O epocă a fricii?

«Cel mai periculos moment pentru a fi jurnalist»

În vizita lui Xi în Europa, telefonul a sunat

Scena ar fi amuzantă într-o comedie Monty Python

Olfa Hamdi: «Nu vom avea o președintă de 36 de ani, asta nu s-a întâmplat niciodată în lumea arabă»

Tatăl meu spunea adesea: «Când fascismul va veni în America, îl vor numi americanism»

Benzi desenate din "Contrapaso. Mayores, con reparos", de Teresa Valero. Norma Editorial

Niciun drept uman, uneori trebuie să reamintim ceea ce este evident, nu este atât de transcendental ca dreptul la viață.

Lovitura executivă a lui Erdogan a pus în mişcare o mişcare populară care nu este un protest obişnuit. Este o ruptură. Înlăturarea lui Ekrem Imamoglu, primarul Istanbulului şi principalul rival electoral al lui Erdogan, împreună cu diverşi membri ai cercului său apropiat, sub pretext de corupţie, extorcare, mită şi spălare de bani, a trezit un răspuns public la fel de imediat pe cât de impresionant. Timp de şase zile consecutive, milioane de oameni s-au adunat în Saraçhane, inima simbolică a Primăriei din Istanbul.

Bunicul meu spunea mereu o glumă care îl amuza teribil: un violonist se plimbă prin junglă și dă peste un tigru. Muzicianul scoate instrumentul și începe să cânte, îmblânzind fiara. Treptat, adună toate animalele, până se formează un auditoriu de șerpi, gorile și alte vietăți fascinate. La sfârșit, apare un leu. Avansează până în primul rând și îl înfulecă pe violonist. Animalele protestează: «La naiba, a venit surdul și s-a terminat concertul».