Într-o lume în care tehnologiile evoluează rapid și roboții seamănă din ce în ce mai mult cu oamenii, se ridică întrebarea despre natura noastră și aspirația spre autocunoaștere. Autorul reflectă asupra motivului pentru care ne străduim atât de mult să creăm ființe asemănătoare nouă și ce înseamnă asta pentru noi.

La prima vedere, o mașină de spălat este un robot. Același lucru se poate spune despre un aspirator sau o mașină de spălat vase. Dar nu le percepem ca atare. Un robot real trebuie să aibă cap, trunchi și membre. Sarcina lui este să fie copia noastră, deoarece oamenii au venit pe această lume pentru a se reproduce și a se observa din exterior, de unde și succesul universal al oglinzilor. Ne vedem în copii, frați și surori, vecini și șefi, dar pentru a ne vedea cu adevărat, este necesar ca în această copie să existe o anumită „alteritate” pe care o ascundem adânc în psihicul nostru.

Ce umple de bucurie femeia care întinde mâna robotului din fotografie? Posibilitatea de a se confrunta cu crearea acestei formule duale într-un mecanism care merge ca ea, își mișcă brațele ca ea și vorbește ca ea, plus că ascunde un secret în circuitele sale interne.

Roboții încep să se comporte ca noi, deși în viitor noi vom acționa ca ei. Mai întâi ne vor imita, iar apoi elevii vor începe să copieze temele școlare de la AI, care a început ca un instrument în serviciul nostru și, în cele din urmă, va deveni proprietarul nostru (sau proprietara, nu am idee). Nu e nimic. Suntem singura specie de animale care aspiră la înțelegere reciprocă, dar este imposibil să înțelegem fără să ne autodistrugem. De aici și succesul deconstrucției culinare a lui Ferran Adrià.

Autor: Scriitor și jurnalist renumit, laureat al premiilor, ale cărui lucrări au fost traduse în 25 de limbi.