În câteva cuvinte
Carlos Alcaraz, un tânăr tenismen de succes, își dorește să ajungă la nivelul lui Djokovic, Nadal și Federer, dar este conștient de importanța echilibrului dintre viața personală și sacrificiile necesare pentru a atinge performanța maximă. Documentarul de pe Netflix explorează această dilemă și modul în care Alcaraz gestionează presiunea și așteptările.
«Ceea ce mi-ar plăcea este să fiu cel mai bun din istorie. Este visul meu, dar una dintre chei este să mă bucur. Pentru a performa bine pe teren, trebuie să am și momentele mele cu oamenii apropiați».
În această frază, una dintre primele pe care Carlos Alcaraz (El Palmar; 21 de ani) le pronunță în seria Carlos Alcaraz: În felul meu, se află poate cheia de boltă a carierei scurte și extraordinare a murcianului, un tenismen cu un talent nemaipomenit care, de când a pătruns în circuit, a lăsat momente fantastice în care a doborât recorduri de precocitate și momente în care sportul de elită l-a dus aproape de un prăpastie mentală în care racheta a devenit o povară. În documentarul, de trei episoade și pe care Netflix îl lansează miercuri, un lucru este clar: că Alcaraz și întreaga sa echipă au încredere în schițarea unui drum care să-l ducă pe cel din El Palmar să se codească cu Big Three —Djokovic (24 Grand Slam-uri), Nadal (22) și Federer (20)—, dar nu știu dacă concepția sa despre muncă și sacrificiu va fi suficientă.
«Pentru a fi cel mai bun din istorie, trebuie să fii sclav. Dacă nu, trebuie să accepți că nu știi dacă vei ajunge să fii cea mai bună versiune a ta», avertizează Juan Carlos Ferrero, antrenorul său, în film. Serialul detaliază momente de dezacord între Ferrero și Alcaraz. Unul a avut loc în iunie 2023, după ce actualul număr trei mondial a căzut în semifinalele de la Roland Garros împotriva lui Djokovic. Cu câteva zile înainte de a trebui să meargă în Regatul Unit pentru a juca la Wimbledon, a decis să meargă în Ibiza cu niște prieteni pentru că era «destul de obosit psihic».
«În Ibiza, nu te voi minți, este practic petrecere și ieșit în oraș. Am mers acolo să mă distrug», povestește murcianul, care mai târziu a triumfat la Queens și a ridicat primul său titlu la Londra, învingându-l în finală pe Nole. «Nu spun că am câștigat datorită petrecerii, dar mi-au prins bine acele zile, și eu sunt dintre cei care, dacă lucrurile merg bine, trebuie să continui», adaugă Alcaraz, care în 2024, după ce a câștigat la Roland Garros, a plecat din nou pe insulă și a cucerit din nou Wimbledon în fața sârbului.
«Înțelegerea lui despre muncă și sacrificiu este diferită de a noastră. Este atât de diferită încât îmi generează îndoieli dacă chiar așa poate ajunge să fie cel mai bun din istorie. Faptul că a câștigat două Grand Slam-uri anul acesta [pentru 2024] este foarte bine, dar menținerea acestor cifre în fiecare an este foarte complicată, asta este greu», subliniază Ferrero.
Alcaraz explică în timpul seriei că îi place să petreacă timp acasă, cu prietenii săi —«lucrurile mici care mă fac fericit»—, și că circuitul ATP, cel mult, îi permite să stea două luni pe an în orașul său. «Frica mea ar fi să văd tenisul ca pe o obligație», spune cel din El Palmar în documentar, în care se atinge și unul dintre cele mai frustrante episoade din cariera sa, când în august 2024, la doar câteva săptămâni după ce a pierdut cu Djokovic finala Jocurilor Olimpice, și-a rupt prima rachetă la Masters 1000 de la Cincinnati.
Mai multe informații Alcaraz: prima rachetă ruptă, scuze publice și atenție la US Open
«Am explodat. Nu aveam suficientă forță mentală pentru a rezista. Nu știam ce aveam nevoie cu adevărat, nu știu dacă trebuia să mă opresc, iluzia, poate, o pierdeam. Mă gândeam că pentru a merge acolo și a mă simți așa, mai bine nu joc tenis», povestește. Murcianul fusese frustrat la Jocurile Olimpice, unde, pe lângă pierderea finalei cu Nole, a căzut cu Nadal la dublu în sferturi. «Toată lumea consideră că Rafa și Carlos vor câștiga medalia de aur. Acest lucru, pentru Carlos, reprezintă încă mai multă presiune, iar la sfârșitul sezonului atinge fundul», dezvăluie agentul său, Albert Molina.
Carlos Alcaraz și Pau Gasol, într-o imagine din documentar. Alcaraz este sincer în serial despre perioadele sale negative —«sunt momente în care nu-mi vine atât de mult să joc, sunt momente în care nu-mi vine atât de mult să călătoresc, sunt momente în care spun: 'vreau să fiu aici [pentru Murcia], vreau să fiu persoana de 20 de ani care sunt'»—, din care până acum a găsit ieșirea datorită bucuriei cu cercul său apropiat sau cu escapade cu prietenii săi.
«Am 21 de ani și, acum, vreau să fac în felul meu. Poate nu având grijă de mine atât de mult ca el [pentru Djokovic], având multe zile să mă bucur, poate mai multe decât ar trebui, și până la urmă acesta este felul meu», reflectă. Dincolo de diferența dintre concepția stahanovistă a sportului a lui Nadal sau Djokovic și interpretarea pe care o face Alcaraz, este evident că murcianul, câștigător deja a patru majore, aspiră să-și încheie cariera în vârf —«mi-ar plăcea să mă așez la aceeași masă cu Big Three în ceea ce privește titlurile, și pentru asta lupt, pentru a fi cel mai bun jucător din istorie»—, deși nu este pe deplin sigur că va alege întotdeauna sacrificiile pe care le cere superelita: «În capul meu este să fac tot posibilul, să mă descurc cu totul și să fac tot ce înseamnă să fiu cel mai bun din istorie? Acum nu știu. Am trăit puțin și mai am multe de trăit, dar pentru ceea ce am trăit, pun fericirea înaintea faptului de a avea foarte mult succes, pentru că fericirea este deja succes».
Despre acest efort lasă în documentar o reflecție interesantă Nadal: «Pentru a obține ceea ce a obținut Novak, sau Roger, sau eu însumi, trebuie să simți că ceea ce sacrifici merită și te compensează. Dacă simți că sacrifici prea mult, cu siguranță nu vei ajunge acolo, pentru că până la urmă te arzi».
