
În câteva cuvinte
SUA solicită creșterea cheltuielilor militare, în timp ce Europa caută compromisuri pe fondul tensiunilor geopolitice legate de summitul NATO.
Negocierile dintre SUA și UE privind comerțul atrag o atenție considerabilă, dar în paralel au loc și alte discuții la fel de importante — pregătirea summitului NATO din Țările de Jos la sfârșitul lunii iunie. Sunt discutate aspecte care vor determina viitorul Europei și al cetățenilor săi.
Cerința cheie a SUA este de a crește cheltuielile pentru apărare de către toți aliații la 5% din PIB. Partea americană insistă ca țările europene să-și asume o mare parte din costurile asigurării propriei securități. Această poziție a fost exprimată de diferite administrații americane, dar administrația lui Donald Trump o face în mod deosebit de insistent, ceea ce a afectat deja negativ încrederea în alianță.
În plus, SUA intenționează să crească cerințele pentru țările europene în ceea ce privește pregătirea forțelor armate convenționale pentru apărarea comună. Vorbim despre pregătirea a aproximativ 40.000 de militari în următorii ani. În același timp, Washington intenționează să-și reducă prezența militară în Europa. Nu există îndoieli că acoperirea militară tradițională va fi redusă, singura întrebare este în ceea ce privește ritmul și volumul.
Aceste circumstanțe, precum și politica agresivă a lui Vladimir Putin, găsesc sprijin în rândul aliaților. Majoritatea țărilor europene par să fie gata să accepte aceste obiective. Cu toate acestea, pentru unele țări, cum ar fi Italia și Spania, atingerea a 5% din PIB va fi o sarcină copleșitoare, deoarece acestea sunt departe chiar și de ținta de 2% convenită în 2014.
Este foarte probabil ca ajustări să fie aduse acordului final, oferind mai mult timp pentru atingerea obiectivelor. Cu toate acestea, este puțin probabil ca acest cadru să fie modificat în mod semnificativ, mai ales având în vedere acordul țărilor precum Germania. Negocierea este justificată și există argumente pentru care creșterea cheltuielilor la 5% nu ar trebui să aibă loc până în 2032. Cu toate acestea, este necesar să se evalueze cu atenție riscul escaladării tensiunii și evitarea blocajelor nedorite. Nicio țară, și cu atât mai mult Europa, nu este interesată ca summitul să se transforme într-o luptă politică.
Spania, de exemplu, își poate prezenta argumentele. Spania este mai mult un furnizor decât un beneficiar de securitate, iar acesta este un factor important. Creșterea bruscă a cheltuielilor poate fi ineficientă. Stabilirea obiectivelor nu corespunde întotdeauna nevoilor reale. Cu toate acestea, Spania este responsabilă pentru faptul că nu și-a crescut în mod corespunzător cheltuielile anterior, încălcând acordul din 2014. Guvernul lui Mariano Rajoy a ratat această oportunitate, iar guvernul lui Sánchez a crescut cheltuielile insuficient. Acum Spania are o problemă creată de ea însăși, iar argumentele sale au o greutate mică. De asemenea, Spania are obligații de solidaritate după ce a primit sprijinul altor țări europene.
Principalul lucru este de a înțelege necesitatea strategică. Europa trebuie să-și asume responsabilitatea pentru propria securitate, care este un scop în sine și un instrument pentru construirea unei noi dimensiuni geopolitice a proiectului comun. Evident, nu se mai poate conta pe SUA. Ceva s-a schimbat în relațiile transatlantice, iar europenii trebuie să-și schimbe mentalitatea. Evident, Putin are planuri imperiale. Este puțin probabil că va invada Polonia în următorii doi ani, dar există temeri că dacă va avea succes în Ucraina, dacă va simți slăbiciune și dezbinare în Occident, își va continua politica începută în Georgia și Ucraina. Cei care se îndoiesc sunt de obicei de cealaltă parte a Europei.
Poate că cifra de 5% este exagerată. Dar este evident că Europa trebuie să fie independentă; că nu este capabilă să se apere de un atac la scară largă; că crearea acestor capacități, în timp ce va trebui să susținem singuri Ucraina, nu se realizează pur și simplu printr-o cooperare internă mai strânsă, cheltuieli mai eficiente și economii de scară. Trebuie acționat.
Chiar și acționând decisiv, vom avea nevoie de timp, nu ne vom putea atinge obiectivul strategic repede. Timpul este factorul ascuns al summitului. Evitarea rupturilor bruște care vor accelera retragerea SUA din Europa sau înghețarea sprijinului pentru Ucraina este un avantaj. În fața lui Trump, nu trebuie să ne îndepărtăm de principiile fundamentale, dar compromisurile tactice pentru obiective strategice sunt o parte rațională a jocului. În această cheie, se pot vedea multe acțiuni ale lui Keir Starmer, Emmanuel Macron, Friedrich Merz și chiar ale lui Vladimir Zelenski, lideri de ideologii diferite, dar uniți de o strategie comună. Evitarea unei rupturi bruște, câștigarea de timp pentru construirea unei noi Europe mai independente în diferite formate: în formatul UE, în coaliții ad-hoc și chiar în NATO cu un centru de greutate mai european. Câștigarea de timp pentru Europa: acesta este factorul ascuns al summitului.