Puține probleme generează o dezbatere atât de intensă într-o societate precum eutanasia. Legitimitatea sa este abordată, adesea cu pasiune, din perspective etice, morale sau religioase și, mai ales, din poziții politice partizane, care încearcă să o interzică sau să o scoată în afara legii cu scopuri exclusiv oportuniste și de utilitate electorală. În ciuda acestui climat de confruntare, în multe țări, precum Spania, au fost adoptate legi de reglementare care oferă persoanelor care îndeplinesc cerințele stabilite legal opțiunea de a decide liber și fără imixtiuni externe posibilitatea de a alege momentul în care să își pună capăt vieții. Citatul lui Montaigne din dezbaterea care a avut loc în Senatul francez în timpul procesului de elaborare a legii privind însoțirea până la sfârșitul vieții mi se pare definitiv:

«Cea mai liber aleasă moarte este cea mai frumoasă. Viața depinde de voința altora; moartea, de a noastră».

Țara noastră nu a fost străină de această polemică, așa cum reiese din lectura expunerii de motive a Legii Organice 3/2021, din 24 martie, privind reglementarea eutanasiei, care, amintind doctrina Curții Europene a Drepturilor Omului, consideră că este necesar un regim legal specific care să detalieze modalitățile de practicare a unor astfel de conduite eutanasiante. Sunt create comisii de garanție și evaluare (formate din profesioniști medicali și juridici) pentru a verifica dacă sunt îndeplinite cerințele și condițiile pentru a primi prestația de ajutor pentru a muri.

Nu există nicio îndoială, conform legii de reglementare, cu privire la posibilitatea de a contesta deciziile de refuz al autorizării practicii eutanasiei în fața jurisdicției contencios-administrative, dar nu se spune nimic despre posibilitatea de a supune controlului jurisdicțional deciziile favorabile practicii acesteia. Curtea Constituțională, în hotărârea sa 19/2023, din 22 martie, abordând constituționalitatea legii eutanasiei, lasă deschisă această posibilitate. Dar, conform legii care reglementează jurisdicția contencios-administrativă, ar putea recurge doar cei care demonstrează un interes legitim și, desigur, apelând la procedura de protecție a drepturilor fundamentale. Pentru a tranșa conflictul, mi se pare definitiv votul disident al magistratei María Luisa Balaguer. Printre alte argumente, ea susține că «protecția vieții, ca valoare și ca drept, nu se înțelege fără recunoașterea autonomiei individuale de a lua decizii esențiale privind dezvoltarea propriei vieți, ceea ce include voința conștientă și liber adoptată, cu informații precise, despre momentul în care moartea pune capăt proiectului vital».

Hotărârea judecătoriei din Barcelona, care a validat în cele din urmă decizia de a autoriza eutanasia unei tinere paraplegice, justifică admiterea spre judecare a cererii, redactată de Avocați Creștini (Abogados Cristianos), deoarece «reclamantul [tatăl tinerei Noelia] deține un interes legitim. Interesul său derivă din relația sa familială și afectivă, dată fiind condiția sa de tată, ceea ce constituie un grad maxim de rudenie. Nu se poate confunda, în niciun fel, interesul legitim demonstrat de tatăl pacientei, cu un interes generic care s-ar încadra în conceptul de acțiune populară. Decizia afectează cercul său juridic vital».

În ciuda obiecțiilor mele, este reconfortant să citesc o hotărâre judecătorească atât de profund motivată și atât de apropiată de drama umană pe care a fost chemată să o elucideze, dar îmi permit să nu fiu de acord cu concluzia sa privind legitimitatea «cercului său vital» de a apela la calea jurisdicțională deoarece, în opinia mea, nici Constituția, nici tratatele privind drepturile fundamentale nu îi atribuie un interes legitim care să îi permită să conteste decizia care, îndeplinind toate cerințele legale, autorizează practica eutanasiei. Ministerul Public a susținut că «o evaluare ponderată a posibilelor situații pe care Curtea Constituțională pare să le contemple ne conduce la concluzia că se gândește în mod necesar la „apropiați” sau persoane din cercul familial». În orice caz, hotărârea este supusă recursului la Tribunalul Superior de Justiție din Catalonia, ceea ce întârzie, în mod nejustificat, suferința persoanei care și-a exercitat dreptul — personal, inalienabil și inviolabil — la o moarte demnă.

Conform principiului autonomiei voinței, nu există niciun obstacol pentru o manifestare anticipată a deciziei de a se supune aplicării eutanasiei, dacă sunt îndeplinite circumstanțele prevăzute de lege (testament vital). Această declarație nu trebuie confirmată sau reînnoită periodic de către cel care a subscris-o, circumstanță care nu afectează niciun precept sau principiu al Constituției. Curtea Constituțională susține că decizia de a predispune solicitarea prestației de ajutor pentru a muri trebuie să fie întotdeauna matură și responsabilă, iar legiuitorul poate prezuma, prin urmare, că voința astfel manifestată rămâne reală și efectivă atâta timp cât nu a fost rectificată în formă de către cel care a exprimat-o la momentul respectiv.

După cum se observă în hotărârea judecătoriei din Barcelona, sunt în joc dreptul la viață ca bun juridic protejat de stat și respectul pentru demnitatea persoanei și drepturile inviolabile care îi sunt inerente, care, conform Constituției, stau la baza și fundamentul ordinii politice și al păcii sociale.

Hotărârea ne amintește că reclamantul nu invocă un drept fundamental propriu, ci dreptul fundamental la viață (articolul 15 din Constituție) al fiicei sale majore, fără a menționa niciun alt tip de relație între sfera sa de drepturi fundamentale și obiectul procedurii. Această chestiune este deosebit de importantă în cazul de față, întrucât pretenția tatălui se opune voinței manifestate în mod repetat de titulara dreptului fundamental a cărui încălcare este invocată. Plenul comisiei de garanție și evaluare a decis în unanimitate să emită un aviz favorabil prestației pentru a muri.

Recunoașterea dreptului părinților de a interveni într-o decizie a copiilor lor majori privind o chestiune extrem de personală și inviolabilă, cum ar fi punerea capăt suferințelor printr-o moarte demnă, ne face să regresăm la vremuri deja depășite. Nu cu mult timp în urmă, Codul Civil, cu reminiscențe din dreptul roman, stabilea că fiicele majore, dar minore de 25 de ani, nu puteau părăsi domiciliul tatălui sau al mamei în compania cărora locuiau decât pentru a se căsători sau a intra într-o instituție religioasă.

Tribunalul Superior de Justiție din Catalonia tocmai a recidivat într-o decizie neconstituțională, recunoscând părinților un interes legitim, chiar dacă nu sunt titulari ai acestui drept la viața altuia, pentru a se opune deciziei — în acest caz a unui fiu de 54 de ani, afectat de afecțiuni foarte grave care îi provoacă o suferință fizică și psihologică gravă și ireversibilă — de a-și exercita dreptul la o moarte demnă. Susține că părinții pot avea un interes legitim, chiar dacă nu sunt titulari ai acelui drept la viața altuia. Este convenabil ca magistrații să își lase deoparte convingerile morale sau religioase legitime înainte de a încălca flagrant drepturi constituționale inalienabile și extrem de personale. În definitiv, să se supună imperiului legii. În orice caz, trebuie recunoscut că lasă deschisă posibilitatea ca, în cadrul procedurii judiciare, eutanasia să poată fi autorizată.

În cele din urmă, o recomandare pentru Avocați Creștini, consilierii legali ai tatălui Noeliei. Vă rugăm, citiți Evangheliile, mai ales pasajul care relatează cum Iisus Hristos, fiul lui Dumnezeu, răstignit pe muntele Calvar, în fața durerilor sfâșietoare pe care le suporta pe cruce, a exclamat: «Dumnezeul meu, Dumnezeul meu, pentru ce M-ai părăsit?».