Deputatul de Más Madrid, Diego Figuera, renunță la mandat din cauza «circului» în care s-a transformat politica madrilenă

Deputatul de Más Madrid, Diego Figuera (Madrid, 65 de ani), a făcut ceva neobișnuit: a părăsit politica și a renunțat la mandatul său în Adunarea din Madrid. A făcut-o acum două săptămâni cu un mesaj de la tribună, de unde a spus că s-a săturat de insulte și de crisparea sterilă. Până în acea zi, Figuera era un deputat atipic pentru că își concilia activitatea de psihiatru și director al centrului medical Ponzano de sănătate mentală al Spitalului Clinic San Carlos, dar când a anunțat că pleacă, pe lângă atipic, a devenit un om rar. Fiu al lui Diego Figuera, care a realizat primul transplant de inimă în Spania, Manuela Carmena l-a convins să facă parte din crearea Más Madrid pentru că voia să se înceapă să se vorbească despre sănătate mentală, iar el pleacă opt ani mai târziu, epuizat și aruncând un val de critici «circului» în care s-a transformat politica madrilenă. «Mi-e rușine», a spus el de la tribună la acea oră a prânzului, când doar o mână de deputați au mai rămas să-l asculte, deși a devenit intervenția sa cea mai virală.

Întrebare: Să părăsești politica, asta se vede rar.

Răspuns: Se vede rar, într-adevăr, și cu atât mai puțin să fii cu jumătate de normă. Dar asta e foarte mult în stilul Manuelei (Carmena). Pentru ea, ideile și partidele erau la fel de importante ca oamenii, și de fapt, Manuelei, crearea unui nou partid politic i-a fost foarte greu.

Î. Cât de distructivă este politica?

R. Există părți, cum ar fi cea pe care o fac eu în sănătate mintală, care mi se par foarte relevante și acolo mă simt cel mai realizat. Dar altele mi se par penibile. Multe ședințe, discuții sterile și lupta împotriva celuilalt ca și cum ar fi un adversar. Un dușman care trebuie învins și asta nu e pentru mine.

Î. Ce te-a uzat cel mai mult?

R. Adunarea din Madrid este un circ în slujba luptei de la Curte, care este puterea centrală. 80% din timp nu se vorbește despre Madrid, nu se văd problemele Madridului, nu se discută nimic despre Madrid. Tot timpul este o luptă de uzură împotriva Guvernului central. Și mai mult în această ultimă etapă.

Î. Și ce e cel mai frustrant?

R. Dinamica politicii actuale. Negociezi cu toate partidele o propunere non-legislativă, dar conducerea partidului tău îți spune că nu este adecvat să o susții pentru că, de exemplu, este susținută de Vox. Și te întrebi, ce mai contează dacă este bine pentru cetățeni? Alteori trebuie să cedezi tu și să lași un alt partid să o prezinte, chiar dacă tu ai conceput-o, pentru a merge mai departe.

Î. Ești penalizat dacă ești normal?

R. Dacă ești un tip mai normal și dacă nu-ți place prea mult această modalitate de a face politică, în fond ai un handicap pentru că pari mai fragil sau că nu-ți faci bine treaba. Pentru a ieși în evidență în politică trebuie să apari la televizor, dar o vei face doar dacă ești cel care țipă mai tare. Sau dacă gestionezi rețelele cu viteză maximă și obții mii de like-uri. Eu, de exemplu, am refuzat să vorbesc despre ceea ce nu știam. Nu am făcut propuneri de locuințe pentru că eu apăr cu vehemență ceea ce știu, adică sănătatea. Dacă ești un tip normal, dacă vorbești doar despre ceea ce știi sau nu insulți, nu este loc pentru tine.

Î. Rămâi cu ceva pozitiv din această etapă?

R. Din Adunare mi-am dat seama cât de util este Statul autonom. Este posibil să promovezi politici mai aproape de cetățeni, cum ar fi sănătatea, educația, transportul, locuințele, serviciile sociale..., mult mai mult decât un Stat centralist.

Î. Stânga este foarte diferită de dreapta în a face politică?

R. Nu sunt toți la fel. Încrâncenarea cea mai dură vine din dreapta pentru că se simte mai legitimată. O fac cu Sánchez și înainte cu Zapatero sau cu Felipe González. Încă din timpul lui González nu suportau faptul că există lideri de stânga care ordonă o țară care pentru ei era feuda lor, pentru că venim de unde venim. Confruntarea și strategia «și tu mai mult», este mai degrabă de dreapta. Iar stânga cade în această capcană. Îți dau un exemplu, în prima mea propunere non-legislativă din Adunare am făcut o propunere de sănătate mintală și o deputată PP mi-a strigat «bolivarian».

Î. Când ai ajuns în Adunare, am început să vorbim despre sănătatea mintală. Pleci mulțumit?

R. Cred că am contribuit la asta, așa cum a făcut-o și celebra intervenție a lui Errejón în Congres. Astăzi, colegii mei medici îmi spun că se observă că există o modalitate diferită de a vorbi despre sănătatea mintală pentru că există multe modalități și a noastră este să îndepărtăm medicamentele și să demedicalizăm cât mai mult posibil. Cred că asta a pătruns. Iar la nivel politic, cel mai mare succes al nostru este să gestionăm Ministerul Sănătății cu Mónica García în frunte. Aceasta este o realizare foarte importantă de care sunt foarte mândru.

Î. Ce este cel mai urgent în sistemul public de sănătate?

R. Să salveze asistența primară. Piatra prețioasă a sistemului nostru de sănătate este asistența primară și este serios amenințată. Nu se injectează mai mulți bani și datele sunt evidente. Investiția a scăzut cu 4%, deși o acoperă cu cheltuieli pentru rețete și alte lucruri, dar nu este o cheltuială directă pentru medici, personal administrativ, teste...

Î. S-a schimbat percepția oamenilor despre sănătatea mintală?

R. S-a schimbat mult. Ceea ce se întâmplă este că se vede o problemă acum serioasă și anume că oamenii acum sunt capabili să vorbească mai mult, au rupt puțin bariera stigmei. DVD 1262 30/4/2025). Madrid, Spania. Interviu cu Diego Figueras, deputat de Mas Madrid / Inma Flores INMA FLORES

Î. În ce fel contribuie politicienii la anxietatea colectivă?

R. Există un lucru bun care s-a întâmplat după 15-M și anume că politica a devenit la modă și a devenit ceva al tuturor. Asta a făcut ca mass-media să se umple de politică, dar în felul lor, adică favorizând circul roman și politica spectacol. O politică exhibiționistă și exagerată care nu aprofundează și nu se preocupă de ceea ce este important, ci de ceea ce este imediat: declarația, fraza, insulta... Este un cerc vicios care l-a determinat pe cel care vrea să intre în politică să caute impactul mediatic și în restul oamenilor o dezafecțiune politică foarte gravă.

Î. Politica madrilenă este cea mai tensionată din țară?

R. Cred că da, din ceea ce văd în alte părți. Deși în general cred că nivelul de tensiune este ridicat în toată Europa, indiferent dacă este Italia sau Germania. În Spania, ceea ce se întâmplă este că există o toleranță foarte mare față de lipsa de respect.

Î. Spania este una dintre țările cu cel mai mare consum de cocaină, cea care folosește cele mai multe anxiolitice din OCDE, cu sinucideri în creștere în rândul adolescenților... Ce se întâmplă?

R. Descrie societatea în care trăim. O societate mai narcisistă, unde contează performanța și unde celălalt nu există. Fericirea înseamnă să ai mai multe lucruri și să le povestești. Iar asta are prețul său la nivel psihologic. Până la urmă, oamenii se îmbolnăvesc din cauza epuizării, iar această epuizare și stres permanent trebuie acoperite cu droguri, anxiolitice sau antidepresive pentru a avea o performanță mai bună. Capitalismul de astăzi nu mai este exploatarea clasei muncitoare, ci autoexploatarea în favoarea menținerii consumului accentuat cu telefoanele mobile: Trebuie să-mi schimb mașina, locul de vacanță, hainele, restaurantele...

Î. Dar acestea sunt fenomene împărtășite cu alte țări din jurul nostru, de ce aici se atinge un nivel atât de ridicat?

R. Spania este o țară prea familiarizată cu medicamentele și o cultură foarte extinsă de acces la pastile fără a merge la medic. De la paracetamolul unei mame, până la cultura alcoolului cu adolescenții, până la tinerii care consumă în mod recreativ pastile despre care nu știu nimic.

Î. Așa cum o spui, pană de curent va fi postul viitorului?

R. În timpul penei de curent s-a întâmplat ceva frumos și anume că oamenii au ieșit în stradă și au început să vorbească unii cu alții. Nu funcționa nimic și, deodată, te întâlnești cu celălalt. În cartierul nostru am făcut un grătar în stradă și fiecare a coborât ce avea acasă. Am simțit din nou o solidaritate pe care am observat-o în timpul pandemiei, dar care s-a evaporat când a venit lumina. Și toate acestea ne generează și anxietate. Poate că pana de curent nu a fost atât de rea.