Chemsex-ul a navigat mereu pe straturi de tăcere, între stigmat și amenințare pentru sănătate

Chemsex-ul a navigat mereu pe straturi de tăcere, între stigmat și amenințare pentru sănătate. Acest fenomen constă în utilizarea intenționată a drogurilor pentru a întreține sexul pentru perioade lungi de timp și este practicat, mai ales, de bărbați care fac sex cu alți bărbați (HSH). Este o practică riscantă deoarece există o probabilitate mai mare de a contracta infecții cu transmitere sexuală (ITS) și din cauza utilizării drogurilor potențial dependente, dar s-a configurat și ca o modalitate de a relaționa. O duzină de voci consultate insistă că este o practică minoritară, dar în creștere, cu cifre de prevalență cuprinse între 3% și 30%, conform diverselor studii. Majoritatea celor care o practică o fac în scop recreativ, fără ca aceasta să presupună o problemă pentru viața lor. Cu toate acestea, există un procent remarcabil, dar greu de cuantificat, care dezvoltă un consum problematic și pentru care nu există un răspuns sanitar și afectiv sexual adecvat, conform experților.

Acest abuz de chemsex se manifestă sub formă de probleme relaționale, de sănătate mintală și dependențe care, în cele mai rele cazuri, pot duce la decese prin supradoză sau sinucidere. Activistii și experții ridică de ceva vreme vocea cu privire la toate consecințele consumului problematic și, mai ales, din cauza lipsei de resurse și strategii pentru abordarea acestor situații. Avertizează asupra invizibilizării unei probleme complexe și detaliază multitudinea de daune pe care această practică le poate provoca atunci când scapă de sub control. Pe de o parte, dependența de anumite substanțe asociate chemsex-ului, cum ar fi metamfetamina, GHB (numită ecstasy lichid), cocaină sau mefedronă, printre altele. În plus, în consultatii și în centrele comunitare sunt observate probleme de sănătate mintală derivate din abuzul acestor substanțe, cum ar fi paranoia, izbucniri psihotice, depresie, anxietate, împreună cu dificultăți de a relaționa sexual fără droguri.

Mai multe informații: Metamfetamina: drogul în creștere care îngrijorează Europa

Toni Gata, psiholog al centrului comunitar BCN Checkpoint, vede de ani de zile fața cea mai problematică a chemsex-ului. În 2024, au tratat 340 de persoane noi în consultanța lor pentru această problemă. „Problema de astăzi nu are nimic de-a face cu cea din 2017. Atunci, consumul injectabil era anecdotic. Acum, mai mult de jumătate s-au injectat la un moment dat și asta implică probleme mai grave. Din 2022, vedem multe tulburări psihotice și multe deliruri. În fiecare zi, una sau două cazuri”, relatează el. Așa stau lucrurile încât centrul a încorporat un serviciu de psihiatrie pentru a face o reținere a simptomatologiei psihotice.

Despre cel mai rău dintre scenarii, decesele, nu există date, doar relatări din auzite și din gură-n gură care circulă. Jorge García, responsabilul unității ITS Drassanes-Vall d’Hebron, subliniază: „Nu cunoaștem cifrele persoanelor care pot muri din cauza chemsex-ului. Aici ceea ce vedem sunt problemele pe termen lung ale consumului de metamfetamină, care poate provoca ideație suicidară, sau problema cea mai acută, supradozaj de GHB”.

În orice caz, de asemenea, nu este ușor să atribui un deces contextului chemsex deoarece este un fenomen complex, traversat, la rândul său, de diverse situații de viață care presupun, de asemenea, un risc pentru sănătate. „Decesele utilizatorilor sunt multifactoriale, pot avea loc în timpul sesiunilor, prin supradoză sau sinucidere, dar pot interveni și alte situații, cum ar fi situația structurală a persoanei sau problemele de sănătate mintală”, chestionează Ovi Leonarte, activist și purtător de cuvânt al platformei Alianza por la Libertad y la Ética Psicoactiva y Humana.

Din 2022, vedem multe cazuri de consum problematic de 'chemsex' cu tulburare psihotică și delir”

Toni Gata, psiholog al centrului comunitar BCN Checkpoint

Literatura științifică este presărată de rapoarte de cazuri care luminează unele situații extreme ale consumului problematic: în 2017, de exemplu, un studiu britanic a avertizat cu privire la creșterea deceselor prin supradoză de GHB și a legat-o, parțial, de chemsex; în 2021, o altă revizuire în Franța a colectat 13 intoxicații legate de acest fenomen, șase dintre ele cu final fatal. Emilio Salgado, șeful Toxicologiei Clinice la Spitalul Clínic din Barcelona, admite că „este greu să asociezi o substanță toxică cu această practică”, dar tablourile pe care le asociază cel mai mult cu ea sunt intoxicațiile cu GHB: văd aproximativ cinci pe săptămână, deși nu pot garanta că toate sunt în contexte chemsex. Ceea ce asigură este că aceste cifre sunt stabile, nu au crescut în ultimii ani.

„Atât drogul, cât și sexul sunt două puteri și implică o mare responsabilitate”, parafrazează Sandro Bedini, în vârstă de 49 de ani, cu privire la relația sa cu chemsex-ul. El a început să cocheteze cu aceste practici acum mai bine de un deceniu, mai întâi fără droguri, doar pentru a experimenta sexual în acest context. Apoi a încorporat consumul de substanțe, care, în cazul său, au ajuns să acapareze totul. „Există o primă fază, numită lună de miere, unde socializezi cu mult succes și există multă plăcere. Apoi, am trăit o fază lungă de negare, unde se întâmplă lucruri în mediul tău care scapă de sub control, dar le negi. Este gradual: ajungi târziu la lucru, pierzi responsabilități, se erodează proiecte de viață pe care le aveai, timpul tău liber este centrat pe chill [așa se numesc colocvial întâlnirile de chemsex]. Trecerea de la negare la recunoașterea că ai o problemă este un mister: o lași când nu te mai compensează”, reflectă.

Înainte de a ajunge acolo, admite, există o lungă trecere între ziduri de tăcere ridicate, în cazul său, de „vină” și incapacitatea de a „recunoaște propria vulnerabilitate”.

Camuflarea fricilor, stigmatului sau singurătății

Pentru a înțelege chemsex-ul și, mai ales, evoluția sa către un consum problematic, trebuie să contextualizăm fenomenul într-un grup de persoane care și-au trăit sexualitatea semnalată într-un mediu discriminatoriu și heteronormativ. Există componente culturale fundamentale — cum ar fi tabu-ul global asupra sexului, experiența masculinității lor, pandemia de HIV și stigmatul asociat, normativitatea corpurilor sau apariția aplicațiilor de contacte — care au influențat construcția acestui fenomen, explică experții.

Astfel, în spatele chemsex-ului pot exista multe intenții. De exemplu, creșterea libidoului și a plăcerii, dezhibare sau realizarea anumitor fantasme sexuale. Cu toate acestea, acolo se poate camufla și frica de respingerea partenerilor sexuali, singurătatea, stima de sine scăzută sau homofobia interiorizată.

Pentru García, marele risc este de a folosi aceste practici „pentru a evita senzațiile negative”. „Poate fi utilizat în mod hedonic, pentru efectul pozitiv și dintr-o bună gestionare a sănătății mintale. Dar dacă intenția este de a evita tot acel rău care ți s-a făcut în viață prin maltratare, discriminare, stigmat, ceea ce face această persoană este să folosească aceste substanțe pentru a evada și asta le face mult mai necesare și generează mai multe probleme”.

Emilio, în vârstă de 63 de ani și, de asemenea, utilizator de chemsex, consideră că această practică este „o modalitate de a relaționa la marginea prăpastiei”: „Poți cădea în ea sau nu”. Un spațiu între plăcut și periculos. „Te agăți mai întâi de tipul de sex decât de substanță. Te obișnuiești cu o intensitate care nu are nimic de-a face fără substanțe”, spune el. Dar lucrurile se pot schimba și, ceea ce începe ca ceva social, se poate transforma în ceva mai mult decât o dependență, admite el. „Începe ca o modalitate de a relaționa și, dacă scapă de sub control, se complică foarte mult”.

Predispoziție

Există factori de risc identificați care predispun la utilizarea problematică a chemsex-ului. De exemplu, a fi suferit experiențe traumatice, a nu avea rețele sociale de sprijin (migranții au o vulnerabilitate specială) sau a trage după sine probleme de sănătate mintală anterioare. Dar influențează și substanțele utilizate — unele au un potențial mai mare de dependență — sau calea de administrare: injectarea (slaming), de exemplu, prezintă mai multe riscuri.

Totul în jurul abuzului de chemsex funcționează ca o vastă rețea de vase comunicante unde factorii individuali și contextul social se amestecă într-un fenomen dinamic. García dă câteva exemple: „Depinde de substanțele care se comercializează. Mefedrona este ilegalizată și se detectează că se vând alte catinone sintetice [stimulante cunoscute sub numele de „săruri de baie”] cu o viață medie mai scurtă și care necesită doze repetate care generează un obicei de dependență mai ușor. Și apoi mai sunt și factorii psihobiografici: populația LGBT pornește deja de la o stare de sănătate mintală necorespunzătoare pentru că suferă stigmat și dificultăți în dezvoltarea infantojuvenilă dintr-o societate în care norma este să fii cisheterosexual. De exemplu, 20% din populația HSH au o problemă de sănătate mintală, fără a intra în chemsex”.

Semnale de alarmă

Alberto Díaz Santiago, medic al unității de infecție cu HIV, ITS și PrEP de Medicină Internă a Spitalului Puerta de Hierro din Madrid, avertizează că orice consum de droguri poate fi problematic: „Este o linie subțire”. Unele semnale de alarmă pentru specialist sunt că „consumul încetează să mai fie ocazional, că au suferit o supradoză sau utilizarea de droguri pe cale parenterală [injectată]”. De asemenea, ca aceste practici să genereze o „ruptură” în viață: a nu mai lucra, a pierde mese sau întâlniri de familie, a reduce rețeaua socială la persoane care consumă, a se izola…

Díaz Santiago și García sunt de acord cu o întrebare orientativă pentru a dimensiona utilizarea mai mult sau mai puțin problematică: „Când a fost ultima dată când îți amintești că ai făcut sex fără droguri?”. „Cred că există un consum problematic atunci când există o activitate care se realizează cu droguri și că nu o poți realiza fără ele”, justifică García.

Cu toate acestea, pentru a ajunge la o conștientizare a problemei și a ajunge să ceri ajutor, trebuie să perforezi mai multe straturi de tăcere care ajută la invizibilizarea situațiilor de risc. Una dintre ele, cea care mediază între cei afectați și un sistem sanitar ostil. „Serviciile publice sunt heteronormative. Te duci la medic și presupun că ești heterosexual. Există multă homofobie. Diversitatea sexuală nu este prezentă”, spune Leonarte, care denunță, de asemenea, „persecuția polițienească” a chemsex-ului în cluburi gay și saune.

García reflectă asupra semnificației tăcerii: „Tăcerea în cadrul populației LGBT în fața referirii la problematici care pot afecta această populație, fie prin practici sexuale sau de consum, nu este o tăcere din cauza stigmatului sau a rușinii. Este o tăcere ca strategie defensivă în fața anumitor sectoare ale societății care așteaptă la cel mai mic semn pentru a genera un atac asupra practicilor dizidente și non-normative”.

Un mediu amabil, de încredere și empatie este esențial pentru ca un utilizator cu probleme să-și identifice situația și să ia în considerare să ceară ajutor, sunt de acord toate vocile consultate. Eva Orviz, directorul asistențial al Centrului Sandoval II și coordonator al centrelor ITS din Sandoval din Madrid, pariază pe „a lăsa întotdeauna ușa deschisă” a consultanței: „Cheia este în prevenire, însoțire și a nu stigmatiza”.

Un răspuns asistențial șchiopătat

Răspunsul asistențial, în orice caz, șchioapătă de pretutindeni. Lipsesc circuite asistențiale amabile și sigure, fără stigmatizare sau discriminare. Iar când se obține o atenție, răspunsul este de obicei trimiterea celor afectați la rețeaua de asistență a toxicomaniei, dar fără a ține cont de toată partea relațională, emoțională și psihosocială care însoțește chemsex-ul.

Luz Martín Carbonero, purtător de cuvânt al Grupului de Studiu al SIDA (Gesida) al Societății Spaniole de Infecțioase și Microbiologie Clinică, subliniază că cea mai mare preocupare a sa este „problema dependenței și tot ceea ce implică sănătatea afectivo-sexuală”. „Le trece prin cap pentru că sexul fără droguri încetează să mai fie satisfăcător și nu pot avea relații fără consum”, subliniază el. Dar asta nu se rezolvă doar tratând dependența. „Dependența ajunge să fie simptomul unei probleme. Abordarea care a fost urmată este de a se concentra asupra drogului ca problemă, dar accentul trebuie pus pe persoană, pe contextul său”, revendică Jordi Garo, responsabilul proiectului Chemsafe de la Energy Control.

Defecțiunea asistențială este „la multiple niveluri”, admite Díaz de Santiago: „Nu există puncte de atenție psihologică în spitale și psihiatrii nu sunt obișnuiți să trateze chemsex-ul. Centrele de sănătate mintală au liste de așteptare enorme, iar centrele de toxicomanie funcționează bine, dar nu toți pacienții se simt confortabil”.

Ceea ce nu folosește la nimic, asigură experții, este să pleci fără altceva. A te îndepărta de mediul chemsex fără a însoți acea ieșire cu terapie care aprofundează în toate colțurile care au condus la consumul problematic.

ONG-urile au venit în ajutor pentru a atenua deficiențele sistemului public, dar nici ele nu fac față. Luis Villegas, directorul ONG-ului Stop, asigură că au 16 persoane pe lista de așteptare a programelor lor de primire: „Centrele de dependență nu abordează complexitatea pe care o dă chemsex-ul. Singura modalitate de a acționa este să cooperăm. Nu mai există altă soluție”.

„A informa, nu a incrimina”

La rândul său, Joan Ramon Villalbí, delegatul Guvernului pentru Planul Național privind Drogurile, își exprimă îngrijorarea cu privire la potențialul de dependență al unor substanțe în aceste contexte, dar pledează pentru „a informa, nu a incrimina”. „Ne preocupă, am acordat prioritate mult și o urmărim cu mare interes. Idealul este să montăm circuite bine coordonate și cu colaborarea celui de-al treilea sector. Va trebui să căutăm modalități de a face serviciile amabile și accesibile”, asumă el.

Bedini a trecut prin serviciile de primire ale Stop, a mers la terapie și a plecat din Barcelona pentru a se îndepărta de rețeaua socială a chemsex-ului. A trecut mai bine de un an de când a renunțat la dependență, spune el, iar acum, întors în capitala catalană, se testează pe sine și relația sa cu această practică: „Trebuie să fiu atent. Acum mă gândesc dacă vreau să consum ca ceva ludic sau este pentru a evada. Dacă consumul este evaziv, îl înțeleg ca o recidivă. Dar chiar dacă este un consum responsabil, pe care îl aleg, nici nu simt că mă bucur de el ca înainte, deoarece am ceva ancorat acolo. Concluzia este că aceste experiențe sunt din ce în ce mai distanțate, deoarece după tot ce am trăit nu mă mai bucur de el, și pentru că am luat cunoștință de modul în care „colocarea” uzurpă puterea genuină de plăcere a sexului”.

Acum este voluntar în rețeaua de primire a Stop și lansează un mesaj pozitiv: „Dacă cineva care trece printr-un moment dificil de probleme de consum citește asta, să știe că asta poate fi lăsat în urmă, schimbat și să simtă din nou bucuria vieții”.

Terapia lui Bedini: arta ca „punte” pentru a se înțelege

Acest reportaj este ilustrat de o compoziție vizuală construită de Sandro Bedini în timpul procesului său terapeutic pentru a trata consumul problematic de chemsex și dependența sa de metamfetamină. El spune că creația a fost intuitivă, fără intenție, dar acest exercițiu artistic i-a servit ca „punte” pentru a-și înțelege universul interior. Patru ani mai târziu de la conceperea ei, acum recuperat, se spune, de asemenea, un „spectator uimit cu încărcătura poetică” pe care o proiectează imaginea: citește ochiul fără pleoape ca un „simbol al hipervigilenței” la care duce metamfetamina și „judecata neîncetată la care te supui”; fumul, ca cel al pipei pentru fumat droguri, „semnul focului” care locuiește în interiorul său; și în sculptura fracturată și inertă identifică acum „fragmentarea propriei identități” și conflictul intern. „Compoziția este izolată și fără context, ceva asemănător cu întunericul în care poți ajunge să trăiești atunci când ești dependent”, reflectă.