
În câteva cuvinte
Știrea despre corupție ca un fenomen etern, urmărit în istorie, de la Roma Antică până în prezent, cu analiza cauzelor și consecințelor.
Articolele care exprimă exclusiv opinia autorului corespund stilului său propriu.
Istoria ne arată că oamenilor puternici li se iartă adesea corupția și abuzurile de putere. Această temă este relevantă în toate timpurile.
Mulți conducători, oameni de afaceri și alte persoane influente, în ciuda reputației lor bune, au fost implicați în afaceri întunecate. Acțiunile lor au fost adesea iertate de societate, care este înclinată să închidă ochii la faptele celor aflați la putere.
Un exemplu viu este Iulius Cezar, care, potrivit istoricilor, a folosit corupția ca instrument pentru finanțarea campaniilor sale politice. Lipsa de fonduri l-a forțat să recurgă la împrumuturi, vânzarea de alianțe și șantaj. Domnia sa în provincii a fost însoțită de jafuri și vânzarea de prizonieri ca sclavi. Drept urmare, el și-a însușit fonduri uriașe din trezoreria statului.
În Roma antică, prietenia dintre conducători și bogați era adesea asociată cu corupția și o rețea de interese. Un exemplu clasic este Salustiu, un prieten al lui Iulius Cezar, care a primit funcția de guvernator al unei bogate provincii africane și a profitat de pe urma extorcării, ceea ce a provocat indignarea contemporanilor săi.
Cicero a fost, de asemenea, implicat în scheme de corupție, cumpărând o casă de lux pentru o sumă uriașă de bani, folosind legături politice obscure. Însuși termenul „corupție” provine din cuvântul latin care înseamnă „a sparge”, „a încălca”. Reflectă o înțelegere între putere și persoane fizice pentru a obține beneficii.
În lupta împotriva corupției, este necesară consolidarea controlului și respectarea legii. Lipsa unei supravegheri adecvate contribuie la abuzul de putere. Este necesar să se identifice și să se eradicheze în mod constant corupția la toate nivelurile, precum și să se consolideze mecanismele de verificare și echilibrare.
În Roma antică, costurile uriașe ale alegerilor au dus la faptul că candidații care plăteau pentru o funcție au început să exploateze teritoriile încredințate lor. În istorie, se pot găsi exemple de cuceritori care folosesc metode de jaf și violență pentru a se îmbogăți. Este necesar să ne amintim de dreptate și să protejăm oamenii onești.
Când corupția devine evidentă, unii oameni apelează la metode vechi, cum ar fi autoritarismul și mâna puternică, sperând la o soluție rapidă a problemelor. Cu toate acestea, istoria arată că astfel de abordări duc adesea la și mai mult arbitrar și impunitate.
Împărații romani erau incomensurabil mai bogați decât supușii lor, ei își însușeau terenuri, foloseau fonduri de stat la discreția lor și se îmbogățeau din prada de război. Corupția este o parte integrantă a dictaturilor, unde frica suprimă orice încercare de expunere, iar arbitrariul devine normă.
Slăbirea controlului asupra cadourilor, tranzacțiilor dubioase și creșterea bruscă a bunăstării oficialilor conduce la alunecarea în abis. Este necesar să se consolideze controlul asupra puterii și să se protejeze interesele publice, deoarece corupția este o formă de privatizare. Încrederea în democrație necesită vigilență și control constant asupra celor cărora le delegăm puterea.
Irene Vallejo este filolog și scriitoare, laureată a Premiului Național pentru Eseuri 2020 pentru cartea „Infinitul în stuf” (Siruela).