
În câteva cuvinte
Papa Francisc a adoptat o strategie complexă, concentrându-se pe problemele sociale și pe săraci, în timp ce a amânat dezbaterile despre subiecte controversate precum avortul și căsătoriile homosexuale. Această abordare a generat atât laude, cât și critici, lăsând mulți creștini fără răspunsuri la întrebările lor.
Există un cuvânt care a devenit cheia maestră a lui Jorge Mario Bergoglio
Există un cuvânt care a devenit cheia maestră a lui Jorge Mario Bergoglio pentru a accede la papat și pe care, deja sub numele de Francisc, a continuat să-l folosească drept cuvânt de ordine pentru a depăși toate crizele. Acest cuvânt este periferia, și încă cardinalul de Buenos Aires l-a folosit deja în timpul congregațiilor care, după demisia lui Benedict al XVI-lea, s-au desfășurat la Roma în primăvara anului 2013 pentru a desemna noul papă. În acele momente, asupra stării de spirit a celor chemați să aleagă – și să fie aleși – pentru a ocupa scaunul lui Petru apăsa o frază frumoasă și sumbră, pronunțată de Joseph Ratzinger pentru a-și justifica într-un fel demisia, provocată de oboseală și vârstă, dar mai ales de incapacitatea sa de a opri luptele pentru putere de la Vatican: «Apele erau agitate, vântul sufla împotrivă și Dumnezeu părea să doarmă». Bergoglio a spus periferia și cardinalii, care deja văzuseră în el un posibil pontif în timpul conclavului anterior, au decis că acum era momentul să deschidă ferestrele și să iasă din autoizolare. Când, deja în Capela Sixtină, numărarea voturilor prevestea fumul alb, cardinalul brazilian Cláudio Hummes, care stătea lângă argentinian, s-a apropiat și i-a spus la ureche: «Nu uita de săraci». Era un sfat sau un avertisment, o frază pronunțată din complicitate sau mai degrabă din neîncredere? Distanța de 12 ani și revizuirea știrilor publicate și trăite în timpul primului an de papat permit extragerea a două date care, fiind Bergoglio argentinian și iezuit, nu au putut fi produsul întâmplării, ci al unei adevărate strategii.
Francisc s-a grăbit să facă multe gesturi
Prima dată este că Francisc s-a grăbit să facă multe gesturi pentru a arăta clar încă din primele zile că va fi un pontif simplu, campechano, fără obligații, capabil să empatizeze cu alte confesiuni – prima scrisoare pe care a trimis-o a fost rabinului șef al Romei pentru a-l invita să «contribuie la progresul relațiilor dintre evrei și catolici» – și, în același timp, să fie foarte dur, chiar implacabil, cu curia vaticană, inclusiv cu cardinalii înșiși care l-au ales.
Papa Francisc, în timpul unui eveniment la Vatican, în decembrie 2014. Franco Origlia (Getty Images) Papa pantofilor negri cu tălpile uzate, același care a renunțat la luxul apartamentului papal și care, deja îmbrăcat în alb, s-a apropiat pentru a plăti cazarea pe care o ocupase în Via della Scrofa, a devenit un ciocan al ereticilor atunci când venea vorba de a ataca fără rezerve viciile prinților Bisericii sale. În prima sa omilie ca papă, în fața celor 114 cardinali care l-au ales, i-a îndemnat să ducă «o viață ireproșabilă, să iasă din palatele lor și să se amestece cu oamenii». Un papă simplu care, în sfârșit, urma să pună la punct ierarhia ecleziastică.
A doua dată care confirmă strategia este mai subtilă
A doua dată care confirmă strategia este mai subtilă: Bergoglio a făcut tot posibilul pentru a amâna subiectele nepopulare, controversate, acele chestiuni pe care știa de la început că nu le poate schimba fără a rupe Biserica, dar pe care, fără îndoială, o bună parte dintre creștini – și chiar și cei care nu se consideră credincioși – ar fi așteptat de la un papă care părea să pună accentul pe chestiuni – sărăcia, inegalitatea, încorporarea femeilor în viața Bisericii, dialogul cu alte religii – care rimează mai mult cu doctrina socială a Bisericii decât cu un cler – așa cum este în mod tradițional cel spaniol – obsedat să combată ispitele credincioșilor săi cu amenințarea iadului.
Cel mai clar exemplu – deși în acel moment a trecut aproape neobservat – a avut loc în timpul zborului de întoarcere la Roma de la Rio de Janeiro, unde noul pontif prezidase celebrarea Zilelor Tineretului. În timpul conferinței de presă susținută în avion – prima acordată de un Papă fără limită de întrebări sau linii roșii – și când deja lăsase în istorie unele dintre cele mai faimoase fraze ale sale – «cine sunt eu să-i judec pe gay?» –, o jurnalistă braziliană l-a întrebat: «Societatea și tinerii s-au schimbat, iar în Brazilia sunt mulți tineri. Dar nu ați vorbit [în timpul zilelor dedicate tineretului] despre avort, căsătoria între persoane de același sex. În Brazilia a fost adoptată o lege care extinde dreptul la avort și a permis căsătoria între persoane de același sex. De ce nu ați vorbit despre asta?».
Papa Francisc răspunde la întrebările reporterilor în timpul călătoriei de întoarcere din Brazilia, pe 29 iulie 2013. Luca Zennaro (AP) Papa a răspuns evaziv: «Biserica s-a exprimat deja cu privire la asta. Nu era necesar să revin asupra acestui lucru, așa cum nu am vorbit nici despre înșelătorie sau minciună, sau alte lucruri, în care Biserica are o doctrină clară». —Dar este o problemă care îi interesează pe tineri — a insistat jurnalista. —Da, dar nu era necesar să vorbim despre asta, ci despre lucrurile pozitive care deschid drumul băieților, nu-i așa? În plus, tinerii știu perfect care este poziția Bisericii. —Dar care este poziția Sfinției Voastre? Puteți să ne vorbiți despre asta? —Cea a Bisericii, sunt fiul Bisericii. Avionul a ajuns la Roma și Bergoglio, înainte de a merge să se odihnească în apartamentul său din Casa San Marta, s-a îndreptat – la bordul unui simplu Ford Focus albastru, Mercedesurile blindate rămăseseră în urmă – către bazilica Santa Maria la Maggiore pentru a se ruga și a depune un buchet de flori. Trecuseră doar patru luni de la alegerea sa și deja devenise un punct de referință nu numai pentru catolici. Cuvântul periferia continua să învăluie toate deciziile, toate proiectele, în timp ce încerca, nu întotdeauna cu succes, să îmblânzească vechile vicii ale micului stat: scandalurile băncii vaticane, rămășițele vechilor conflicte între cardinali, scandalurile sexuale ale unora dintre principalii săi colaboratori.
Există un moment din acele prime luni în care – în timpul unei conversații cu unul dintre colaboratorii săi, preotul Antonio Spadaro, director al La Civiltà Cattolica, publicația istorică a Companiei lui Isus, papa Francisc recunoaște: «Nu putem continua să insistăm doar pe probleme referitoare la avort, căsătoria homosexuală sau utilizarea contraceptivelor. Este imposibil. Văd Biserica ca pe un spital de campanie după o bătălie. Cât de inutil este să întrebi un rănit dacă are colesterolul sau zahărul ridicat! Trebuie să-i vindecăm rănile. Vom vorbi mai târziu despre restul». Declarații ca acelea ar fi putut adăposti speranța că Francisc, mai mult decât o strategie de a acoperi cele mai spinoase subiecte, câștiga timp pentru a primi în sânul Bisericii mulți oameni care, considerându-se creștini, se simțeau automat excluși de refuzul frontal al Vaticanului de a reconsidera chestiuni precum avortul, relațiile homosexuale sau utilizarea contraceptivelor. Papa de la periferie nu i-a uitat pe săraci, dar a lăsat la ușa spitalului său de campanie un șir foarte lung de creștini fără răspuns.
Papa ajunge la Palatul Apostolic al Vaticanului, pe 20 aprilie 2017. L'Osservatore Romano/Pool Photo/ AP (AP)