Din triada de cărămidă, piatră și ardezie cu care franchismul și-a cimentat arhitectura anostă

Din triada de cărămidă, piatră și ardezie cu care franchismul și-a cimentat arhitectura anostă, într-un fel de neo-herrerianism, Vămii din Cádiz i-a lipsit doar ultimul material. Clădirea cu estetică triumfalistă s-a desfășurat în plin deceniu al anilor '50 ai secolului trecut, chiar în fața fațadei vechii gări a orașului. Odată cu schimbarea secolului, această locație incomodă a fost tocmai ceea ce a făcut ca Primăria din Cádiz, pe atunci în mâinile PP, să propună demolarea sa. Dar Junta de Andalucía, socialistă pe atunci, i-a zădărnicit planul, hotărând să protejeze clădirea. Acum, la 16 ani de la acea furtună socială și politică, nicio administrație nu știe foarte bine cum să rezolve problema. Pare să existe doar o idee de consens: cel mai bine este să se inverseze protecția Vămii, dar procesul nu pare simplu.

Clădirea Vămii din Cádiz se află în Plaza de Sevilla

Clădirea Vămii din Cádiz se află în Plaza de Sevilla, un spațiu strategic într-un oraș atât de aglomerat încât abia mai există zone urbane de dezvoltat. Această locație la poalele a două drumuri care leagă centrul de zona nouă a orașului, cu gara în spate și cu vedere la debarcaderul principal al portului, a fost vitală în istoria imobilului. A fost construită chiar acolo în cadrul «unui proiect urban realizat mai mult sau mai puțin la unison pentru a da o fațadă de la port spre oraș», după cum își amintește istoricul de artă din Cádiz, Lorenzo Alonso de la Sierra. Și a devenit o piatră în pantof în 2007 tocmai din același motiv. Primăria de atunci, condusă de popularul Teófila Martínez, considera că este necesar să fie demolată pentru a reordona tot acel spațiu de recepție a capitalei și a recupera vederea gării de la începutul secolului al XX-lea, un exemplu valoros de arhitectură din fier, cărămidă și sticlă. Întreaga operațiune urbanistică a fost legată printr-un acord ambițios între Adif — proprietarul unei părți a terenurilor care urmau să fie urbanizate — și Primărie. Documentul prevedea demolarea și relocarea sediilor a trei clădiri (printre care și Vama), construirea unei parcări subterane, a unui parc și crearea unei noi artere. Ceea ce poate că nu și-a imaginat consiliul local este furtuna care avea să se stârnească, din mâna unui grup de istorici și arhitecți care s-au organizat într-un forum împotriva demolării clădirii. Mass-media locală s-a umplut de titluri ca săgeți dus-întors în care se analiza dacă Vama are valoare artistică, istorică sau arhitecturală care să o facă sau nu demnă de demolare. Actualul decan al Colegiului Arhitecților din Cádiz, Paula Vilches, își amintește cât de «beligerantă» a fost acea etapă. Deși ea era doar membru al colegiului atunci, instituția pe care o reprezintă nu și-a schimbat poziția în acești ani. «Susținem că nu are valori de catalogare, fără a intra în discuția demolării (…). Nu a primit niciodată interes din partea specialiștilor și nu apare în cărți de arhitectură», rezumă decanul. Dar lupta Forumului împotriva primarului Martínez a fost câștigată de primii. După ce grupul a adunat peste 2.600 de semnături, Junta de Andalucía de atunci, în mâinile PSOE, a decis să includă clădirea în Inventarul Bunurilor Recunoscute ale Patrimoniului Istoric Andaluz. Asupra acelei decizii a planat întotdeauna îndoiala dacă a fost luată pentru a răspunde unei cereri cetățenești sau ca o modalitate de a face opoziție politică unui primar care trăia atunci orele de aur ale popularității sale. Protecția — realizată pe baza unui raport semnat de doctorul Oscar da Rocha Aranda și profesorul Alberto Villar Movellán — s-a concretizat în cele din urmă într-o rezoluție din septembrie 2009. În ea, se afirmă că Vama, opera arhitectului Manuel Ródenas, «participă la timpul său într-un mod dual», cu o fațadă proprie arhitecturii oficiale a momentului cu «calități de expresie» și un interior «de decor modern», în care se remarcă vestibulul și scara, decorate cu o pictură murală de Eduardo Santonja Rosales, «o operă reprezentativă a tendinței art deco și a influențelor cubiste».

Cu Vama protejată, dezbaterea demolării a fost încheiată brusc, iar planul pentru zonă s-a răcit, ajutat de vântul rece al crizei. Cu toate acestea, alte clădiri au fost demolate, iar vechea gară a fost reabilitată, cu ideea de a o transforma într-un vestibul și piață gastronomică care a fost chiar atribuită unei companii, dar care nu s-a materializat încă. Cu toate acestea, odată cu venirea lui Jose María González Kichi la Primărie, discuția a fost reluată. Consiliul Local a comandat un raport Colegiului Arhitecților, iar Junta de Andalucía, deja în mâinile PP, a făcut o mutare și s-a arătat dispusă, acum da, să scoată imobilul de pe lista clădirilor protejate.

Clădirea Vămii din Cádiz. Alejandro Ruesga

Deși lui Lorenzo Alonso de la Sierra îi irită mișcarea: «Problema gravă este că un bun poate fi catalogat și scos de pe listă în acest fel. Aceste dezbateri trebuie abordate fără culoare politică». Istoricul amintește cum legile patrimoniului precizează clar că bunurile sunt protejate, dincolo de criterii estetice, deoarece «informează despre ceva». «Vama aparține unei estetici triumfaliste a clădirilor spaniole. Este un pastic istoricist, dar este ceea ce se făcea în acel moment. Dacă ar fi mai modern, ar fi minunat, dar asta este. Cádiz nu își poate permite luxul de a pierde încă o piesă patrimonială, am demolat și am pierdut prea mult», reflectă istoricul de artă. Vilches preferă să nu intre în dezbaterea demolării din motive de sustenabilitate: «Din Arhitectură vorbim despre ciclul de viață al materialelor. Demolarea este un eșec constructiv». Dar îi este clar că clădirea nu ar fi trebuit să fie protejată niciodată: «Pentru a o construi, s-a organizat un concurs în care toate propunerile erau raționaliste, dar până la urmă s-a recurs la un presupus clasicism care nu era din acea perioadă, este o impostură (…). A închis vechea gară care are mult mai multă valoare. Acțiunea a fost nefericită și, în plus, valorile clădirii nu sunt remarcabile». În acești patru ani, Primăria, acum din nou în mâinile PP, a continuat să sprijine inversarea catalogării, deși nu este competența sa. Delegația de Cultură din Cádiz a Junta de Andalucía, consultată de Джерело новини, se limitează să spună că «se lucrează cu rapoartele pentru a vedea și a urmări procesul», dar a refuzat să clarifice în ce punct se află procedura. «Să o facem este important și nu este simplu. Este evident că încă nu s-a făcut», clarifică Vilches. De fapt, de la Delegația Provincială nici măcar nu explică cum este calea și doar indică faptul că va fi cea determinată de Legea 14/2007 a Patrimoniului Istoric al Andaluziei. Textul stabilește doar că pentru modificări sau anulări ale protecțiilor este necesar să se urmeze același proces ca și înscrierea. Asta implică faptul că, într-un termen de 18 luni, trebuie să treacă printr-un raport public, o audiență cu municipiul afectat, pe lângă necesitatea unui raport favorabil din partea organelor consultative ale Consiliului și semnătura consilierului. Dacă procesul nu este finalizat în acel interval, nu poate fi reluat până după trei ani.

Un alt lucru este ce se va întâmpla dacă în cele din urmă se încheie favorabil scoaterea de pe listă. Acel acord din 2008 prevedea că Primăria urma să suporte costurile demolării clădirii. Necunoscuta este unde va fi mutat tot personalul și munca care se desfășoară în interiorul unui imobil care este pe deplin în uz și care depinde de un Minister, cel de Finanțe, care nu s-a pronunțat public dacă este dispus să ridice o nouă construcție. «Asta s-ar vedea mai târziu», se limitează să precizeze de la Consiliul Local. Drumul dus-întors al clădirii franchiste care a trecut de la catalogare la riscul de demolare pare atât de lung și anevoios încât acum nimeni nu preferă să definească cum se va termina.