În câteva cuvinte
Japonia își intensifică eforturile în domeniul energiei regenerabile după accidentul de la Fukushima, oferind oportunități atractive pentru companiile spaniole specializate în energie solară și eoliană. Cu un plan ambițios de a genera până la 50% din electricitate din surse regenerabile până în 2040, Japonia devine o piață strategică pentru investiții și dezvoltare în acest sector, în ciuda provocărilor legate de costuri și reglementări. Companiile spaniole, cu experiență în domeniu, se poziționează pentru a profita de această tranziție energetică.
Angajamentul recent anunțat al Japoniei față de energiile regenerabile
Angajamentul recent anunțat al Japoniei față de energiile regenerabile extinde posibilitățile pentru un grup de companii spaniole care, motivate parțial de criza sectorului din Spania, au ajuns în Japonia după întreruperea nucleară inițiată cu accidentul de la centrala Fukushima în 2011. Conform unui plan oficial făcut public în decembrie trecut, până în 2040 energia fotovoltaică, eoliană și alte surse regenerabile vor furniza între 40% și 50% din electricitatea consumată de arhipelagul nipon. Energia termică va produce între 30% și 40%, în timp ce energia nucleară ar genera 20% din consumul național de electricitate. Pentru regenerabile, noul plan ar crește cu mai mult de 10% obiectivul anterior, care stabilea contribuția acestora la 38% până în 2030.
„Japonia este una dintre cele mai interesante piețe care există acum la nivel mondial”, spune Ignacio Blanco, co-fondator al Univergy, o firmă hispano-japoneză cu sedii în Madrid și Tokyo, care din 2012 avansează proiecte de energie fotovoltaică pe toate continentele. Pentru Blanco, restul lumii este populat de dificultăți geopolitice pentru sectorul său, cum ar fi impulsul lui Donald Trump pentru combustibilii fosili în SUA, contracția economică și excesul de birocrație în America Latină – care se ciocnește cu abundența de resurse din acea zonă – sau dificultățile de finanțare în Africa. Consideră că Japonia, la rândul său, „are lichidități și o nevoie energetică incontestabilă pentru că este a patra economie a planetei”. Ca provocări, executivul menționează barierele pentru a intra pe „o piață matură” ale cărei beneficii rămân substanțiale, dar nu la fel de atractive ca cele de acum un deceniu.
Marele Cutremur din Estul Japoniei, care a avut loc pe 11 martie 2011, a atins o magnitudine de 9,0 pe scara Richter și a fost urmat de un tsunami care a provocat cel mai grav accident nuclear din istorie de la Cernobîl (actuala Ucraina) în 1986. În acel moment, Japonia producea 30% din electricitate cu 54 de reactoare nucleare care au început să fie construite ca parte a unui plan numit „Atomi pentru pace”, o inițiativă a Statelor Unite menită să atenueze percepția energiei atomice și să-și răscumpere imaginea după bombardamentele de la Hiroshima și Nagasaki în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Accidentul din 2011, cauzat de întreruperea răcirii combustibilului nuclear și de scurgerea de radioactivitate, a obligat la evacuarea unor zone întinse din provincia Fukushima, a produs panică printre locuitori și a pus sub semnul întrebării gestionarea instalațiilor atomice din Japonia. Centralele au fost închise pentru inspecții, iar Japonia a decis să promoveze energiile regenerabile, a căutat exemple în lume și s-a uitat spre Spania.
„Japonia este o țară insulară, iar Spania, fiind separată de restul Europei de Pirinei, a prezentat cazul cel mai potrivit”, afirmă Hikaru Hiranuma, membru al Comitetului Consiliului de Știință al Japoniei pentru Sprijinirea Reconstrucției după Marele Cutremur din Estul Japoniei. La scurt timp după accidentul nuclear, Hiranuma a fost trimis în Spania, unde a constatat că, în ciuda capacității reduse de schimb de energie cu celelalte țări europene, făcea o utilizare intensă a surselor regenerabile. Această constatare, explică academicianul, a slăbit argumentul celor care afirmau că energiile curate nu sunt o opțiune viabilă pentru Japonia. Pe lângă vizitarea fermelor solare din Castilla-La Mancha și Catalonia, Hiranuma a cunoscut CECRE (Centrul de Control al Energiilor Regenerabile) din Madrid și s-a familiarizat cu gestionarea acestuia pentru a controla producătorii de energii regenerabile din țară. Hiranuma, care este membru al grupului de cercetare The Tokyo Foundation for Policy Research (TFPR), și-a rezumat experiența într-un articol intitulat: Să ne gândim serios la noile energii. Cazul spaniol.
Venituri stabile. Pentru a încuraja regenerabilele, Japonia a copiat modelul de tarif FIT (Feed-in Tariff sau tarif de alimentare), un mecanism de prețuri și retribuție garantată conceput pentru a oferi producătorilor un venit stabil pe o anumită perioadă. FIT, metodă de origine germană, fusese adoptată de Spania în 2007 cu stimulente atât de generoase încât au provocat o datorie tot mai mare a Guvernului față de distribuitorii de energie electrică. „Când s-a întâmplat Fukushima, sectorul regenerabil din Spania suferea o încetinire totală, deoarece Guvernul paralizase investițiile în regenerabile cu o reglementare cu caracter retroactiv care a fost ca o lovitură de moarte”, povestește Blanco. Multe companii spaniole din sector au ieșit să caute piețe incipiente precum Regatul Unit sau Bulgaria.
Aflând că contractele japoneze cu FIT ofereau un tarif foarte mare, de 40 de yeni pe kilowatt oră (kWh) pe douăzeci de ani și o rentabilitate de peste 6%, Blanco a luat decizia de a călători cu o misiune comercială exploratorie, încurajat și de invitația unui conațional de-al său, din Palencia, rezident în Tokyo. A descoperit că Japonia nu avea experiență în instalații solare medii și mari, ceea ce a oferit Spaniei un avantaj pentru că a fost a doua țară după Germania care a început „democratizarea regenerabilelor”. Numește companii spaniole pioniere precum Solarig, Comcon, Cobra și Naturener. Deoarece în Japonia este obișnuit ca firmele străine să fie percepute ca oportuniști care vin și pleacă, Blanco consideră naturală neîncrederea inițială. Scara și costul proiectelor au fost o altă provocare.
„Nu aveam o capacitate financiară mare și trebuia să convingem companiile japoneze că putem face proiecte de investiții de sute de milioane cu un capital social foarte scăzut”, explică el. Găsirea unui partener japonez cu birouri în mai multe prefecturi ale Japoniei a fost esențială pentru a depăși o listă lungă de provocări care au variat de la tehnic la antropic, trecând prin juridic. La condiția de arhipelag vulcanic predispus la cutremure, și al cărui teritoriu este 70% muntos, s-a adăugat dificultatea de a localiza zeci de proprietari de mini-ferme, moșteniri neînregistrate și terenuri nerevendicate. Au existat cazuri în care muncitorii japonezi angajați au refuzat să fie conduși de o ingineră spaniolă. Într-o zonă rurală, locuitorii suspicioși au chemat poliția când au văzut un topograf spaniol de culoare pe care l-au reținut până când compania a mers la secție pentru a-i confirma apartenența la firmă.
Pe harta Japoniei, Blanco evidențiază printre proiectele Univergy cele 55 de megawați de Oita și cele 25 de megawați din Fukushima. Blanco își reiterează încrederea în piața japoneză, dar subliniază necesitatea unei liberalizări mai mari a terenurilor agricole pentru a fi utilizate în regenerabile, „deoarece hidrogenul verde va mai dura câțiva ani până să vină” și resursele eoliene din apropierea marilor centre de consum precum Tokyo sau Kyoto sunt insuficiente. Pentru a explica paradoxul unei țări care își crește prognoza de cheltuieli energetice în timp ce populația sa scade, experții japonezi indică factori precum creșterea gospodăriilor unipersonale, electrificarea intensă a sectoarelor în care forța de muncă va trebui înlocuită cu automatizarea, precum agricultura, și centrele de date.
Unul dintre cele mai importante proiecte energetice anunțate în acest an este acordul de cumpărare de energie fotovoltaică pe o perioadă de douăzeci de ani cu Amazon în Japonia de la X-Elio, companie originară din Gestamp Solar, cu sediul în Madrid și proprietate a fondului canadian Brookfield. Instalația va avea o capacitate de 14 MW, este situată în prefectura Yamaguchi, în sud-estul Japoniei, și va începe să funcționeze la mijlocul acestui an. Spre deosebire de firmele spaniole mai mici care au intrat în Japonia imediat după accidentul de la Fukushima, Iberdrola a aterizat în 2020 prin achiziționarea promotorului nipon Acacia Renewables. Iberdrola Renewables participă la proiectul GK Parque Eólico Marino de Happo Noshiro, operat de un consorțiu format din compania spaniolă, Japan Renewable Energy Corporation (JRE) și Tohoku Electric Power. Instalația, care, conform site-ului web al Iberdrola, va fi una dintre cele mai mari din Japonia, va produce 375 MW cu 25 de turbine eoliene cu fundație fixă instalate pe fundul mării în largul coastei orașului Happo și a orașului Noshiro, în prefectura nordică Akita.
Aici puteți consulta ultimele Scrisori ale corespondentului
