și să apeleze la agresivitate comercială și tarifară, mai ales cu țările sau zonele cu care are deficite comerciale recurente. În datele din 2024, cu China 295.000 de milioane de euro, cu Mexic 171.000 de milioane, cu Germania 85.000 de milioane și cu Canada 64.000 de milioane. Din această perspectivă trebuie să facem față provocărilor fără precedent ale acestui moment istoric. Fără a uita că astăzi a cincea coloană reacționară a trumpismului, și uneori a putinismului, cuibărește sub formă de extremă dreaptă în însăși Uniunea Europeană, guvernând unele țări și condiționând pe toate.

Canalizarea unor sume bugetare uriașe pentru a ajuta industria centrală europeană șubredă...

Canalizarea unor sume bugetare uriașe pentru a ajuta industria centrală europeană șubredă sub epitetul de reînarmare și neglijarea conceptului global al autonomiei strategice poate fi marea eroare a Uniunii Europene.

Unai Sordo este secretar general al Comisiones Obreras.