Studenții sârbi și protestele împotriva corupției

Studenții sârbi, care protestează de patru luni, în principal împotriva corupției și neglijenței puterii politice a partidului de guvernământ, au reușit să trezească din apatie o țară care a plătit deja scump convingerea sa că un fatum dirijează istoria și că, la nivel individual, nu se poate face nimic pentru a îmbunătăți situația socială sau politică.

Ei au sfidat până și acea profundă reflecție a laureatului Nobel pentru literatură, Ivo Andrić, ale cărui cuvinte ni le-am amintit atât de mult în ultimele trei decenii: "Sclavia îndelungată și proasta guvernare pot deforma și incapacita atât de mult orientarea unui popor, încât acesta ajunge să-și slăbească sau să-și piardă complet raționamentul sănătos și simțul dreptății. Poporul astfel alterat nu numai că nu mai poate distinge binele de rău în lumea din jurul său, dar nici ceea ce îi convine de ceea ce îl ruinează".

Motivul mobilizării celei mai masive pe care a cunoscut-o această parte a Balcanilor în istoria sa modernă este căderea unei copertine a gării din Novi Sad pe 1 noiembrie anul trecut, care a ucis 15 persoane pe loc. Dar motivele profunde care stau în spatele acestei revolte împotriva sistemului social și politic stabilit de actualul președinte al țării, Aleksandar Vučić, sunt și mai vechi.

Încă din perioada războiului, când la putere era Slobodan Milošević, principalul artizan al războaielor de pe teritoriul fostei Iugoslavii și responsabil pentru faptul că Serbia este văzută ca principalul călău în acel deceniu al anilor 1990, această țară slavă nu a avut o tranziție democratică reală. Zoran Đinđić, singurul democrat autentic pe care l-a avut Serbia după trimiterea lui Milošević la Haga (iunie 2001), a fost asasinat în martie 2003 în curtea clădirii prezidențiale de către membri ai unui clan format din paramilitari și criminali, unii dintre ei foști membri ai forțelor speciale ale statului. Se teme că, pentru a face față protestelor, Vučić se bazează acum pe aceiași oameni sau pe succesorii lor. De ce, atunci, conducerea politică europeană îl tolerează sau cel puțin îl ignoră? Pentru a oferi Europei posibilitatea de a excava materii prime dăunătoare sănătății umane pe teritoriul Serbiei? Acordul privind exploatarea litiului pe care Vučić l-a semnat recent cu Bruxelles-ul a fost deja motiv de proteste populare.

"Am venit în Serbia crezând că voi relata despre căderea unei dictaturi, dar tineretul care s-a ridicat nu se îndreaptă pur și simplu împotriva lui Vučić, ci împotriva sistemului pe care cei 12 ani ai săi la putere l-au promovat", scrie în aceste zile cronicarul croat Tomislav Kukec. "Ei cer ca instituțiile să funcționeze, ca legile să fie respectate și ca actele criminale să te ducă la închisoare, nu la ascensiune politică", conchide acesta.

Energia pozitivă pe care tineretul sârb a reușit să o trezească la nivel popular, după patru luni de rezistență pașnică, fără lideri sau partide politice implicate, este aproape un miracol. Traversând pe jos Serbia, o țară cu șase milioane de locuitori, aceste sute de mii de manifestanți au reușit să depășească prăpastia dintre sat și oraș, un alt motiv ancestral al discordiei în această parte a Europei. Țărani, muncitori, pensionari — adică acel sector al populației care în mod normal se agăța de "răul cunoscut" — ies în întâmpinarea lor, îi salută și îi aplaudă, le oferă mâncare sau un loc de odihnă. Mulți plâng, pentru că simt speranță după o lungă perioadă de asfixiere și apatie, crezând că totul este așa cum trebuie să fie și că nu se poate face nimic pentru a schimba asta.

Puterea politică de guvernământ, pe de altă parte, nu își asumă nicio responsabilitate și nu a satisfăcut niciuna dintre cererile formulate. Copertina căzută — după ce a fost restaurată de două ori cu acordarea de lucrări unor companii în spatele cărora se speculează că s-ar afla persoane apropiate președintelui — este un exemplu ilustrativ care ar putea fi multiplicat de sute de ori. Publicarea documentației complete a lucrărilor de restaurare prost făcute este doar prima dintre cererile pe care puterea refuză să le satisfacă.

"Luptăm pentru viitorul țării noastre, fără naționalisme, fără violență, fără corupție acum instituționalizată", definesc manifestanții semnificația finală a rezistenței lor. Aleksandar Vučić conduce de peste 12 ani cu un control total (și totalitar) nu numai politic, ci și social și economic. În ciuda acestui fapt, el nu poate împiedica manifestațiile și nici nu poate aplica autocrația în stil rusesc. Încă din vremea lui Tito, Iugoslavia se îndepărtase de represiunea de tip stalinist, cultivând mult mai multă libertate cetățenească. Este ceea ce, în mod miraculos, pare să renască acum în Serbia, după decenii lungi de conflicte și crize de tot felul. Ceea ce este curios este că protagoniștii acestei revolte sunt tocmai tinerii care au crescut în anii unei tranziții foarte controversate. În ciuda acestui fapt sau tocmai din această cauză, ei au devenit prima generație care privește spre viitor și nu spre trecut.

Ceea ce se întâmplă în Serbia poate aduce speranță dincolo de granițele sale: când politicile eșuează, sectorul civic se poate confrunta cu corupția, violența și represiunea. Prin solidaritate umană, bun simț și bună credință. Deși în țara balcanică, rezultatul este încă incert.

Tamara Djermanovic este profesor la UPF și scriitoare. Este autoarea cărții "Viaje a mi país ya inexistente, retorno a la Antigua Yugoslavia" (Revista ALTAïR).