În februarie 1944, un oficial de rang înalt al FBI s-a întâlnit cu fostul delegat al guvernului basc în New York.

Antón Irala dorea să-i transmită lui Jerome Doyle ceea ce expusese cu câteva luni în urmă unor agenți ai Oficiului pentru Servicii Strategice (OSS), creat de Statul Major și care avea să se transforme în CIA la sfârșitul celui de-Al Doilea Război Mondial. Mesajul era următorul: rețeaua Serviciului de Informații Basc (SIV), activă încă din timpul Războiului Civil spaniol și controlată de partid și de Guvernul lehendakariului Aguirre, era dispusă să colaboreze cu serviciile secrete americane. Istoricul David Mota Zurdo — autorul cărții În mâinile unchiului Sam. ETA și Statele Unite — documentează acest lucru într-un articol pe care tocmai l-a publicat în revista Segle XX. Pe 20 iulie, J. Edgar Hoover, în ciuda unor suspiciuni, a susținut operațiunea. A afirmat că ar putea fi extrem de productivă.

Acest episod este unul dintr-o serie de evenimente din războiul din umbră desfășurat de spionajul basc în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial. Unul dintre cele mai importante episoade a fost colaborarea SIV basc cu MI6 britanic. La sfârșitul anului 1941, a fost creat Programul de Observare a Navelor Basce, o rețea al cărei scop principal era supravegherea infiltrării agenților naziști și fasciști în nave sub pavilion neutru în război.

Britanicii au finanțat aceste rețele, formate în principal din basci, care se concentrau pe supravegherea navelor companiilor precum Ybarra, Aznar sau Lloyd Brasileiro. `Multe informații, atât militare, cât și politice, sunt puse la dispoziția bascilor în exil prin intermediul preoților basci care călătoresc din Spania în America de Sud`, se arată într-un memorandum al ofițerului superior care conducea OSS. William J. Donovan a primit informațiile de la omul său din Peninsula Iberică: Gregory Thomas, un personaj important. Născut în Manhattan, absolvent de Cambridge, și-a obținut doctoratul înainte de război la Sorbona și Salamanca. În timp ce a fost detașat la Paris ca director executiv la Chanel — trebuia să împiedice germanii să obțină formula în timpul ocupației —, a lucrat ca spion în serviciul OSS. `Nu există nicio navă spaniolă care să nu aibă personal basc`, a afirmat el în memorandumul său din aprilie 1943. După război, a prezidat Chanel timp de zeci de ani.

Când vine vorba de evidențierea principalelor evenimente ale activității acestei rețele, istoricul Mota este clarificator: `Rețelele SVI au documentat modul în care germanii foloseau Spania ca bază de operațiuni pentru hidra profascistă incipientă pe care doreau să o construiască în America. În Buenos Aires, a identificat mai mulți membri ai rețelei de spionaj nazist care opera pe navele Cabo de Hornos și Marqués de Comillas. Și, în Caracas, rețeaua SVI a fotografiat documentația secretă a ambasadorului franchist José Antonio Sangróniz de Castro, confirmând legăturile sale cu germanii și implicarea sa în traficul de diamante împreună cu Luis Avilés, ambasadorul franchist în Columbia, și Ángel Arpón, membru al Falange Exterior în capitala venezueleană. Obținerea acestor informații a dus la arestarea agenților secreți, informatorilor, curierilor și marinarilor care operau pentru spionajul german`. Strângerea acestor informații a facilitat contactele dintre serviciile de informații basce și serviciile de informații nord-americane.

Deși ar fi mai bine să spunem serviciile de informații. Pentru că exista OSS-ul lui Donovan și, în concurență, era cel pe care îl construia J. Edgar Hoover. Deși sarcina sa era de a identifica inamicul intern din interiorul Statelor Unite (inclusiv agenții naziști, japonezi și sovietici), Hoover a reușit treptat să obțină noi atribuții pentru FBI și chiar să treacă granițele. Astfel, a putut crea Serviciul Special de Informații, ale cărui activități trebuiau să se desfășoare pe întreg continentul american. Dar operațiunea, de la început, nu a funcționat, deoarece spionii săi nu erau bine antrenați, după cum reiese din documentația consultată de Mota. De aceea, ar putea avea sens utilizarea rețelei consolidate a bascilor.

În prima jumătate a anului 1944, Jerome Doyle — directorul secției speciale a FBI care desfășura agenți sub acoperire în America Latină (și care, în anii cincizeci, a fost unul dintre avocații care au denunțat companiile de televiziune pentru concursurile trucate) — a purtat discuții cu Antonio Irala. Directorul SIV din New York i-a explicat că are 8 celule, în Mexic, Argentina, Columbia, Chile… Acestea erau coordonate de José María Lasarte din Buenos Aires. De exemplu, de Republica Dominicană era responsabil Jesús Galíndez, personajul principal al romanului lui Manuel Vázquez Montalbán.

Planul de colaborare pe care l-au semnat era foarte ambițios: infiltrarea în cercuri politice, economice și intelectuale, supravegherea agenților Axei care operau în diferite țări din America Latină și, de asemenea, monitorizarea activității comuniștilor din aceste țări. În scopuri practice, SIV al PNV ar acționa ca o organizație paravan a FBI. În aceste discuții a fost conturat bugetul: 4.125 de dolari pe lună. Din această sumă, aproape jumătate ar fi destinată Argentinei.

Francis Crosby — omul lui Hoover în Buenos Aires — era entuziasmat și a insistat pe lângă directorul FBI să activeze plata. Crosby, la rândul său, avansase deja 1.000 de dolari. Agentul basc din capitala argentiniană era Ramón de la Sota MacMahon și și-a dovedit deja bunele sale oficii. Istoricul Sota o evidențiază: `A reușit să realizeze o monitorizare considerabilă a șefului rețelei naziste din teritoriu, pe lângă infiltrarea în cercuri politice, economice și religioase și investigarea comuniștilor, inclusiv a exilului republican`. Pe 20 iulie, Hoover și-a dat aprobarea: colaborarea cu bascii ar putea fi extrem de productivă. A fost?

`Biroul, bineînțeles, nu dorește să plătească bascilor niciun ban în cazul în care nu pot fi de valoare; cu toate acestea, Biroul consideră în continuare că, pe baza experiențelor anterioare cu bascii din Venezuela, aceștia pot fi utilizați nu numai cu referire la investigațiile activităților spaniole, ci și în investigațiile tuturor celorlalte chestiuni de interes pentru dumneavoastră`. Așa i-a spus Hoover însuși delegatului său din Venezuela. Cert este că colaborarea nu a funcționat, în mare parte pentru că agenții basci nu doreau să informeze despre activitatea nucleelor republicanismului exilat. De asemenea, pentru că aveau o operativitate scăzută sau surse de interes scăzut, după cum a constatat delegatul FBI din Santiago de Chile când le-a cerut să informeze despre prezența naziștilor în țară.

Deși nu au tăiat-o brusc, FBI a redus finanțarea spionajului basc. Când acțiunea externă a Biroului lui Hoover în America Latină s-a încheiat, serviciul de informații basc a știut la ce ușă să bată pentru a-și oferi serviciile: CIA.