Autocrații posedă o capacitate uimitoare de a fermeca. Acest fenomen poate fi observat de-a lungul istoriei, de la Hitler și Mussolini până la politicieni moderni precum Donald Trump. Acest articol analizează cât de ușor oamenii cedează influenței autocraților și de ce aceasta reprezintă o amenințare serioasă pentru democrație.

Istoria arată că statele rareori cad sub presiunea forței externe. Mai des, ele se prăbușesc din interior, subminând propriile lor baze. Exemple în acest sens sunt capitularea Franței în fața naziștilor în 1940 și pasivitatea cu care diferite straturi ale societății germane, inclusiv politicieni și instituții, au acceptat regimul lui Hitler.

Autorul notează că oamenii sunt înclinați să admire brutalitatea și să se alăture ei, mai degrabă decât să i se opună. Donald Trump, în ciuda acțiunilor sale ambigue, continuă să se bucure de sprijin. Lipsa protestelor în masă din partea magistraților ca răspuns la atacurile sale și tăcerea republicanilor cu privire la uzurparea puterii de către acesta sunt exemple vii.

Liderii autoritari știu să folosească farmecul pentru a-și câștiga susținători. Ei creează un cult al personalității, unde supunerea devine voluntară, iar critica la adresa liderului este percepută ca o trădare. Acest mecanism funcționează eficient, asigurând stabilitatea puterii, bazată nu pe frică, ci pe dorința de a face parte din „echipă”.

În concluzie, autorul face paralele între Trump și șefii mafioți, subliniind că retorica și comportamentul său amintesc de stilul gangsterilor. Acest lucru sugerează că lumea se confruntă cu un nou tip de autocrat, ale cărui metode ar putea fi și mai periculoase.

Fran Pulido