Strategia proteccionistă a lui Trump și impactul asupra comerțului global

Președintele Statelor Unite, Donald Trump, a schimbat brusc strategia sa ultra-protecționistă. Manevra dublă de a crește taxele vamale pentru China la 145%, în timp ce a suspendat taxele pentru celelalte țări timp de 90 de zile — cu excepția unei taxe universale semnificative de 10%, ilegală conform normelor OMC — recunoaște dezastrul colosal la care a condus escaladarea sa tarifară iresponsabilă. Trump a cedat sub presiunea echipei sale, a marilor companii, a burselor și, mai presus de toate, a pieței de datorii. Și totuși, nu a reușit să disipeze incertitudinile: bursele s-au recuperat miercuri, dar cele americane au căzut din nou puternic joi, iar dolarul s-a prăbușit cu încă 2%.

Trumpismul eșuează, deocamdată, în încercarea sa de a restabili încrederea investitorilor, care continuă să vadă un orizont foarte tulbure, cu un impact puternic asupra economiei reale. În SUA, desigur. Dar și în PIB-ul mondial, datorită potențialului său destabilizator pe care îl are orice măsură autarhică asupra unei economii atât de globalizate ca cea actuală. Victoria momentană a bunului-simț nu înseamnă însă întoarcerea la normalitate a comerțului internațional, unde s-a instalat deja neîncrederea față de cel care a fost, timp de 80 de ani, arhitrava pieței libere. Este doar un armistițiu care servește, de asemenea, pentru a identifica principalul obiectiv al ofensivei trumpiste: China. Trump le oferă restului lumii o pauză, dar crește taxele vamale pentru Beijing, care ridică mănușa impunând taxe de 84% produselor americane. Lupta pentru hegemonia mondială este mai evidentă ca niciodată.

Nici atacul exacerbat asupra puterii asiatice, nici reținerea retorică a acesteia, nici apelul Chinei la ordinea normativă reprezentată de OMC nu pot ascunde caracterul autoritar al sistemului său politic sau istoricul său de dumping comercial. Excesul de capacitate industrială al Chinei se adaugă ca o preocupare pentru Europa la dezordinea tarifară a trumpismului, dar profilul alianțelor europene începe să se schimbe pe măsură ce șocul ordinii internaționale devine evident. Ruperea unilaterală a legăturii transatlantice și ostilitatea lui Trump față de UE obligă cele Douăzeci și Șapte să-și reformuleze relațiile comerciale cu, de exemplu, țările Mercosur, Mexic, Malaezia sau Vietnam. Sau cu China.

În lupta sa pentru a recupera multilateralismul subminat de SUA, Uniunea trebuie să se comporte multilateral. De asemenea, cu Beijing. Încercând să normalizeze relațiile comerciale și fluxurile de investiții. În această linie — subliniată de Ursula von der Leyen, de când Trump și-a demonstrat dorința de confruntare — trebuie interpretată călătoria în China a lui Pedro Sánchez. Această vizită oferă Spaniei o vizibilitate formidabilă într-un moment cheie, dar președintele guvernului are, de asemenea, oportunitatea de a reprezenta interesele UE, cu priorități care au fost convenite cu Bruxelles. După ani de oarecare înțelegere cu politica lui Joe Biden față de China, Europa, văzând atitudinea succesorului său, trebuie să-și dezvolte propria politică. Nu mai poate adopta o versiune a politicii americane.

Este vorba de a concura și de a colabora fără naivitate și fără a renunța la apărarea valorilor democratice, în special a drepturilor omului. Și, desigur, fără a schimba o dependență strategică cu alta care poate fi la fel de copleșitoare sau mai mult. Reafirmarea autonomiei europene trece prin deschiderea spre noi relații pragmatice pentru a extinde rețeaua de tratate. Ofensiva tarifară a lui Trump obligă UE să se consolideze și să se reinventeze pentru a evita să fie strivită de un univers bipolar instabil, protejând în același timp pe cât posibil un alt univers multipolar supus regulilor. Adică, comercial civilizat.