Tania Hary (Haifa, Israel, 45 de ani)

Tania Hary (Haifa, Israel, 45 de ani) este directorul executiv al ONG-ului israelian Gisha, care în ebraică înseamnă atât acces, cât și abordare. Prima accepțiune se află în centrul acțiunii ONG-ului de la crearea sa în 2005, tocmai când Guvernul lui Ariel Sharon a retras trupe și coloniști din Gaza și a intuit „că nu se deconecta, ci își reconfigura controlul și că acesta s-ar exprima în jurul mișcării și accesului”, își amintește ea astăzi, într-un interviu la sediul organizației, în orașul Tel Aviv. În ultimele două decenii, în care enclava palestiniană a rămas din punct de vedere tehnic sub ocupație militară, Gisha a monitorizat politicile privind mișcarea persoanelor și bunurilor și accesul fermierilor la pământurile lor sau al pescarilor la mare, cu accent pe blocada asupra Gaza pe care Israelul a întărit-o când Hamas a preluat puterea cu forța, în 2007, la un an după ce a câștigat ultimele alegeri palestiniene.

Eforturile lor tocmai au primit o lovitură sub formă de sentință. Tribunalul Suprem a respins luna trecută cererea pe care cinci ONG-uri israeliene, conduse de Gisha, o depuseseră cu un an înainte împotriva limitărilor la intrarea ajutorului umanitar de la începutul războiului, în urma atacului Hamas, în octombrie 2023. Curtea Supremă a dat în unanimitate dreptate statului într-o decizie pe care Hary —master în Relații Internaționale la universitatea New School din New York— o consideră „o ștampilă de aprobare” pentru o „crimă de război clară și inconfundabilă”.

Celălalt sens al numelui ONG-ului este abordare. Una care, cu ochii pe drepturile palestinienilor (în special în Gaza), se ciocnește de curentul de opinie dominant în Israel de la sângerosul atac al Hamas, și care variază de la indiferența, justificarea sau relativizarea celor peste 51.000 de morți din cauza bombardamentelor și a folosirii foametei ca armă de război până la apelul deschis la răzbunare, epurare etnică sau genocid, așa cum exprimă popularizarea frazei: „Nu există nevinovați în Gaza”.

Nu este, prin urmare, o coincidență că sediul ONG-ului nu are logo-uri la exterior și nici adresa nu apare pe pagina web. Tania Hary, la sediul Gisha, în Tel Aviv. Avishag Shaar-Yashuv

Hary se arată îngrijorată de impactul blocării intrării de bunuri (alimente, apă îmbuteliată, electricitate, medicamente…) în Gaza, pe care prim-ministrul Benjamin Netanyahu a decis-o în urmă cu șase săptămâni, după ce a rupt încetarea focului pe care o convenise cu Hamas. Situația, subliniază ea, este mult mai gravă decât în ​​primele zile ale războiului, când ministrul Apărării de atunci, Yoav Gallant, a pronunțat o frază —„Nu va fi electricitate, nici alimente, nici combustibil […]. Avem de-a face cu animale umane și acționăm în consecință”— care figurează în mandatul de arestare emis pe numele său în noiembrie trecut de Curtea Penală Internațională și în cauza împotriva Israelului la Curtea Internațională de Justiție pentru presupus genocid.

„Atunci exista cel puțin o mică producție agricolă locală, mai rămăsese ceva din ceea ce produseseră fabricile… Nu exista o dependență 100% de ceea ce venea din exterior. În fiecare zi sunt mai puține produse pe piață și mai puține proaspete. Unii pescari își riscă viața aventurându-se câțiva metri de coastă pentru a aduce pești mici. Nu mai există carne congelată și o dietă nutritivă devine din ce în ce mai puțin accesibilă populației”, subliniază ea. Nici populația nu acumulase un an și jumătate de bombardamente, nici o mulțime de strămutări masive cu zeci de mii de case transformate în ruine. „Vedem, din nou, o scădere care ne poate duce la situații de malnutriție, înfometare și, potențial, foamete, dacă acest lucru continuă mult timp”, subliniază ea.

Gisha a condus cauza la Curtea Supremă pentru ca Statul să ridice limitările la intrarea ajutorului umanitar și a electricității între octombrie 2023 și ianuarie 2025 (înainte de ultima blocadă), când agențiile ONU denunțau deja o strategie deliberată de pedeapsă colectivă. Pe 27 martie, Isaac Amit, judecătorul considerat liberal care a redactat sentința, a considerat, totuși, că petiționarii „nici măcar nu s-au apropiat” de a dovedi că Israelul a folosit foametea ca pedeapsă colectivă, a făcut „organizațiile teroriste responsabile de suferința” civililor din Gaza și a contrazis consensul juridic internațional, semnalând că Israelul nu este acolo puterea ocupantă.

În votul său separat, unul dintre judecătorii conservatori, David Mintz, a definit acest război ca o poruncă religioasă și a subliniat că armata a mers „dincolo de ceea ce era necesar” pentru a asigura intrarea ajutorului umanitar. Hary se plânge că Curtea Supremă a justificat „multe luni de restricții deliberate” și a făcut o „interpretare a dreptului internațional umanitar conform căreia o armată străină poate cuceri și controla un teritoriu, și pe toți cei care intră și ies din el, fără a fi considerată o putere ocupantă”.

Reforma tribunalului a marcat tocmai lupta dintre susținătorii și detractorii lui Netanyahu care a sfâșiat țara în 2023, până când atacul Hamas din 7 octombrie i-a fuzionat (cel puțin inițial) într-un duel comun. Hary își amintește că imaginea, atât internă, cât și externă, a Curții Supreme ca un „bastion liberal” sub asediu este „în mare parte adevărată” pentru dosarele interne, dar deciziile sale în apărarea drepturilor palestinienilor reprezintă, „cu câteva exemple, o gaură neagră completă”.

Palestinieni adună mâncare distribuită de organizații caritabile, în tabăra Nuseirat, în centrul Gaza, marți.

O altă sarcină a Gisha a fost demontarea clișeelor ​​și a jumătăților de adevăr care domină în Israel dezbaterea despre Gaza. O întrebare obișnuită, pe străzi și platouri de televiziune, este de ce ar trebui să furnizeze apă și electricitate inamicului. Hary răspunde. În primul rând, cu o reamintire la fel de evidentă pe cât este de necesară: „Civilii nu sunt inamici, ci o populație protejată sub controlul Israelului” în cadrul unei ocupații militare „care se presupune a fi temporară”.

Al doilea: Israelul îi furnizează deja apă doar prin două conducte. Și, la fel ca în cazul electricității întrerupte, nu este un cadou, ci factura este plătită de Autoritatea Palestiniană. Este, explică ea, produsul unei dependențe fără alternativă care s-a creat odată cu trecerea anilor. „Israelul a fost foarte interesat să controleze tot ceea ce intra și ieșea din Gaza, în special mișcarea de mărfuri. Să o supravegheze și să aibă monopolul. La fel și cu electricitatea și apa. În anii în care a fost prezent fizic în Gaza, s-a dezvoltat un sistem care pur și simplu a continuat după retragere. Ca putere ocupantă, Israelul are obligații față de populația civilă care trăiește sub controlul său. Nu spunem că are această obligație față de, de exemplu, Iordania, deoarece Iordania este o țară independentă”.

În cele două decenii ale sale la Gisha (a intrat în organizație la scurt timp după crearea sa), Hary a văzut direct cum restricțiile asupra mișcării persoanelor sau bunurilor, argumentate din motive de securitate, sunt pline de „inconsistențe” și au mai mult de-a face cu presiuni sau cu simple interese de afaceri interne pentru a accesa o piață captivă sau a evita concurenții. Ea dă două exemple. Când FIFA a făcut presiuni asupra Israelului pentru a permite ieșirea echipei naționale palestiniene, apartenența la aceasta „a devenit brusc” un criteriu pentru cine putea primi un permis, dar nu s-a extins la sportivii din alte discipline. „Singura logică este că nu au avut niciun interes să facă un efort până când nu au simțit că este în interesul lor să o facă”, rezumă ea.

Celălalt: faimoasele căpșuni din Gaza. Autoritățile militare au permis în urmă cu un deceniu ca acestea să traverseze Israelul pentru a fi vândute în celălalt teritoriu palestinian, Cisiordania. Dar producătorii naționali s-au plâns (unele cutii au ajuns în țară prin contrabandă) și robinetul a fost închis. Hary rezumă astfel: „Când era penurie [un produs] și beneficia Israelul, exista presiune pentru a permite ieșirea pe piața israeliană, dar dacă fermierii israelieni nu doreau ca Gaza să concureze, atunci era limitat tipul de produse care puteau ieși”.