Când Bénédicte Carole Zé, din Camerun, a ajuns în Canada cu un contract pentru a lucra la o fermă de pui în 2015, a crezut că va fi o oportunitate de a construi o nouă viață pentru ea și copiii ei. Dar visul s-a transformat rapid într-un coșmar. De la sosirea sa, angajatorul a forțat-o să lucreze între 70 și 80 de ore pe săptămână, făcând tot felul de munci, în schimbul unui salariu minim. Controlul exercitat asupra ei era constant. Nu avea voie să aibă telefon mobil. Recrutorul îi controla cardurile bancare. Rapid, exploatarea s-a transformat în abuzuri psihologice și sexuale.

Bénédicte era prinsă în capcană. Venise în Canada prin Programul pentru Muncitori Străini Temporari (TFWP), cu un permis de muncă restrictiv, care leagă lucrătorii de un singur angajator ce controlează statutul lor migratoriu și condițiile de muncă.

A suportat situația abuzivă deoarece angajatorul îi promisese că o va ajuta să-și aducă copiii după un an de muncă. S-a îmbolnăvit. Când a reușit să fugă de la fermă, în iulie 2018, angajatorul i-a anulat viza. A rămas într-o situație neregulamentară și a trebuit să continue să lucreze ani de zile, până când a reușit să obțină rezidența permanentă printr-un program special în timpul pandemiei de COVID-19. "Nu mă așteptam să fiu sclavă aici", ne-a spus ea.

Povestea lui Bénédicte este tragic de comună. În ultimii doi ani, am vorbit cu zeci de persoane care, la fel ca Bénédicte, au ajuns în Canada prin programul de lucrători temporari, înființat în 1973 pentru a facilita angajarea migranților de către companii din sectoare precum agricultura, alimentația, îngrijirea, construcțiile și hotelăria.

Orice viză care leagă o persoană de angajatorul său până la punctul în care șederea sa într-o țară depinde de această relație lasă o ușă larg deschisă abuzurilor.

Poveștile pe care le-am auzit sunt înfiorătoare: contracte abuzive fără concediu, zile interminabile fără odihnă, salarii mai mici decât cele convenite, neplata salariilor, condiții de muncă nesigure, lipsa asistenței medicale, rele tratamente fizice și psihologice de natură rasistă, discriminare, abuzuri sexuale. Lista continuă.

Pentru mulți muncitori migranți, ieșirea dintr-o situație de abuz este o sarcină imposibilă. Dacă își denunță angajatorii, pot suferi represalii, pot fi concediați, își pot pierde veniturile sau pot fi repatriați în țările de origine. Iar celor care încearcă să raporteze abuzurile și să caute ajutor, sistemul le întoarce spatele.

Dar, deși abuzurile au fost comise de angajatori, însuși sistemul migratoriu creează contextul în care acestea pot avea loc. Spre deosebire de alte programe de muncă temporară din Canada, care sunt în general legate de lucrători mai calificați, vizele TFWP — concentrate pe locuri de muncă considerate "mai puțin calificate" — nu permit migranților să schimbe angajatorul.

Sistemul este intrinsec rasist. Acest tip de vize se acordă, în majoritate, lucrătorilor "slab calificați" provenind din țări cu venituri mici și medii din Sudul Global, cu populații majoritar de culoare, latino-americane și din alte grupuri rasializate. În 2023, principalele țări de origine ale lucrătorilor TFWP au fost Mexic, India, Filipine, Guatemala și Jamaica, reprezentând în total aproape 70% din permisele de muncă acordate.

Singura soluție la această dilemă este abolirea vizelor restrictive și înlocuirea lor cu permise de muncă deschise.

Dependența pe care se bazează sistemul, în care angajatorul controlează șederea cuiva în Canada, locul unde locuiește, modul în care se deplasează și accesul său la serviciile de sănătate, înseamnă că nu există loc pentru plângeri. Dacă angajatul denunță abuzurile suferite, angajatorul poate, pur și simplu, să-i anuleze viza și să-l repatrieze.

Nimic din ceea ce am dezvăluit în investigația nostră nu a fost nou pentru guvernul Canadei, care știe de ani de zile despre abuzurile care au loc în contextul programului. De fapt, au făcut unele modificări în încercarea de a îmbunătăți condițiile pentru persoanele migrante, inclusiv creșterea inspecțiilor la ferme și alte locuri de muncă. Problema, însă, este că nu este posibil să repari un sistem care este intrinsec abuziv.

Orice viză care leagă o persoană de angajatorul său până la punctul în care șederea sa într-o țară depinde de această relație lasă o ușă larg deschisă abuzurilor de tipul celor pe care le-am documentat, inclusiv exploatare prin muncă și discriminare.

Singura soluție la această dilemă este abolirea vizelor restrictive și înlocuirea lor cu permise de muncă deschise, așa cum există pentru alte sectoare ale economiei care permit angajarea lucrătorilor migranți. Persoanele migrante, ca orice persoană, trebuie să aibă libertatea de a schimba locul de muncă și angajatorul.

După cum spune Bénédicte: "Nu vreau ca abuzurile pe care le-am suferit eu să le sufere și alții. Persoanele migrante trebuie tratate cu demnitate și respect".

Numai așa, Canada va fi de partea corectă a drepturilor omului. Por María Serrano, cercetătoare pe probleme de migrație la Amnesty International.