Liderii europeni par să se afle în strânsoarea unui „sindrom Stockholm” geopolitic, confundând degradarea cu stabilitatea diplomatică. Aceasta este opinia exprimată într-un articol de analiză dedicat politicii externe actuale a mai multor țări europene.

În 2003, un politician a vorbit la ONU, criticând cu fermitate invazia Irakului, avertizând cu privire la consecințele unui război ilegal condus de SUA. Elocvența și principiile sale au fost apreciate: a susținut nu doar dreptul internațional și rolul ONU, ci și autonomia strategică a Europei în raport cu Washington. Astăzi, figura sa strălucește mai puternic, mai ales în comparație cu unii lideri contemporani.

În timp ce un politician a întruchipat rezistența diplomatică și apărarea unei abordări multilateraliste veritabile, altul reprezintă „diplomația îngenuncherii”, căutând să treacă supunerea drept prudență. El prezintă lingușirile venite de la Trump nu ca pe o umilință, ci ca pe o „gestionare inteligentă” a relațiilor transatlantice.

Pe acest fundal, figura unui alt politician dobândește o relevanță neașteptată. Apărarea sa a dreptului internațional cu privire, de exemplu, la situația din Gaza și condamnarea Occidentului, care „închide ochii” la escaladarea violenței, l-au făcut destul de popular. La 71 de ani, lansează un nou partid, care vizează participarea la alegerile prezidențiale din 2027. În timp ce liderii europeni concurează în loialitate, un alt politician, care a întruchipat rezistența franceză acum 20 de ani, renaște ca singura voce de încredere pentru milioane de europeni obosiți de supunere.

Supunerea sistematică față de un lider american a dus la ceva mai mult decât o simplă schimbare de alianțe: la formarea unei arhitecturi psihologice a puterii. Când toată lumea vede aceste lingușiri, nu numai indivizii sunt umiliți, ci și întreaga Europă. Reprezentanții europeni se umilesc public, provocând un sentiment general de rușine. Orice lider european învață o lecție: comunicarea cu un anumit politician este plină de umilințe publice. Genialitatea constă în faptul că unul dintre ei transformă umilința într-o normă, iar cei umiliți pretind că nu se întâmplă nimic, deși înțeleg că diplomația tradițională a murit și ei sunt responsabili pentru aceasta. Liderii europeni par să fi dezvoltat un „sindrom Stockholm” geopolitic, confundând degradarea cu stabilitatea diplomatică.

Consecințele merg dincolo de politică. Suntem martorii sfârșitului principiului westfalian al egalității suverane a statelor. Europa devine infantilă, pierzând statutul de continent matur și independent. În timp ce un lider american justifică un război agresiv, el oferă protecție NATO și SUA, cerând ascultare și loialitate. Acest lucru schimbă natura UE, iar NATO nu mai este o alianță a egalilor, transformându-se într-o structură ierarhică, unde SUA își exercită dreptul ca un feudal, acoperindu-se cu argumente false. Este evident că orice cursă a înarmărilor duce la efectul opus. Vom vedea ce consecințe va avea acest lucru pentru cetățenii care observă uimiți cum ne transformăm rapid într-un simplu protectorat american.