Conform datelor din ultimul raport al Observatorului de Stat privind Singurătatea Nedorită (SoledadES)

Conform datelor din ultimul raport al Observatorului de Stat privind Singurătatea Nedorită (SoledadES), corespunzătoare anului 2024, una din cinci persoane în Spania suferă de singurătate nedorită, iar aproape 70% dintre acestea recunosc că se află în această situație de mai bine de doi ani. Sentimentul de singurătate este frecvent întâlnit mai ales în rândul tinerilor. Prevalența singurătății nedorite este de 34,6% la tinerii între 18 și 24 de ani și de 27,1% în segmentul de vârstă cuprins între 25 și 34 de ani. „Faptul că unul din cinci indivizi experimentează sentimente de singurătate este îngrijorător și reprezintă o provocare semnificativă atât pentru administrațiile publice, cât și pentru societate în general”, susține Elvira Lara, cercetătoare la Departamentul de Personalitate, Evaluare și Psihologie Clinică al Universității Complutense din Madrid și coautoare a Soledad(es): estudio de un fenómeno global (Pirámide). Opinia sa este împărtășită de Joan Domènech, cercetător la Institutul de Cercetare Sant Joan de Déu (IRSJD), pentru care singurătatea este „o problemă socială” consecință a unui ansamblu de factori politici, sociali și economici „care moderează, printre altele, probabilitățile noastre de a stabili relații sociale satisfăcătoare”.

Imposibilitatea de a stabili relații sociale satisfăcătoare și experiența de singurătate ce rezultă pot, conform Elvirei Lara, crește riscul de a dezvolta tulburări mentale, agrava evoluția acestora și complica prognoza, mai ales atunci când se prelungește în timp: „S-a studiat pe larg relația sa cu depresia, deoarece singurătatea poate fi atât un factor de risc, cât și o consecință sau chiar un simptom al depresiei. Singurătatea și depresia sunt profund interconectate și se pot chiar suprapune”. Joan Domènech studiază de ani de zile în profunzime tocmai această relație directă între singurătatea nedorită și depresie. Conform unui studiu pe care l-a condus în 2021, singurătatea nedorită multiplică de cinci ori probabilitățile de a dezvolta o depresie. „Cursul singurătății este determinant pentru a evalua impactul acesteia asupra probabilităților de a avea depresie. Cursurile tranzitorii de singurătate pot avea o funcție adaptativă, incentivând căutarea de noi relații sociale sau îmbunătățirea celor existente. În schimb, cursurile cronice de singurătate nu au această funcție adaptativă”, explică el.

Potrivit unui studiu al Rise Center de Cercetare în Sănătate Emoțională din Sant Joan de Déu, finanțat de Fundația La Caixa, ale cărui rezultate definitive vor fi prezentate în aprilie, aproape jumătate din cazurile de singurătate sunt cazuri de singurătate cronică. Și, după cum subliniază Domènech, persoanele cu singurătate cronică prezintă adesea atitudini și așteptări negative cu privire la propria singurătate și o incidență și recurență mai mare a depresiei. Referirea la aceste „atitudini și așteptări negative” este importantă și ar putea avea o relație directă cu prevalența mai mare a depresiei. De fapt, conform rezultatelor unui studiu recent publicat în Nature Mental Health, singurătatea are mai multe șanse să provoace depresie dacă persoana care se simte singură nu se oprește din a se gândi la cât de singură se simte. Adică, ruminația asupra sentimentului de singurătate ar fi un factor cheie în modularea relației singurătate-depresie. „Noutatea pe care o aduc descoperirile noastre dovezilor științifice existente constă în a dezvălui că reflectarea constantă asupra sentimentului de singurătate este factorul subiacent cheie care explică efectele adverse ale singurătății asupra generării de depresie”, arată Tatia MC Lee, autorul principal al studiului.

Profesoara de la Laboratorul de Neuropsihologie și Neuroștiință Umană al Universității din Hong Kong explică că, pentru studiu, constructul de singurătate pe care l-au ales ca obiect de studiu a fost cel de „singurătate percepută”, ceea ce înseamnă că este un sentiment subiectiv. „O persoană care este singură nu trebuie neapărat să simtă singurătate, în timp ce alta care este înconjurată de oameni se poate simți singură. Cu alte cuvinte, singurătatea crește atunci când decalajul dintre conexiunile sociale dorite și cele reale se amplifică”, argumentează ea. De aceea, adaugă Elvira Lara, persoanele care aleg singurătatea, neexperimentând un conflict între ceea ce își doresc și ceea ce se întâmplă cu adevărat în viața lor, „nu își percep situația într-un mod negativ, nu apar emoții precum frustrare, respingere, frică sau tristețe”. Și nici nu apare ruminația. „Ruminația pune accentul pe suferință, deoarece întărește ideile sau interpretările negative, duce la disperare și crește sau menține starea de rău”, subliniază cercetătoarea de la UCM. Expertul îl citează pe neurocercetătorul și psihologul american John Cacioppo, decedat în 2018, ale cărui cercetări au dezvăluit deja că persoanele care experimentează singurătate „tind să își interpreteze negativ interacțiunile sociale, ceea ce poate genera insecuritate, stimă de sine scăzută, pesimism – precum credința că „nimic din ceea ce fac nu-mi va schimba situația” – și izolare, întărind ideea prezentă în ruminație”.

Joan Domènech, la rândul său, deși consideră că designul transversal al studiului împiedică evaluarea traiectoriilor sau relațiilor temporale între factorii analizați, susține că rezultatele studiului sunt „coerente” cu dovezile anterioare legate de experiența singurătății cronice. „Această experiență este frecvent însoțită de prejudecăți dezadaptative în percepția contactelor sociale și de atitudini negative cu privire la propria singurătate sau așteptările de îmbunătățire”, adaugă el.

Pentru Lee, rezultatele studiului sugerează că terapiile pentru abordarea singurătății ar trebui să se concentreze pe reducerea gândurilor ruminante de singurătate „pentru a minimiza efectele adverse ale singurătății nedorite”. O reflecție pe care o împărtășește Elvira Lara, pentru care concluziile cercetării demonstrează că intervențiile axate pe încurajarea conexiunii sociale „poate sunt insuficiente” pentru unele persoane care experimentează singurătate. „Conform rezultatelor acestui studiu, ar trebui să abordăm gândurile ruminante, adică acele idei repetitive și negative care întăresc senzația de izolare. A lucra pentru a schimba interpretările distorsionate, pesimismul și disperarea este fundamental, deoarece acești factori sunt legați de depresie”, argumentează ea. „Studiul se adaugă la dovezile care subliniază necesitatea de a incida asupra nivelului individual al singurătății, adică de a aborda aspectele psihologice legate de cogniția socială pentru a depăși sentimentele de singurătate”, este și părerea lui Joan Domènech. Cu toate acestea, pentru cercetătorul de la Institutul de Cercetare Sant Joan de Déu, aceste acțiuni ar trebui completate cu abordarea nivelului comunitar al singurătății. „Este necesar să creștem probabilitățile ca persoanele care se simt singure să poată menține relații sociale satisfăcătoare”, subliniază el. De fapt, conform expertului, studiile epidemiologice realizate de IRSJD prin proiectul său Vârsta cu sănătate arată că serviciile publice, mediile urbane, coeziunea socială și condițiile socioeconomice sunt „aspecte cheie” care modelează sentimentele de singurătate și sănătatea mentală a populației.