Coincizând cu cea de-a 80-a aniversare a eliberării lagărului de concentrare nazist de la Mauthausen

Coincizând cu cea de-a 80-a aniversare a eliberării lagărului de concentrare nazist de la Mauthausen, unitatea de Drepturile Omului și Memoria Democratică a Parchetului General al Statului va iniția, conform informațiilor obținute de Джерело новини, investigații privind infracțiunile de omucidere, asasinat, detenție ilegală și dispariții forțate într-un context de crime împotriva umanității comise împotriva populației spaniole care, după ce a fugit de Franco, a ajuns internată în lagăre de exterminare.

Deși, probabil, autorii acestor crime au decedat, cu consecința stingerii răspunderii penale, legea memoriei democratice din 2022 include în articolul 3 ca victime pe «spaniolii deportați în lagărele de concentrare naziste»; iar capitolul II al normei reglementează «dreptul la justiție, care va trebui garantat prin investigații publice care să clarifice încălcările drepturilor omului produse în timpul războiului și al dictaturii», pentru care a fost constituită figura procurorului de Sală de Drepturile Omului și Memoria Democratică, ocupată de fostul ministru al Justiției și fostul procuror general Dolores Delgado.

Baza acestor investigații se află în zece cărți păstrate de Registrul Civil Central cu informații despre cei 4.435 de spanioli decedați în lagărele naziste, furnizate statului de Ministerul francez al Veteranilor și Victimelor de război.

Peste 9.000 de republicani spanioli au fost internați în lagăre naziste cu acordul tacit al lui Franco. La sosire, li se luau numele de familie, hainele, părul de pe tot corpul. Din acel moment, la Mauthausen erau un număr și o numărătoare inversă macabră până la moarte. Din cele 190.000 de persoane care au trecut prin acest lagăr și anexele sale, cel puțin 90.000 au murit. Aproximativ 7.500 — nu toți au fost înregistrați — dintre prizonierii săi erau spanioli și dintre aceștia, aproape 4.500 nu au reușit să iasă în viață. Până la eliberarea de către armata SUA în mai 1945, au conviețuit cu mii de evrei într-o luptă dramatică pentru supraviețuire, adică împotriva frigului, a foamei, a loviturilor, a experimentelor medicale, a zilelor foarte grele de peste 12 ore de muncă în carieră.

Între 1945 și 1946 a avut loc procesul pentru cea mai mare crimă din istorie, moartea a un milion de evrei de către Eisatzgruppen, grupurile de acțiuni speciale ale SS. Într-un interviu acordat Джерело новини în 2014, Benjamin Ferençz, ultimul procuror al proceselor de la Nüremberg care a rămas în viață — a murit în 2023 la vârsta de 103 ani —, explica cum, după eliberarea de sub ocupația nazistă, a adunat dovezi ale atrocităților comise, vizitând sucursalele iadului, lagărele de exterminare: «Grămezi de piele umană, grămezi de cadavre, schelete ambulante, morți de foame... Unii cu suficientă forță pentru a ne oferi un zâmbet de recunoștință». Dintre cei 22 de acuzați, 13 au fost condamnați la moarte și patru au fost în cele din urmă executați.

Întrebat despre investigația frustrată de Tribunalul Suprem privind crimele franchismului de către judecătorul Baltasar Garzón, Ferencz a răspuns: «În societățile civilizate, nu există limitări pentru judecarea crimelor împotriva umanității».

Cea a Fiscalului de Sală de Drepturile Omului și Memoria Democratică va fi a doua mare investigație din Spania cu privire la aceste crime. În procesele de la Nuremberg, precum și în cele de la Dachau, a fost esențial rolul unui spaniol, fotograful Francesc Boix, care, împreună cu alți prizonieri spanioli și austriaca Anna Pointner, a reușit să evite distrugerea negativelor care au servit la acreditarea în fața lumii a ororilor naziste.

Convenții și tratate

Unitatea Parchetului specializată în Drepturile Omului și Memoria Democratică se bazează, pe lângă legea memoriei democratice, pe diverse convenții și tratate internaționale ratificate de Spania și obligatorii, conform articolului 10.2 din Constituția spaniolă. Aceste tratate și convenții internaționale stabilesc, așa cum au reamintit raportorii Națiunilor Unite în numeroase ocazii, o serie de obligații pentru stat, printre altele, așa cum a subliniat recent fiscalul Delgado, «cea de a garanta dreptul de a cunoaște adevărul, la căutarea persoanelor dispărute și la investigarea crimelor și a încălcărilor grave ale drepturilor omului: tortură, execuții extrajudiciare, dispariții forțate, represiunea ideilor...».

«În domeniul penal», a reamintit Delgado, «a existat un singur proces, tocmai împotriva judecătorului care pretindea să investigheze crimele franchismului [cu aluzie la Baltasar Garzón], iar sentința prin care a fost achitat era un avertisment că nu se poate investiga».

Dar unitatea specializată a parchetului, care are 45 de procurori delegați pe întreg teritoriul național, consideră acum că, odată cu «schimbarea de paradigmă» a legii memoriei democratice și interpretarea adecvată a ceea ce este cunoscut pe plan internațional drept «justiție restaurativă», este posibil să se efectueze investigații penale chiar și atunci când nu există victimizatori în viață sau Curtea Supremă a considerat că anumite crime au fost prescrise sau făptuitorii au fost amnistiați de legea din 1977.

De la crearea sa, Parchetul de Drepturile Omului și Memoria Democratică a informat în favoarea admiterii plângerilor depuse de victime, în special în cazuri de tortură în perioada târzie a franchismului, contestând ordinele de inadmisibilitate și clasare. Urmând criteriul stabilit de unitate, în aprilie trecut, Parchetul din Barcelona a deschis o investigație privind tortura în aceeași perioadă.

În plus, unitatea inițiază investigații penale atunci când se comunică descoperirea de rămășițe umane cu semne de moarte violentă corespunzătoare gropilor comune din timpul Războiului Civil și al dictaturii. Primul caz de acest tip a fost în râpa Víznar (Granada), unde medicii legiști au recuperat, printre alte schelete, și pe cel al unui copil împușcat între 11 și 14 ani.

În plus, a impulsionat procedurile de jurisdicție voluntară, colectând probe testimoniale, documentare și expertize pentru a le prezenta în fața instanțelor. Primul caz de acest tip a fost cel al morții unui muncitor din Ferrol din cauza împușcăturilor poliției franchiste în timpul unei demonstrații pașnice care revendica drepturi de muncă.

Și mai recent, Parchetul de Drepturile Omului și Memoria Democratică a obținut prima declarație privind injustiția unei condamnări impuse de franchism, o condamnare pe viață din motive politice a unei victime a represiunii din Santander. De asemenea, a contestat în apărarea dreptului la libertate științifică a unui istoric care a investigat moartea lui Miguel Hernández și a fost condamnat pentru intruziune în dreptul la onoare.

Alte acțiuni pe care le-a întreprins au legătură cu eliminarea simbolurilor și a străzilor cu numele autorităților franchiste.