«Piață și fortăreaȫă vor fi cele două diviziuni ale lumii bogate», spunea acum câțiva ani Philipp Blom.

Cine nu se simte parte a visului liberal se va adăposti în spatele unei palisade, «răspunsul autoritar la libertatea rece a pieței».

Când oamenii nu ne simțim ascultați sau protejați, căutăm răspunsuri radicale.

Dacă modelul neoliberal nu abordează eficient inegalitatea crescândă, vom fi atrași de celălalt model, autoritar și protecționist, ca o soluție falsă pentru a restabili ficțiunea controlului și securității în viețile noastre.

Populismul economic al lui Trump este parte a acelui vis autoritar, viziunea maniheistă și falsă a unor SUA victime ale comerțului internațional nedrept, manipulat de alte țări.

Poporul onest și muncitor este exploatat sau înșelat de dușmani externi.

Ideea ca SUA «să devină din nou bogate» și apelul la relocarea producției pe teritoriul american răspund unei abordări naționaliste periculoase, care pretinde că protejează economia internă în detrimentul sistemului global.

A numi asta «Ziua eliberării» înseamnă a stârni emoții pentru a crea o senzație înșelătoare de mândrie, victorie și ruptură cu trecutul, disprețuind, bineînțeles, experții care îi pun la îndoială politicile, elita malefică deconectată de dorințele poporului.

Pe la noi, răspunsul la modelul fortăreață preia cadrul adversarului.

Muzica lui Isaac Albéniz însoțește un videoclip instituțional care ne invită să sprijinim economia națională sub sloganul «Cumpără ce e al tău, apără ce e al nostru».

Campania lansată de Executiv ca răspuns la ofensiva tarifară pare să vrea să ne întărească mândria națională pentru a ne mobiliza în sprijinul economiei locale.

Cine apără mai bine interesul național împotriva lui Trump?

Aceasta pare să fie întrebarea care va defini noul centru politic.

În Canada, liberalii sunt cei care au reușit să se prezinte drept cei mai apți pentru asta.

Dar iată-ne pe toți, îndreptându-ne spre narative care exaltă mândria patriotică și care transformă apărarea economică într-o chestiune identitară și de valori.

Sánchez o face cu un discurs despre economia socială de piață, dar când se activează narative emoționale naționaliste, este dificil să dai înapoi.

Emoțiile nu se sting cu comunicate.

Întrebarea cine ne apără mai bine interesele în fața lui Trump îi obligă pe toți să ia poziție, și în special pe Vox, marele idiot util al acestei povești, dar dacă lăsăm deoparte cadrul european și îl preluăm pe cel al adversarului, în fond, extrema dreaptă este cea care marchează punctul.

În timp ce vorbim despre oportunitățile pe care le poate genera atacul aberant trumpist, deocamdată doar deplasăm axa disputei politice spre modelul fortăreață.

În Europa vorbim despre reînarmare și securitate, nu despre cooperare prin măsuri precum majoritatea calificată pentru luarea deciziilor.

Printre planurile lui Trump se numără dezmembrarea UE, și are coloane a cincea precum Orbán pentru asta, care săptămâna aceasta îl primea fericit pe Netanyahu și își anunța ieșirea din Curtea Penală Internațională fără niciun cost.

O altă înfrângere a Europei.

Diagnosticul este clar: contracararea amenințărilor interne, precum ascensiunea extremei drepte, și a celor externe, destabilizarea căutată de Putin și Trump.

Dar ceea ce generează cel mai mult respingere în rândul celor care îmbrățișează visul fortăreață este ipocrizia.

Avertizează și Blom: nu poți promite o lume deschisă și multilaterală în timp ce ridici ziduri peste tot.