Tetra mexicani, care trăiesc în peșteri întunecate, și-au pierdut vederea, dar au dobândit adaptări uimitoare care pot ajuta în lupta împotriva obezității la oameni. Oamenii de știință studiază aceste creaturi neobișnuite pentru a înțelege modul în care acestea se adaptează la viața în întuneric și de ce dezvoltă procese metabolice unice.

Acești pești, ajungând în peșteri, unde nu există lumină, își pierdeau ochii din nou și din nou. Dar, împreună cu pierderea vederii, au dobândit noi caracteristici. Cercetătorii au descoperit că pierderea ochilor nu înseamnă că peștii de peșteră au pierdut totul. Dimpotrivă, au dezvoltat alte simțuri, cum ar fi mirosul și atingerea. În plus, au apărut adaptări interesante care pot fi utile pentru tratarea obezității și diabetului la oameni.

Potrivit geneticianului Jaya Krishnan, care lucrează la Fundația de Cercetare Medicală din Oklahoma, ochii au dispărut în diferite moduri în diferite populații de pești de peșteră. Dar evoluția nu a selectat doar organe inutile, ci a dat și noi avantaje.

Oamenii de știință consideră că refuzul ochilor a fost benefic pentru pești, deoarece ochii consumă multă energie. Studiile au arătat că mutațiile în diferite gene implicate în formarea ochilor au dus la dispariția lor. În același timp, alte simțuri ale peștilor, cum ar fi gustul și atingerea, au fost sporite. De asemenea, au dobândit mai multe muguri gustativi și o densitate mai mare de celule sensibile în întregul corp, ceea ce le permite să simtă presiunea și fluxul apei.

Oamenii de știință au descoperit că peștii de peșteră sunt adaptați genetic pentru a absorbi și stoca nutrienți. Sunt constant înfometați și mănâncă tot ce pot. Interesant este că acești pești au cel puțin două mutații asociate cu diabetul și obezitatea la oameni. Cu toate acestea, la peștii de peșteră, aceste mutații pot sta la baza caracteristicilor utile. Când oamenii de știință compară peștii de peșteră și peștii de suprafață crescuți în laborator în aceleași condiții, peștii de peșteră hrăniți cu hrană standard iau în greutate.

Grăsimile pot fi toxice pentru țesuturi, deci sunt stocate în celulele adipoase. Dar, când aceste celule devin prea mari, se pot sparge, ceea ce duce adesea la inflamație cronică la oameni și alte animale care au acumulat multă grăsime. Cu toate acestea, un studiu din 2020 a arătat că chiar și peștii de peșteră bine hrăniți nu au problemele observate la peștii de suprafață.

Studiile au arătat că celulele peștilor de peșteră produc niveluri mai scăzute de anumite substanțe pro-inflamatorii, precum și produse reziduale care deteriorează țesuturile și sunt adesea crescute la persoanele cu obezitate sau diabet. Krishnan speră să înțeleagă modul în care peștii de peșteră bine hrăniți rămân sănătoși. Rohner, la rândul său, este din ce în ce mai interesat de modul în care peștii de peșteră supraviețuiesc nu numai supraalimentării, ci și foametei prelungite.

Aceste studii arată că studiul peștilor de peșteră poate duce la noi descoperiri în medicină și poate ajuta în lupta împotriva obezității și diabetului.