Abia trecuseră câteva ore de la arestarea primarului Istanbulului, social-democratul Ekrem Imamoglu, pe 19 martie, când studenții au început să protesteze. Cu pancarte improvizate pe cartoane, s-au adunat în fața facultăților Universității din Istanbul, pe străduțele cartierului Beyazit. O barieră formată din zeci de polițiști antirevoltă le bloca drumul spre piața Saraçhane, unde se află Primăria, dar studenții au început să împingă agenții, hotărâți să mărșăluiască. Din ce în ce mai mulți tineri au venit din spate până când, cu forța unei viituri, au depășit polițiștii. Imaginile au devenit virale. Și au schimbat istoria acestor proteste.

La acea oră, Partidul Republican al Poporului (CHP) era încă șocat de arestarea lui Imamoglu, pe care urma să-l proclame candidat la alegerile prezidențiale patru zile mai târziu. Denunțase arestarea ca pe o "lovitură de stat" a președintelui turc, Recep Tayyip Erdogan, împotriva principalului său rival, dar partidul, de obicei atât de alergic la ieșirea din politica instituțională, dezbătea ce să facă. Hotărârea tinerilor de la Universitatea din Istanbul a fost cea care i-a determinat să facă un apel la ocuparea străzilor și piețelor, după cum a confirmat un lider al CHP jurnalistului Rusen Çakir.

Ekrem İmamoğlu’nun gözaltına alınmasını protesto eden İstanbul Üniversitesi öğrencileri polis barikatlarını aştı. pic.twitter.com/QGtu5AwDUN— İstanbul Destek (@istanbuldestekk) March 19, 2025

"Această acțiune a deschis calea pentru ca nemulțumirea acumulată de ani de zile să ia o formă concretă. Și pentru ca CHP să abandoneze poziția defensivă și să treacă la acțiune", susține politologul Güven Gürkan Öztan: "Tinerii au fost scânteia care a aprins protestul și cei care au făcut ca acesta să continue cu formele lor creative de mobilizare, care au readus politica în spațiul public".

În protestele care zguduie Turcia de peste 10 zile sunt oameni de toate vârstele, dar ies în evidență tinerii care, pe lângă participarea la convocările CHP — sâmbăta aceasta sute de mii de persoane au protestat din nou ca răspuns la apelul partidului —, își organizează propriile acțiuni. Sunt o generație care nu a cunoscut alt guvern decât cel al lui Erdogan, care a urcat la putere în 2003 și nu a mai părăsit-o de atunci — aproximativ 30 de milioane de turci, o treime din populație, nu au trăit altceva. "Universitarii sunt cei mai reprezentați, dar există și muncitori precari și chiar tineri din suburbii care vin la confruntările cu poliția pentru a se descărca", explică Öztan. Din a doua grupă face parte Deniz, de 22 de ani, care, deși a promovat examenele de admitere la universitate, nu a putut începe facultatea: lucrează de patru ani pentru a economisi și a-și putea plăti studiile. "Cel-fără-nume care e în fruntea tuturor ne fură drepturile nouă, tinerilor, și ne pune bețe în roate. Nu am văzut altceva de când eram copil", spune această tânără, care, la fel ca alți intervievați, cere să nu i se folosească numele real.

Deși, la doar un sfert de oră după această conversație, poliția va înconjura tinerii și va dispersa adunarea din cartierul Sisli, Deniz asigură că nu se teme de represiune: faptul că atât de mulți oameni au ieșit în stradă a spart bariera psihologică a fricii impuse în ultimul deceniu de represiune, care limitase la minim protestele de stradă de la înfrângerea revoltei Gezi, din 2013, care a scos milioane de oameni în stradă și l-a pus pe Erdogan la colț. "Polițiștii nu sunt dușmanii noștri, ci Guvernul", afirmă Mete și Ömer, doi studenți în primul an de facultate, pentru care aceste mobilizări sunt primul act politic la care participă în viața lor.

În piețele și străzile Turciei se aude un amalgam de sloganuri. De la cel kemalist "suntem soldații lui Mustafa Kemal" (Atatürk, fondatorul Republicii laice) la cel ultranaționalist "Apo e un bastard și așa va rămâne" (referindu-se la liderul grupării armate kurde PKK, Abdullah Öcalan, cu care guvernul negociază un proces de dezarmare), pentru a scanda imediat în grup "umăr la umăr împotriva fascismului" sau versurile poetului comunist Bertolt Brecht: "Unul singur nu se poate salva. Ori toți, ori niciunul".

"Militanții organizațiilor de stânga sunt departe de a fi partea determinantă a protestului, dar contribuie cu experiența lor în momente dificile, cum ar fi intervențiile poliției sau îngrijirea răniților", explică Öztan. Ei sunt și ținta raidurilor de la miezul nopții cu care se trezește Turcia în fiecare zi (numărul celor arestați depășește 2.000).

Timp de ani de zile s-a vorbit despre o generație apolitică, dar sociologul Baris Tugrul, de la Universitatea Hacettepe din Ankara, care a inițiat un studiu despre tinerii care protestează, nu este de acord. "Poate că nu sunt politizați în același mod ca tinerii din deceniile anterioare, deoarece formele de socializare s-au schimbat mult și acești tineri au crescut în condițiile dezamăgirii provocate de înfrângerea Gezi [protestele din Istanbul din 2013 care au început cu apărarea unui parc împotriva unui proiect de centru comercial]. Dar nu sunt o generație apolitică, dimpotrivă, sunt o generație de indignați", susține el. "Există chiar mulți care spun explicit că provin din familii de votanți ai AKP [partidul lui Erdogan]", punctează acesta.

!function(){"use strict";window.addEventListener("message",(function(a){if(void 0!==a.data["datawrapper-height"]){var e=document.querySelectorAll("iframe");for(var t in a.data["datawrapper-height"])for(var r,i=0;r=e[i];i++)if(r.contentWindow===a.source){var d=a.data["datawrapper-height"][t]+"px";r.style.height=d}}}))}();

Aproape un sfert de secol de guvernare islamistă a făcut ca mulți tineri să se îndepărteze de religie și să se identifice tot mai mult cu eticheta de "atatürkist" sau "naționalist", în timp ce cei care optează pentru "islamist" sau "conservator" au scăzut, potrivit unui studiu despre tineretul turc realizat de institutul Konda anul trecut. Continuitatea sprijinului pentru Erdogan — care la alegerile din 2023 a obținut 52% din voturi — este atribuită de Kaan, un tânăr de 28 de ani, "celor în vârstă". "Mulți bătrâni au devenit oi oarbe", completează Deniz.

Deși CHP continuă să-și concentreze cererile pe eliberarea lui Imamoglu, pentru tineri aceste mobilizări transcend o problemă partizană. "În interviurile pe care le-am realizat, ceea ce citează cel mai mult sunt concepte precum nedreptatea, lipsa libertăților sau lipsa de speranță și incertitudinea privind viitorul", afirmă profesorul Tugrul. Arestarea politicianului social-democrat a fost pur și simplu picătura care a umplut paharul răbdării tinerilor, eliminând dintr-o dată posibilitatea unei schimbări prin vot (Imamoglu este văzut ca unul dintre puținii candidați care îl pot depăși pe Erdogan la vot). "Nu suntem aici în favoarea unui partid sau a unei persoane, ci pentru justiție și statul de drept", opinează Derya, studentă la Administrarea Afacerilor.

Pe universitari îi irită în mod special faptul că, cu o zi înainte de arestarea sa, lui Imamoglu i s-a anulat diploma universitară (condiție pentru a candida la alegerile prezidențiale), și odată cu el altor 27 de persoane, inclusiv unei academiciane de la Universitatea Galatasaray, care și-a pierdut postul din această cauză. Mesajul pentru universitari este că nu contează cât de mult se străduiesc în studii dacă, în viitor, diplomele lor pot fi anulate din motive politice.

Se prevede că, odată cu sărbătorile Ramadanului care încep în acest weekend, protestele vor scădea în intensitate, dar studenții speră că va fi doar o pauză pentru a le relua cu mai multă forță. Un profesor de la Universitatea din Istanbul, care cere să-i fie ascuns numele, consideră că, în acest caz, costul abandonării protestelor este mult mai mare decât în perioada Gezi, deoarece, dacă nu se obțin progrese, cei care au participat vor suferi represalii (în 2013 guvernul turc nu era la fel de autoritar). După Gezi, afirmă academicianul, mulți știau că cel puțin vor avea opțiunea de a-și continua carierele academice sau profesionale sau chiar de a pleca în străinătate, două căi care acum par mai dificile, deoarece situația economică este mai proastă decât atunci și pentru că țările UE refuză vizele multor turci.

La începutul anilor 2010, a avea o diplomă universitară era un bilet sigur către un loc de muncă bine plătit în Turcia. Sondajul Konda privind tineretul din 2011 indică faptul că marea majoritate a tinerilor, la acea vreme, credeau că studiile și efortul personal erau suficiente pentru a obține succesul. În acel an, 60% dintre tineri credeau că situația lor se va îmbunătăți în termen de cinci ani; în același sondaj din 2024, doar 36% dintre tinerii turci credeau că viitorul le va aduce o situație mai bună. Contractul social s’a rupt, ca în multe alte țări, deși în Turcia procesul a fost mult mai rapid și profund.

"Toți tinerii fac referire la nepotism. Dacă nu ai o rudă afiliată partidului [lui Erdogan] nu ai viitor, oricât ai avea o diplomă de la o universitate de prestigiu", afirmă sociologul Tugrul. "Îi angajează doar pe ai lor, e mult favoritism. Viitorul nostru este o necunoscută", se plâng studenții Mete și Ömer.

Venitul pe cap de locuitor în Turcia este de 13.000 de dolari (aproximativ 12.000 de euro), la fel ca acum 12 ani, dar între timp inegalitățile au crescut. Conform datelor World Inequality Database, Turcia este una dintre țările cu cea mai mare inegalitate, iar 1% din populație controlează aproape 25% din bogăție. Din 2013, costul mediu al unei chirii în Istanbul a crescut de la 350 de euro la peste 700, în timp ce salariul minim — pe care îl primesc aproape jumătate dintre muncitori — este de aproximativ 550 de euro. Puterea de cumpărare s-a prăbușit și ea: dacă în 2013 un salariu minim permitea cumpărarea a 365 de lahmacun (un fel de pizza subțire cu carne tocată), acum permite cumpărarea a doar 150.

"Frică? Nu ne este frică. De fapt, pentru că ne-a fost frică în trecut, am ajuns în această situație", afirmă studenta Derya: "Acum nu mai avem nimic de pierdut".