Pe 29 iulie 2000, acum 25 de ani, ETA l-a asasinat pe Juan María Jáuregui, în cadrul campaniei sale criminale de „socializare a suferinței”. Cu toate acestea, puțini știu că, cu doar cinci ani înainte, el și soția sa au fost amenințați de Grupurile Antiteroare de Eliberare (GAL), iar cu două decenii înainte a fost închis de două ori în timpul dictaturii franciste.

Ignacio Latierro, co-fondator al librăriei Lagun din San Sebastián și fost membru al Partidului Comunist al Țării Bascilor, își amintește de Jáuregui ca de o persoană care „a apărat cu fermitate statul de drept împotriva francismului, terorismului și rațiunii de stat pe care o susțineau GAL”. Maixabel Lasa, văduva politicianului și fost director al Oficiului pentru victimele terorismului al guvernului basc, subliniază angajamentul politic și civic al soțului său, care a fost asasinat la vârsta de 48 de ani. „El a apărat drepturile omului mai presus de interesele de partid și personale. A fost un politician atipic. A trăit din profesia sa. Pe lângă faptul că a fost consilier socialist în Tolosa [Gipuzkoa], singura sa funcție publică a fost guvernator civil timp de doi ani și a folosit-o pentru a rezolva problemele oamenilor”, își amintește Lasa.

Jáuregui a fost un politician remarcabil datorită apropierii sale și a rolului său triplu de victimă a ETA, GAL și francism. A fost închis în timpul dictaturii în 1970 în timpul protestelor împotriva pedepselor cu moartea în procesul militar de la Burgos împotriva a șase tineri membri ETA. Un an mai târziu, el a reintrat în închisoarea Basauri pentru a proteja un membru ETA care fugea de poliția francistă.

Odată cu venirea democrației, Jáuregui a fost un pionier în mobilizarea împotriva terorismului ETA. În ianuarie 1979, el a promovat prima demonstrație împotriva ETA în Gipuzkoa. „Juan Mari era împotriva pedepsei cu moartea. El s-a mobilizat împotriva ei în dictatură și în democrație când a aplicat-o ETA”, subliniază Maixabel Lasa, care își amintește încă de liniștea și închiderea ferestrelor în timp ce trecea marșul.

Jáuregui a aderat la Partidul Socialist al Țării Bascilor când ETA era în declin, odată cu arestarea conducerii sale în Bidart, în 1992. Pentru a ascunde acest lucru, ETA a lansat o strategie de socializare a suferinței, cu atacuri mediatice puternice asupra personalităților non-naționaliste, precum și a poliției și militarilor.

În acea etapă, între 1994 și 1996, Jáuregui a fost numit guvernator civil al Gipuzkoa de către ministrul Justiției și Afacerilor Interne al guvernului Felipe González, Juan Alberto Belloch, la propunerea secretarului general al PSE din Gipuzkoa, Jesús Eguiguren. În coincidență cu strategia ETA de socializare a suferinței, scandalul GAL a apărut prin intermediul presei și al sistemului judiciar, promovat de o parte a aparatului de stat în deceniul precedent. Deși cu mult mai puține victime și impact social decât ETA, gravitatea celor 27 de crime ale GAL a șocat opinia publică.

Cel mai spectaculos a fost cazul Lasa și Zabala: răpirea, tortura și asasinarea a doi tineri presupuși membri ETA, comise în 1983 de către gardieni civili din Intxaurrondo, conduși de unul dintre predecesorii lor, guvernatorul civil, Julen Elgorriaga, și generalul Rodríguez Galindo al Gărzii Civile.

Maixabel Lasa își amintește că Jáuregui a fost însărcinat, pe lângă lupta împotriva terorismului ETA, să lupte și împotriva GAL. „Ca apărător al drepturilor omului, a fost o provocare pentru el. Știa că Garda Civilă tortura în cazărmile din Intxaurrondo și apoi a aflat că o ramură a GAL era situată acolo. A început să primească pe cei care denunțau tortura. A fost clar pentru el că responsabilii nu puteau scăpa nepedepsiți și a fost implicat în elucidarea faptelor. A reușit să complice lucrurile pentru ETA și GAL”, subliniază Lasa.

Reședința lui Jáuregui și Lasa a fost palatul La Cumbre, unde, de fapt, în 1983, fiind nelocuit, a avut loc o explozie. Acolo, Jáuregui și Lasa ar fi putut fi asasinați după un atac GAL, după cum povestește Maixabel. Într-o declarație, puțin cunoscută și confirmată de istoricul Castells, ea își amintește cum, după ce a petrecut o zi în afara casei, la întoarcerea acasă a intrat în subsol pentru a pregăti cina și, deschizând ușa, a simțit un miros insuportabil de gaz. „Știam că nu trebuie să apăs pe întrerupător. Am coborât pe nevăzute și am descoperit că toate cele patru butoane ale aragazului erau deschise la maximum. Le-am închis, am deschis ferestrele și am urcat. Butoanele de gaz nu se deschid singure. Totul era pregătit pentru a ne face să dispărem. Ce explicații a dat Garda Civilă, responsabilă pentru securitate? Niciuna”, își amintește ea.

Maixabel își amintește cum Juan Mari i-a spus: „Nu știu dacă mă va ucide ETA sau Galindo”. Această teamă s-a intensificat când, în primăvara anului 2000, a depus mărturie împotriva lui Rodríguez Galindo la Audiencia Nacional. „Ea a reușit să demonstreze inculparea lui Galindo și a asistenților săi. Au fost condamnați. Ca apărător al drepturilor omului, ea a fost foarte mulțumită de ceea ce a făcut”. Latierro confirmă: „Ea a ajutat la obținerea de probe eficiente în cazul Lasa și Zabala”

Dar ETA l-a asasinat câteva luni mai târziu, în iulie 2000. „ETA era într-o situație foarte dificilă și era hotărâtă să-și continue campania de asasinare a personalităților non-naționaliste. Printre cele 23 de persoane ucise în acel an, se aflau opt politicieni, precum José Luis López de Lacalle, un vechi camarad din PC basc și închis ca și el în timpul francismului, și socialiștii Ernest Lluch, fost ministru, și Fernando Buesa, fost vicepreședinte al guvernului basc”, își amintește Castells.

„ETA nu-i păsa de rolul lui Jáuregui împotriva GAL sau de antifranșismul său. Era suficient că a fost guvernator civil”, subliniază prietenul său Latierro. În plus, el era o pradă ușoară. A fost ucis într-un restaurant din Tolosa, luând masa cu un prieten jurnalist, Jaime Otamendi. Atunci locuia în Chile din motive de muncă, dar vizita frecvent Țara Bascilor. „Juan Mari nu lua măsuri de securitate. El a înfruntat terorismul fără dramatism. El, de asemenea, credea că. El și-a continuat activitatea politică, a interacționat cu mediul ETA și a dorit să participe la încheierea ei”, subliniază Latierro. Maixabel Lasa confirmă: „Juan Mari a apărat dialogul pentru a rezolva conflictele. Era grăbit pentru că vedea că tot mai mulți tineri fanatici intră în ETA. El a construit punți. Cred că de aceea a fost ucis”

Tocmai în fața cadavrului său, la sediul socialist din San Sebastián, José Luis Rodríguez Zapatero, liderul PSOE, a îndemnat pe atunci președintele guvernului, José María Aznar, să reia dialogul întrerupt despre lupta împotriva terorismului. Aznar s-a opus, dar trei luni mai târziu, după o demonstrație uriașă la Barcelona cu privire la asasinarea lui Lluch, principalele partide au semnat Pactul pentru Libertăți, un pas cheie în încetarea terorismului, atins zece ani mai târziu.

Jáuregui nu a putut vedea sfârșitul ETA, pe care îl presimțea. „Când a fost asasinat, era pe moarte. Asasinările ETA au scăzut dramatic. În 2000 au fost 23. În 2001 au scăzut la 15, iar în următorii zece ani, până la încetarea terorismului în 2011, au fost 19 crime. Din 1968, ETA a ucis 853 de persoane”, își amintește Castells. Acțiunile poliției, mobilizarea socială și scoaterea în afara legii a aripii sale politice au forțat ETA să abandoneze terorismul, adaugă el.

Maixabel Lasa, la 25 de ani de la asasinare, subliniază: „Mi-a fost greu să mă întorc la locul unde a fost ucis. Dar viața merge mai departe și trebuie să o trăim cât mai bine. Juan Mari m-a învățat asta. El ar fi fost de acord cu întâlnirile de restaurare cu foștii membri ETA la care am participat, așa cum eu am fost de acord cu încercările de dialog pentru a pune capăt violenței”.