În centrul atenției politicii mondiale se află relațiile dintre Iran și SUA, precum și rolul Chinei în această situație tensionată. Evenimentele recente au arătat că Donald Trump nu intenționează să se retragă de pe scena internațională, ci mai degrabă urmărește să-i revizuiască regulile.

În timpul turneului său în Orientul Mijlociu în luna mai, Trump și-a expus „doctrina”, a cărei bază sunt pacea și prosperitatea sub egida puterii militare a SUA. Prosperitatea, în opinia sa, este legată de afaceri și comerț liber, iar pacea – ambiția sa personală. Președintele a subliniat disponibilitatea de a folosi forța pentru a proteja interesele SUA și ale aliaților săi, fără a exclude cruzimea față de inamici.

Confruntarea cu Iranul din ultimele zile a fost un test al acestei doctrine. Operațiunile SUA au demonstrat putere și determinare, respingând declarațiile de izolaționism ale lui Trump. În această situație, China s-a trezit într-un rol dificil. După ce SUA s-au retras din acordul nuclear cu Iranul în 2018, Beijingul a devenit unul dintre principalii aliați ai Teheranului, cumpărând petrol iranian, ocolind sancțiunile. Cu toate acestea, escaladarea conflictului a dezvăluit limitele influenței chineze în domeniul securității și apărării.

Iranul, la rândul său, a eșuat în strategia sa „nici război, nici pace”, aspirând la statutul de putere nucleară. Israelul, între timp, și-a consolidat poziția ca principală forță militară din regiune.

Donald Trump continuă să reformeze hegemonia americană, fără a rupe relațiile cu aliații, dar revizuind condițiile alianțelor. Potrivit istoricului Stephen Wertheim, Trump „vrea să schimbe regulile jocului, nu să-l abandoneze”. Evoluțiile ulterioare vor depinde de reacția Iranului și Israelului, precum și de încercarea de schimbare a regimului, ceea ce provoacă îngrijorare, având în vedere experiența Irakului și Afganistanului.